Pagini

6/13/2024

OUG 59 din 2024 modifica si completeaza Codul fiscal

 OUG 59 /6 iunie 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și alte măsuri fiscale a fost publicata în  MONITORUL OFICIAL 534 /7 iunie 2024.

Iata care sunt modificarile si completarile:

--------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articolul I

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 345, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alin. (3^1)-(3^4), cu următorul cuprins:

(3^1) Deplasarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, la art. 352, art. 353 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e) din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se efectuează numai în momentul în care antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.

(3^2) Livrarea produselor prevăzute la art. 354 alin. (1) din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele destinatarului înregistrat, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente.

(3^3) Deplasarea produselor prevăzute la art. 354 alin. (1) din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se efectuează numai în momentul în care destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.

(3^4) În situațiile prevăzute la alin. (3^1) și (3^3), deplasarea produselor accizabile de la antrepozitul fiscal ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare este însoțită de avizul de însoțire, în care se înscrie mențiunea accize plătite.

2. La articolul 345, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(4) Plata accizelor prevăzute la alin. (3) și (3^2) se efectuează de către furnizor ori de către cumpărător. În situația în care plata este efectuată de către cumpărător în numele furnizorului, aceasta trebuie efectuată în contul, aparținând furnizorului, deschis la unitățile Trezoreriei Statului.

(5) Livrarea produselor prevăzute la alin. (3) din antrepozitele fiscale sau din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați și livrarea produselor prevăzute la alin. (3^2) din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați se fac numai pe baza comenzii cumpărătorului.

3. La articolul 375 alineatul (1), litera f) se abrogă.

4. La articolul 435, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

(5) Nu intră sub incidența alin. (3) antrepozitarii autorizați pentru locurile autorizate ca antrepozite fiscale, destinatarii înregistrați și destinatarii certificați, pentru locurile declarate pentru recepția produselor accizabile.

5. La articolul 452 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) nerespectarea prevederilor art. 345 alin. (3)-(3^3);

6. La articolul 452 alineatul (1), litera c^1) se abrogă.

7. La articolul 452 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, cele prevăzute la lit. a), c), d), h), h^1), l), m) și n).

Articolul II

Începând cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii iulie 2024, suma de 200 lei/lună reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor pentru care nu se datorează impozit pe venit și care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii, prevăzută la art. LXXIII alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se majorează la nivelul de 300 lei/lună.

Articolul III

Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data de 20 iunie 2024.

Articolul IV

În vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin candidatura României pentru asigurarea sediului Centrului european de competențe în domeniul Securității cibernetice și ale altor norme europene sau a înțelegerilor încheiate cu instituțiile europene, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării încheie un contract de închiriere multianual, iar costurile aferente închirierii, precum și costurile aferente amenajării, serviciilor și echipamentelor de securitate, ale întreținerii și funcționării spațiului sunt asigurate din bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort.

----------------------------------------------------------