8/09/2017

Norma 20_2017 privind RCA


În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) și ale art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 43 alin. (1) lit. a)-h), j) și lit. l)-n) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie,
în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din cadrul ședinței din data de 26.07.2017,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
Titlul I Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1 Prevederi generale
(1) Prezenta normă reglementează:
a) elementele contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumit în continuare contract RCA, inclusiv prevederi legate de reînnoirea acestuia;
b) formatul poliței de asigurare RCA;
c) condițiile și criteriile de autorizare a asigurătorului pentru practicarea asigurării RCA;
d) procesul privind avizarea, constatarea prejudiciilor și lichidarea dosarului de daună;
e) sistemul bonus-malus și criteriile de aplicare a acestuia;
f) forma, dimensiunile, conținutul și procedurile privind utilizarea formularului de constatare amiabilă de accident;
g) procesul de avizare și înregistrare, obligațiile și responsabilitățile personalului care efectuează constatarea daunelor;
h) modalitatea de decontare directă;
i) lista documentelor necesare soluționării cererii de despăgubire;
j) prevederi aplicabile asiguraților cu risc ridicat;
k) criterii de risc, indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție ori alte instrumente de ajustare utilizate în calculul tarifului de primă.
(2) Condițiile contractuale minime obligatorii pentru asigurarea RCA sunt stabilite de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și de reglementările Autorității de Supraveghere Financiară emise în aplicarea acesteia.
Articolul 2 Definiții și acronime
(1) În înțelesul prezentei norme, termenii/expresiile utilizați/utilizate au semnificațiile prevăzute în Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, și în Legea nr. 132/2017, precum și următoarele semnificații:
a) activitatea de constatare daune - activitate independentă, externalizată sau în cadrul unui asigurător, realizată prin intermediul specialiștilor constatare daune, care au ca atribuții, în cazul daunelor materiale, identificarea elementelor avariate ca urmare a unor riscuri acoperite prin contractul RCA, propunerea soluțiilor tehnice inițiale de readucere la starea dinaintea evenimentului și evaluarea inițială a daunelor;
b) activitatea de lichidare daune - activitate instituită de un asigurător, realizată prin intermediul specialiștilor lichidare daune, care au ca atribuții verificarea evaluării cuantumului despăgubirii, conform dispozițiilor legale, și stabilirea dreptului la despăgubire;
c) daună - prejudiciul material rezultat în urma avarierii vehiculelor sau altor bunuri aparținând persoanei prejudiciate, precum și prejudicii ca urmare a vătămării integrității corporale sau decesului;
d) emitere sistem electronic - subscrierea contractului RCA simultan cu înregistrarea și stocarea instantanee în sistemul informatic al asigurătorului RCA a datelor și informațiilor cuprinse în contractul RCA;
e) epavă - vehiculul avariat încadrat în daună totală economică;
f) funcția de instrumentare daune - funcție instituită de un asigurător RCA cu atribuții de constatare și lichidare a daunelor în cadrul asigurătorului RCA sau externalizată total sau parțial în conformitate cu prevederile legale;
g) proprietar/coproprietar al vehiculului - persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate;
h) sisteme de evaluare specializate - aplicație informatică care se bazează pe un ansamblu de date, metode și algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparație a vehiculelor și bunurilor avariate, precum și/sau la stabilirea valorii de piață a acestora la data evenimentului;
i) specialist constatare daune - personal avizat de către A.S.F., independent profesional, cu atribuții de constatare daune din cadrul funcției de instrumentare;
j) specialist lichidare daune - inspector de specialitate daune din cadrul asigurătorului.
(2) În înțelesul prezentei norme, acronimele de mai jos au următoarele semnificații:
a) A.S.F. - Autoritatea de Supraveghere Financiară;
b) BAAR - Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România;
c) BNR - Banca Națională a României;
d) FGA - Fondul de Garantare a Asiguraților;
e) ISF - Institutul de Studii Financiare.
Capitolul II Procesul de autorizare
Articolul 3 Condițiile de autorizare și practicare a asigurării RCA
(1) Asigurătorii pot practica asigurarea RCA pe teritoriul României dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au dreptul să subscrie riscuri din clasa 10, cu excepția răspunderii transportatorului;
b) dispun de un reprezentant de despăgubiri în fiecare stat situat în limitele teritoriale de acoperire a asigurării RCA, definite la art. 2 pct. 18 din Legea nr. 132/2017;
c) dispun de o structură adecvată atât pentru activitatea de contractare a asigurării RCA, cât și pentru cea de constatare și lichidare daune;
d) efectuează activitate de constatare a daunelor prin specialiști constatare daune pe întreg teritoriul României;
e) efectuează activitate de lichidare a daunelor prin personal specializat propriu sau mandatat, pe întreg teritoriul României;
f) dispun de dotare cu tehnică de calcul și software adecvate și de personal care să permită cel puțin:
(i) contractarea asigurării RCA;
(ii)  ținerea unor evidențe cronologice detaliate privind încheierea, derularea și încetarea asigurării RCA;
(iii) gestionarea dosarelor de daună;
(iv)  transmiterea în format electronic a informațiilor prevăzute la pct. (i)-(iii) către baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României;
g) desfășoară activitatea de încheiere a asigurării obligatorii RCA la:
(i) sediile principale sau secundare proprii sau ale intermediarilor de asigurări;
(ii)  sediile principale sau secundare ale asiguraților ori ale potențialilor asigurați persoane juridice;
(iii) domiciliul sau, după caz, reședința asiguraților ori a potențialilor asigurați persoane fizice;
h) dețin un program de reasigurare care garantează o reținere proprie prudențială;
i) sunt membri ai BAAR.
(2) Condițiile prevăzute la alin. (1) sunt îndeplinite pe toată perioada de valabilitate a autorizării.
Articolul 4 Documentația
(1) În vederea autorizării pentru practicarea asigurării RCA, asigurătorii solicitanți depun la A.S.F. o cerere însoțită de următoarea documentație:
a) documentația din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a);
b) lista reprezentanților de despăgubiri prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. b);
c) nota de fundamentare care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c)-e);
d) nota de fundamentare care să cuprindă tarifele de primă pentru primii 2 ani și metodele actuariale de calcul utilizate pentru stabilirea tarifelor de primă, potrivit prevederilor art. 11, și o estimare a indicatorilor specifici pentru o perioadă de 5 ani;
e) declarația conducerii asigurătorului RCA privind îndeplinirea condițiilor necesare respectării prevederilor art. 3 alin. (1) lit. f) și g);
f) condițiile de reasigurare însoțite de o notă de fundamentare privind acoperirea.
(2) Documentația prevăzută la alin. (1) este aprobată și semnată de conducerea asigurătorului.
Articolul 5 Acordarea și retragerea autorizației
(1) A.S.F. decide acordarea autorizației pentru practicarea asigurării RCA în cazul în care constată îndeplinirea condițiilor legale, precum și în urma analizei indicatorilor care atestă faptul că asigurătorul RCA poate gestiona această formă de asigurare cu respectarea prevederilor legale.
(2) Autorizația poate fi retrasă sau suspendată de către A.S.F., în condițiile legii.
Capitolul III Desfășurarea activității
Articolul 6 Transmiterea informațiilor
(1) Asigurătorii RCA comunică A.S.F. orice modificare și/sau completare a informațiilor transmise potrivit art. 4 cu 30 de zile înainte de data aplicării modificărilor sau completărilor, cu excepția listei reprezentanților de despăgubiri prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. b), care va fi transmisă în termen de 14 zile de la modificare.
(2) Asigurătorii RCA transmit A.S.F., în termen de 30 de zile de la data autorizării, dovada calității de membru BAAR.
Articolul 7 Baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României
(1) Asigurătorii RCA transmit prin sistem informatic către baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României informații complete și corecte referitoare la contractele RCA încheiate pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate și pentru cele care urmează a fi înmatriculate sau înregistrate în România, inclusiv:
a) valabilitatea contractului RCA;
b) data denunțării, rezilierii, suspendării contractului RCA, după caz;
c) daunele înregistrate ca urmare a evenimentelor produse pe parcursul derulării contractului RCA;
d) informații referitoare la tipul daunei, inclusiv componenta de vătămări ale integrității corporale sau ale sănătății ori privind decesul;
e) numele, prenumele, CNP, seria și numărul CI/BI ale conducătorilor auto declarați;
f) numele, prenumele, CNP, seria și numărul CI/BI ale conducătorului auto responsabil de producerea accidentului și atributul suplimentar dacă este una dintre persoanele declarate în contractul RCA;
g) informații privind decontarea directă, în situația în care contractul RCA a fost emis cu agrearea de către părți a modalității de decontare directă și dacă dauna este instrumentată prin această modalitate;
h) informații privind răscumpărarea în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 23 din Legea nr. 132/2017;
i) clasa bonus-malus.
(2) Administratorii speciali sau lichidatorii transmit prin sistem informatic către baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României informații privind denunțarea contractelor RCA și modificările intervenite în contractele de asigurare emise de societatea în faliment.
(3) FGA transmite prin sistem informatic către baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României informații privind daunele plătite ca urmare a evenimentelor produse pe parcursul derulării contractelor RCA emise de societatea aflată în faliment.
Capitolul IV Raportări și publicare
Articolul 8 Raportări
Asigurătorii RCA întocmesc evidențe privind asigurarea RCA subscrisă pe teritoriul României și transmit trimestrial A.S.F. raportările elaborate potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 1-4, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare trimestrului pentru care se face raportarea, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic.
Articolul 9 Publicare
(1) Asigurătorii RCA publică și actualizează permanent pe site-ul propriu următoarele:
a) datele necesare care să permită persoanelor prejudiciate accesul direct la informațiile privind procedura de avizare și constatare a daunelor;
b) documentele necesare pentru deschiderea dosarului de daună;
c) informații cu privire la canalul de comunicare prin care asigurații și persoanele prejudiciate pot solicita informații în legătură cu instrumentarea daunelor produse vehiculelor avariate prin accidente de circulație acoperite de contracte RCA;
d) platforma de calcul al tarifului de primă specific potențialului asigurat;
e) tariful de referință.
(2) Asigurătorii RCA și intermediarii de asigurări publică și actualizează programul și orarul de funcționare al serviciului de ofertare.
Capitolul V Contractul RCA
Articolul 10 Prevederi generale
(1) În cazul în care asiguratul RCA și asigurătorul RCA convin asupra introducerii unor clauze suplimentare la încheierea sau pe perioada derulării contractului RCA, acestea vor fi menționate distinct în contractul RCA.
(2) Clauza de decontare directă și termenii acesteia se stabilesc de comun acord la încheierea contractului de asigurare RCA, cu respectarea prevederilor Legii nr. 132/2017.
(3) Contractul RCA se încheie cu un asigurător care are dreptul de a practica asigurarea RCA pe teritoriul României.
(4) La încheierea asigurării RCA, asigurătorul RCA emite asiguratului contractul RCA împreună cu polița de asigurare RCA.
(5) În cazul vehiculelor pentru care, din cauza limitărilor tehnice sau legale, nu există posibilitatea de a circula în afara teritoriului României, asigurătorii RCA emit polița RCA cu valabilitate pe teritoriul României și stabilesc tariful de primă luând în considerare riscurile aferente.
(6) Asigurătorii RCA solicită informațiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă, și verifică corectitudinea informațiilor privind datele de identificare și tehnice ale vehiculului, datele proprietarului sau utilizatorului acestuia.
(7) Forma și conținutul poliței RCA sunt prevăzute în anexa nr. 6.
(8) Contractul RCA, prevăzut în anexa nr. 10, conține cel puțin următoarele informații:
a) datele de identificare și datele de contact ale asigurătorului RCA;
b) datele de identificare și datele de contact ale asiguratului, respectiv proprietar și/sau utilizator;
c) datele de identificare și datele de contact ale intermediarului contractului RCA;
d) datele de identificare și datele tehnice ale vehiculului asigurat;
e) datele de identificare ale conducătorilor auto declarați;
f) valabilitatea contractului RCA și data emiterii acestuia;
g) clasa bonus-malus;
h) prima de asigurare;
i) tariful aferent decontării directe, dacă asiguratul a optat pentru această clauză;
j) numărul de rate, valoarea și scadențele acestora;
k) limitele de despăgubire;
l) condițiile contractuale aplicabile asigurării RCA;
m) condiții aplicabile decontării directe, dacă este cazul;
n) clauza potrivit căreia persoana prejudiciată se poate adresa pentru efectuarea reparației oricărei unități reparatoare auto, în condițiile legii, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unității reparatoare auto care ar putea să îi influențeze opțiunea.
(9) A.S.F. alocă fiecărui asigurător RCA nou-autorizat o serie unică ce este menționată pe contractele și pe polițele de asigurare RCA; această prevedere se aplică și asigurătorilor RCA autorizați în alte state membre care desfășoară activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii.
(10) Contractele RCA se emit în sistem electronic.
(11) Dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate, o constituie:
a) polița de asigurare RCA emisă de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă;
b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României și numai pentru perioada menționată în aceasta, sau polița de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spațiului Economic European și a Confederației Elvețiene.
(12) Asigurătorii RCA confirmă valabilitatea contractelor RCA și eliberează copii ale acestora la solicitarea:
a) instanțelor de judecată și a autorităților publice;
b) asigurătorilor care s-au subrogat în drepturile persoanei prejudiciate;
c) asigurătorilor RCA ai persoanei vinovate de producerea accidentului în cazul decontării directe;
d) altor persoane fizice și juridice care justifică un interes legitim.
(13) Pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în alte state pentru care se solicită încheierea contractului RCA în vederea înmatriculării sau înregistrării permanente în România, după caz, încheierea contractului este condiționată de prezentarea dovezii înregistrării fiscale a vehiculului în România.
Articolul 11 Tarifele și modalitatea de calcul
(1) Asigurătorii RCA stabilesc tarifele de primă pe segmente de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe principii actuariale general acceptate, pentru limitele de despăgubire stabilite în baza prevederilor art. 12.
(2) Asigurătorii RCA notifică A.S.F. cu privire la intenția de modificare a tarifelor de primă cu cel puțin 60 de zile înainte de perioada în care acestea pot fi practicate.
(3) În cazul modificării tarifelor de primă RCA, asigurătorii RCA transmit A.S.F., cel târziu cu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care acestea pot fi practicate, un raport întocmit de către un actuar avizat de către A.S.F., în care acesta certifică faptul că tarifele au fost calculate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(4) Raportul prevăzut la alin. (3) este însoțit de nota de fundamentare și conține detalierea procedurilor efectuate și a rezultatelor obținute cu privire la tarifele de primă RCA care urmează a fi practicate:
a) verificarea calității, corectitudinii și completitudinii datelor care au stat la baza calculării tarifului;
b) metodologia de determinare a segmentelor de risc omogene;
c) ipotezele utilizate și fundamentarea acestora;
d) metodele actuariale utilizate;
e) modalitatea de stabilire a primei de asigurare, respectiv o analiză pe fiecare componentă a tarifului de primă și pe fiecare segment de risc, din care să reiasă:
(i) adecvarea primei;
(ii)  cheltuielile administrative și de vânzare, care includ și taxe/contribuții;
(iii)  factorii de încărcare și coeficienții de majorare și/sau corecție ori alte instrumente utilizate;
f) alte aspecte relevante.
(5) Nota de fundamentare a tarifelor de primă conține:
a) elementele necesare certificării tarifelor de primă de către actuarul avizat de A.S.F.;
b) detalierea primelor ce urmează a fi practicate la nivel de segmente omogene;
c) ipotezele utilizate, inclusiv cele cu privire la cheltuielile administrative și de vânzare care includ taxe și contribuții;
d) detalierea factorilor de încărcare;
e) coeficienții de majorare și/sau corecție utilizați;
f) alte instrumente utilizate la determinarea primei de risc.
(6) A.S.F. deschide și menține o listă cu actuarii avizați în vederea întocmirii raportului prevăzut la alin. (3).
(7) Condițiile de avizare și înscriere în lista actuarilor avizați de către A.S.F. sunt prevăzute în anexa nr. 9.
(8) Lista actuarilor avizați este publică și accesibilă pe siteul A.S.F.
(9) Pentru fiecare segment de risc omogen asigurătorul RCA utilizează suficiente date istorice, pe cel puțin 3 ani anteriori, pentru a putea efectua un calcul relevant din punct de vedere statistic.
(10) În situația în care asigurătorul RCA nu deține suficiente date istorice pentru fiecare segment, acesta utilizează date istorice disponibile din alte surse raportate la piața din România sau la piața Uniunii Europene, cu condiția ca acestea să fie relevante.
(11) Prima de asigurare se calculează pentru un an de subscriere, potrivit tarifelor de primă anuale practicate de către asigurătorul RCA.
(12) Pentru contractele RCA încheiate pe perioade mai mici de un an, conform prevederilor legale, prima de asigurare aferentă se determină ca pro-rata din prima de asigurare calculată pentru un an de subscriere, ajustată prin aplicarea unui coeficient de corecție determinat statistic; în situația aplicării unui coeficient de corecție în acest scop, acesta respectă cerințele de publicare prevăzute la art. 9.
(13) Asigurătorii RCA efectuează trimestrial analize privind nivelul cheltuielilor administrative și de vânzare înregistrate și adoptă măsurile necesare pentru asigurarea respectării prevederilor art. 18 alin. (4) din Legea nr. 132/2017.
(14) Sistemul de corectare a tarifului de primă va permite acordarea unor reduceri persoanelor cu deficiențe locomotorii.
(15) Tariful de primă conține sistemul bonus-malus.
(16) Asigurătorii RCA utilizează în calculul tarifelor de primă aceleași segmente de riscuri omogene care sunt utilizate în calculul tarifului de referință.
(17) Asigurătorii RCA pot utiliza alte segmente de riscuri omogene cu aprobarea prealabilă a A.S.F.
(18) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei norme, asigurătorii RCA transmit A.S.F. raportul prevăzut la alin. (3) și (4), strategia de afaceri pentru asigurările RCA și o estimare a indicatorilor prudențiali specifici pentru o perioadă de 5 ani.
(19) Tarifele sunt calculate în funcție de strategia adoptată de către asigurătorul RCA, prevăzută la alin. (18).
(20) Strategia inclusă în planul de afaceri prevăzut la art. 22 din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare, se corelează cu rezultatele analizei realizat versus estimat ale fiecărui an de referință din perioada de 5 ani și se transmite A.S.F. la solicitarea acesteia.
Articolul 12 Limitele de despăgubire
(1) În conformitate cu reglementările europene, asigurătorii RCA stabilesc limitele de despăgubire egale sau mai mari cu cele prevăzute la alin. (2).
(2) Limitele de despăgubire sunt:
a) pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR;
b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.
(3) În cazul în care în același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totală a prejudiciilor depășește limitele de despăgubire specificate în contractul RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcție de cota-parte din valoarea prejudiciului care revine fiecărei persoane îndreptățite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în același accident.
Articolul 13 Informațiile prezentate potențialilor asigurați
(1) Asigurătorii RCA asigură accesul facil potențialilor contractanți la tarifele de primă practicate pe site-ul fiecărui asigurător RCA, la sediile și punctele de lucru ale acestuia și oferă toate informațiile în legătură cu criteriile luate în calcul la stabilirea primei de asigurare.
(2) Asigurătorilor RCA și intermediarilor de asigurări le sunt interzise ofertarea, promovarea și comercializarea asigurării RCA la prime de asigurare mai mari decât cele rezultate din aplicarea prevederilor art. 11.
(3) Indiferent de canalul de distribuție utilizat, asigurătorul RCA practică aceeași primă de asigurare, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat.
(4) Asigurătorilor RCA și intermediarilor de asigurări le este interzisă acordarea oricăror avantaje colaterale asiguraților la încheierea unui contract RCA, cu excepția asigurărilor facultative care acoperă riscuri asociate riscurilor acoperite prin contractul RCA.
(5) În aplicația utilizată în punctele de vânzare pentru calculul primei de asigurare se aplică toate criteriile stabilite de către asigurătorul RCA în tariful de primă.
(6) Oferta conține criteriile specifice asiguratului care sunt utilizate pentru determinarea primei de asigurare, inclusiv informațiile oferite de către potențialul asigurat.
(7) Oferta asigurătorului RCA este valabilă pentru o perioadă de minimum 10 zile lucrătoare și conține următoarele informații:
a) prima de asigurare totală rezultată din aplicarea tarifului de primă, care este menționată pe polița de asigurare;
b) comisionul plătit intermediarului, exprimat în valoare absolută și ca procent din prima de asigurare totală;
c) menționarea faptului că valoarea absolută a comisionului prevăzut la lit. b) se determină prin aplicarea procentului asupra primei de asigurare totale și că acesta este inclus în prima totală;
d) cheltuiala medie de vânzare directă;
e) data până la care oferta este valabilă;
f) tariful aferent decontării directe;
g) clauze și acoperiri suplimentare;
h) clasa bonus-malus;
i) mențiunea privind posibilitatea plății în rate.
(8) Oferta de asigurare se transmite de către asigurătorul RCA la solicitarea potențialilor asigurați.
(9) În cazul potențialilor asigurați persoane fizice, oferta de asigurare se transmite în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la solicitare.
(10) Asigurătorul RCA determină lunar cheltuiala medie de achiziție directă aferentă lunii respective, ca procent dintre cheltuielile de vânzare directă aplicabile la data emiterii contractului RCA, fără a se lua în considerare remunerații acordate în funcție de performanța portofoliului gestionat de salariații proprii și primele de asigurare brute subscrise în luna respectivă.
(11) Prevederile prezentului articol se aplică și în cazul utilizării aplicațiilor web de către asigurătorii RCA și intermediari pentru vânzarea asigurărilor RCA.
(12) Asigurătorii RCA încheie contracte RCA a căror valabilitate începe la cel mult 30 de zile după data emiterii acestora.
Articolul 14 Gestionarea și administrarea asigurărilor RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat
(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei norme, BAAR transmite către A.S.F., în vederea aprobării, procedurile prevăzute la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, avizate de către Adunarea generală a BAAR.
(2) În termen de 2 zile lucrătoare de la data comunicării aprobării de către A.S.F. a procedurilor prevăzute la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, BAAR le publică pe site-ul propriu.
(3) BAAR determină și publică factorul "N", conform procedurilor aprobate, atunci când această necesitate reiese din analizele efectuate sau la solicitarea A.S.F.
(4) Asiguratul sau potențialul asigurat poate beneficia de alocarea către un asigurător RCA pe teritoriul României în situația în care a primit trei oferte a căror primă de asigurare anualizată este mai mare decât "N" înmulțit cu tariful de referință publicat de către A.S.F.
(5) În termen de maximum 20 de zile de la depunerea completă a documentelor menționate în procedurile prevăzute la alin. (2), BAAR soluționează cererea asiguratului cu risc ridicat în ceea ce privește încheierea contractului RCA.
(6) Pentru alocarea contractului RCA unui asigurător RCA, oferta este acceptată în mod explicit de asiguratul cu risc ridicat.
(7) Asiguratul comunică BAAR toate informațiile necesare în vederea elaborării unei oferte de primă sau a alocării contractului RCA unui asigurător RCA.
(8) Alocarea prevăzută la alin. (6) este efectuată de BAAR odată cu înștiințarea asiguratului privind asigurătorul căruia i-a fost alocat contractul RCA.
Articolul 15 Reînnoirea contractului RCA
(1) Asigurătorii RCA sau intermediarii de asigurări, conform acordului dintre părți, informează asiguratul cu privire la data de încetare a contractului RCA cu 30 de zile înainte de încetarea acestuia.
(2) Informarea este însoțită de înaintarea unei oferte de reînnoire a contractului RCA pentru perioade de asigurare de 6 și 12 luni, care conține o recomandare de a consulta și alte oferte similare, pentru a putea alege oferta cea mai avantajoasă.
(3) Asigurătorul RCA sau intermediarul de asigurări emite contractul RCA și polița de asigurare RCA ulterior comunicării acordului de către asigurat cu privire la reînnoirea acestuia.
(4) Canalul de comunicare utilizat pentru schimbul de informații în ceea ce privește reînnoirea contractului RCA este cel convenit de către părți la încheierea contractului RCA sau pe parcursul derulării acestuia.
Articolul 16 Cuplul tractor-remorcă/semiremorcă
(1) Asigurarea RCA a remorcilor/semiremorcilor are acoperire doar dacă acestea nu sunt atașate unui vehicul tractor.
(2) În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca sau semiremorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor.
(3) Asigurătorul RCA al vehiculului tractor despăgubește partea prejudiciată și poate exercita dreptul de regres asupra asigurătorului RCA al remorcii/semiremorcii, în cazul în care dovedește că prejudiciul s-a produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.
(4) În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este atașată vehiculului tractor, despăgubirea este suportată, în funcție de situațiile mai jos prezentate, de către:
a) asigurătorul RCA al vehiculului tractor, în situația în care vehiculul tractor este identificat și asigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
b) BAAR sau biroul național al statului în care vehiculul tractor staționează în mod obișnuit, pentru vehicule înmatriculate în alte state, în situația în care vehiculul tractor este identificat și neasigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată;
c) asigurătorul RCA al remorcii/semiremorcii, în situația în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată și asigurată; după plata despăgubirii, asigurătorul remorcii/semiremorcii are drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului și, după caz, împotriva asigurătorului vehiculului tractor, dacă aceștia vor fi identificați ulterior;
d) BAAR, în situația în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată și neasigurată.
Articolul 17 Obligațiile asigurătorului
(1) Asigurătorii RCA sau BAAR emit, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării, la solicitarea asiguraților sau utilizatorilor, certificatul privind daunele înregistrate și includ în acesta cel puțin următoarele informații:
a) numele/denumirea asiguratului;
b) CNP/CUI asigurat;
c) datele vehiculului;
d) seria și numărul contractului RCA;
e) perioada de valabilitate;
f) clasa bonus-malus aferentă;
g) data producerii evenimentului înregistrat;
h) data plății despăgubirii;
i) despăgubiri ca urmare a vătămării integrității corporale sau a sănătății ori a decesului, dacă este cazul;
j) aplicarea clauzei privind decontarea directă, dacă este cazul;
k) aplicarea clauzei privind răscumpararea, dacă este cazul.
(2) Asigurătorii RCA notifică propriul asigurat cu privire la înregistrarea unei avizări de daună:
a) pentru fiecare daună avizată în baza polițelor de asigurare RCA încheiate de către asigurat, în cazul persoanelor juridice;
b) pentru fiecare daună avizată în care conducătorul auto răspunzător pentru producerea evenimentului este altul decât asiguratul, în cazul persoanelor fizice.
Capitolul VI Prejudicii și despăgubiri
Secţiunea 1 Avizare și constatare
Articolul 18 Avizarea prejudiciilor
(1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate se adresează în vederea avizării daunei:
a) asigurătorului RCA cu care proprietarul/utilizatorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului a încheiat asigurarea RCA;
b) reprezentantului de despăgubiri;
c) propriului asigurător RCA în cazul utilizării decontării directe;
d) BAAR, în calitatea acestuia de birou gestionar.
(2) La avizarea daunelor în legătură cu producerea unui eveniment asigurat prin contractul RCA, asigurătorul RCA deschide dosarul de daună procedând la:
a) efectuarea constatării prejudiciilor și evaluarea inițială a daunelor;
b) informarea în scris a părții prejudiciate cu privire la documentele care trebuie depuse pentru soluționarea pretențiilor de despăgubire;
c) soluționarea cererii în termenul legal.
(3) Asigurătorul RCA înregistrează toate documentele depuse la dosarul de daună.
(4) Asigurătorul RCA efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data avizării sau la o dată ulterioară convenită de către părți.
(5) Obligația prevăzută la alin. (4) poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condițiile în care aceasta permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat și asigură condițiile necesare în vederea efectuării constatării.
Articolul 19 Constatarea prejudiciilor
(1) Procesul-verbal de constatare se întocmește de către specialistul constatare daune și se semnează de către acesta și persoana prejudiciată.
(2) În cazul în care despăgubirea urmează a fi recuperată în condițiile prevăzute la art. 25 din Legea nr. 132/2017, procesul-verbal de constatare se semnează de către persoana prejudiciată, asigurat sau conducătorul vehiculului asigurat și specialistul constatare daune.
(3) Specialistul constatare daune înmânează câte un exemplar al procesului-verbal de constatare părților semnatare, la momentul efectuării constatării.
(4) Persoana prejudiciată este îndreptățită la obținerea despăgubirii chiar și în cazul în care asiguratul sau conducătorul vehiculului asigurat refuză semnarea procesului-verbal de constatare, în situația prevăzută la alin. (2).
(5) Procesul-verbal de constatare cuprinde cel puțin următoarele informații:
a) numărul dosarului de daună deschis;
b) numele și prenumele în clar ale părților semnatare;
c) data și locul producerii evenimentului;
d) data avizării evenimentului;
e) datele de identificare ale bunului avariat;
f) elementele constatate ca avariate în același accident;
g) soluțiile tehnice propuse inițial;
h) lista documentelor necesare a fi depuse de către persoana prejudiciată pentru finalizarea dosarului de daună și efectuarea plății;
i) rubrica mențiuni și observații;
j) datele de contact ale părților semnatare;
k) informarea persoanei prejudiciate cu privire la dreptul acesteia de a se putea adresa pentru efectuarea reparației oricărei unități reparatoare auto, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unității reparatoare auto care ar putea să îi influențeze opțiunea.
(6) În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale produse într-un accident de vehicul, persoana prejudiciată se adresează asigurătorului său RCA ca urmare a utilizării decontării directe sau asigurătorului său de bunuri, sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate următoarele:
a) constatarea avariilor;
b) soluțiile tehnice adoptate;
c) modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, cuvenite în baza contractului RCA.
(7) În limitele despăgubirii achitate pe baza utilizării serviciului decontării directe, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate este subrogat în toate drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului.
(8) În situația prevăzută la alin. (6), asigurătorul persoanei prejudiciate recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, acesta având obligația de transmitere, prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. g), către baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României.
(9) Specialistul în constatarea daunelor este obligat să înscrie eventualele obiecții ale părților cu privire la prejudiciile constatate în procesul-verbal de constatare sau într-o anexă la acesta; lipsa obiecțiilor nu poate fi invocată în sensul restricționării drepturilor părților.
(10) Dacă ulterior demontării elementelor avariate sau la introducerea în reparație a vehiculului se constată și alte pagube produse ca urmare a accidentului, care nu au putut fi constatate inițial, sau este necesară modificarea soluției tehnice adoptate inițial, se întocmește un proces-verbal suplimentar de constatare.
(11) În cazul prevăzut la alin. (10), asigurătorul RCA întocmește procesul-verbal suplimentar de constatare într-un termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare.
(12) Soluțiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentația tehnică din manualul de reparație al producătorului auto, și sunt acceptate de către persoana prejudiciată.
(13) Părțile pot agrea constatarea avariilor și întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informații și documente prin mijloace electronice de comunicare.
(14) Asigurătorii RCA acordă despăgubiri și în cazul în care persoana prejudiciată a procedat la repararea vehiculului avariat înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea avariilor, dacă împrejurările, cauzele producerii evenimentului asigurat și cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar.
(15) În situația prevăzută la alin. (14), evaluarea avariilor și întocmirea procesului-verbal de constatare se fac prin coroborarea informațiilor:
a) consemnate în constatarea amiabilă de accident, în actele încheiate de organele de poliție, de unitățile de pompieri sau de celelalte autorități publice competente;
b) din documentația privind costul efectiv al reparațiilor efectuate, depusă la dosarul de daună;
c) din declarațiile scrise ale părților implicate în accident și ale martorilor cu privire la accidentul produs, precum și din alte dovezi prezentate;
d) din propriile constatări ale asigurătorului RCA rezultate în urma examinării reparațiilor executate la vehicul;
e) din investigațiile privind dinamica accidentului;
f) din alte mijloace legale de probă.
(16) Constatarea vătămării integrității corporale sau a sănătății ori a decesului rezultate în urma unui accident de vehicule se realizează pe baza documentelor justificative emise de instituțiile sanitare cu caracter public de medicină legală.
Secţiunea a 2-a Funcția de instrumentare daune și activitatea de constatare daune
Articolul 20 Obligații profesionale și responsabilități
(1) Asigurătorul RCA instituie funcția de instrumentare daune cu două activități separate funcțional, cea de constatare daune și cea de lichidare daune, și stabilește politicile scrise privind activitatea acesteia; atribuțiile acestei funcții pot fi îndeplinite și de specialistul constatare daune.
(2) Conducerea asigurătorului RCA stabilește acțiunile și măsurile care urmează a fi întreprinse pentru eficientizarea activității pe baza constatărilor și recomandărilor funcției de instrumentare daune.
(3) Activitatea de constatare daune este obiectivă și separată față de celelalte funcții operaționale ale asigurătorului RCA, având următoarele responsabilități:
a) constatarea prejudiciului și dimensionarea avariilor în concordanță cu legislația și prevederile contractuale aplicabile fiecărui caz în parte pentru a furniza cele mai bune servicii;
b) transmiterea constatărilor și recomandărilor referitoare la necesitatea efectuării unor investigații cu privire la producerea accidentului;
c) evaluarea prejudiciului prin folosirea sistemelor specializate sau, în cazul în care acestea nu conțin elemente ale bunurilor avariate, prin folosirea de documente justificative.
(4) Specialistul constatare daune poate să desfășoare și activități de lichidare daune și își poate asuma responsabilități ale altor funcții ale asigurătorului RCA atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) când acest lucru este necesar dat fiind principiul proporționalității;
b) când nu apar conflicte de interese pentru persoanele care exercită funcția respectivă;
c) când costurile pentru menținerea unor persoane care îndeplinesc exclusiv funcția de instrumentare daune și care nu exercită alte funcții ar genera pentru asigurătorul RCA costuri disproporționate în raport cu totalul cheltuielilor de administrare.
(5) Specialistul constatare daune are următoarele atribuții și responsabilități:
a) deține cunoștințe astfel încât să fie capabil să constate prejudiciul și să dimensioneze avariile în concordanță cu legislația și prevederile contractuale aplicabile fiecărui caz în parte;
b) constată, efectuează evaluarea inițială a avariilor și propune soluțiile tehnice pentru readucerea vehiculului la starea tehnică de dinaintea producerii accidentului;
c) își desfășoară activitatea furnizând informații corecte, complete, exacte și clare cu privire la natura serviciilor prestate;
d) păstrează confidențialitatea datelor care au legătură cu serviciile prestate, acestuia fiindu-i interzis să utilizeze datele în propriul beneficiu sau în beneficiul unei terțe persoane;
e) evită în orice moment potențialele conflicte de interese.
(6) Specialistului constatare daune îi este interzisă obținerea avantajelor nejustificate de natură financiară, materială sau de altă natură în legătură cu activitatea prestată.
(7) Conducerea asigurătorului RCA este responsabilă de aprobarea politicilor scrise privind conflictul de interese și incompatibilitățile pentru personalul care instrumentează dosare de daună.
Articolul 21 Modalitatea de avizare și de înregistrare
(1) Persoanele care efectuează constatarea daunelor sunt avizate de către A.S.F. în vederea înregistrării și menținerii în Registrul specialiștilor constatare daune.
(2) Datele din Registrul specialiștilor constatare daune sunt accesibile publicului pe site-ul A.S.F.
(3) În vederea avizării ca specialist constatare daune, acesta îndeplinește cel puțin următoarele condiții:
a) prezintă certificate de cazier fiscal și judiciar care să ateste că nu a fost condamnat pentru fapte de corupție sau de natură economică, în termenul de valabilitate și în original;
b) deține competențe profesionale corespunzătoare domeniului pentru care efectuează constatarea, dovedite prin certificat de competențe emis de către ISF, fie în baza examinării, ca urmare a finalizării unui curs de pregătire profesională, fie în urma evaluării competențelor specifice ocupației în centrul ISF de evaluare a competențelor constatatorilor de daune;
c) prezintă declarație pe propria răspundere privind respectarea legislației incidente.
(4) Menținerea în registrul prevăzut la alin. (1) este condiționată de obținerea certificării inițiale până la data de 30.06.2018 și a validării continue a competențelor profesionale de către ISF cu o frecvență de un an.
(5) Procedura evaluării competențelor și obținerea certificatului de competențe profesionale, precum și procesul validării continue a competențelor profesionale se stabilesc de către ISF și se publică pe site-ul propriu.
(6) Documentația necesară pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (3) se publică pe site-ul A.S.F.
(7) Avizul se comunică după depunerea documentației complete și achitarea taxei de avizare și înregistrare prevăzute de reglementările privind veniturile A.S.F.
(8) A.S.F. retrage avizul specialistului constatare daune în următoarele cazuri:
a) dacă constată faptul că a fost obținut pe baza unor informații sau documente false sau eronate;
b) la solicitarea acestuia;
c) în situația constatării neîndeplinirii condițiilor avute în vedere la avizarea acestuia pe parcursul exercitării atribuțiilor;
d) pe baza constatărilor autorității competente care reglementează activitatea de reparații auto, atunci când aceasta constată că au fost propuse soluții tehnice care nu sunt în concordanță cu legislația în vigoare, soluțiile tehnice emise de producător și/sau cu sistemele de specialitate aplicabile.
(9) Documentele și informațiile prevăzute în prezenta normă sunt transmise în limba română; documentele emise într-o limbă străină se depun în original sau în copie autentificată în statul de origine, împreună cu traducerea legalizată.
Secţiunea a 3-a Lichidarea daunelor
Articolul 22 Prevederi generale
(1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel:
a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
b) prin mecanisme de soluționare alternativă a litigiului;
c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea între părți.
(2) Cererea de despăgubire se soluționează după depunerea următoarelor categorii de documente:
a) din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire;
b) din care rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei;
c) din care rezultă întinderea prejudiciului;
d) din care rezultă legătura de cauzalitate dintre întinderea prejudiciului și modul de producere a evenimentului.
(3) Stabilirea despăgubirilor conform prevederilor alin. (1) lit. a) se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) să rezulte răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei din:
(i) cuprinsul formularului de constatare amiabilă de accident;
(ii) documentele încheiate de organele de poliție, serviciile de urgență profesioniste sau de celelalte autorități publice competente să constate și să cerceteze accidentele de vehicule;
(iii) înștiințarea asiguraților, respectiv a conducătorilor auto vinovați;
(iv) alte mijloace de probă;
b) persoana prejudiciată face dovada prejudiciului suferit prin orice mijloc de probă;
c) există legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta care a condus la producerea evenimentului.
(4) În situația în care se formulează pretenții de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, alte obiecte din platină, aur sau argint, mărci poștale, timbre și pentru dispariția sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească.
(5) În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă:
a) potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților;
b) hotărârea instanței penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior;
c) acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților, dacă:
(i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția; sau
(ii)  din actele încheiate de autoritățile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția.
(6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017.
(7) În cazul în care cuantumul despăgubirilor în același accident de vehicule depășește, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin contractul RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor vătămate sau decedate, după caz, și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane prejudiciate, proporțional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în contractul RCA și totalul cuantumului despăgubirilor.
Articolul 23 Stabilirea despăgubirii pentru daune produse vehiculelor
(1) La stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor și evidențierea complexității structurii de echipare, a dotărilor de serie și opționale, se iau în considerare următoarele:
a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului:
(i)  piese și materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparație în România și statele membre;
(ii)  manopera aferentă reparației și cea aferentă operațiilor necesare din punct de vedere tehnic și tehnologic, conform tehnologiei producătorului;
b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piață:
(i) factori specifici de corecție;
(ii)  existența unor avarii preexistente;
(iii)  istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de școală de șoferi, taxi, închiriere și altele.
(2) La stabilirea ofertei de despăgubire sunt luate în considerare modificările structurii de echipare a vehiculului, survenite între data comercializării și cea a producerii accidentului.
Articolul 24 Avarierea sau distrugerea vehiculului
(1) În cazul daunelor la vehicule despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind:
a) readucerea la starea anterioară producerii accidentului; sau
b) acoperirea diferenței dintre valoarea de piață calculată conform prezentei norme și valoarea epavei, în cazul daunei totale economice.
(2) Valoarea epavei se determină în urma evaluării prin licitație utilizând sisteme de evaluare specializate; în cazul în care nu se poate obține o valoare a epavei prin licitație, aceasta se poate determina și prin expertiză tehnică, cu acceptul persoanei păgubite.
(3) În cazul daunei totale economice, dacă persoana prejudiciată face dovada radierii din circulație a vehiculului avariat și a valorificării integrale a acestuia către o entitate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea epavei este cea menționată în documentele fiscale justificative eliberate de către entitatea respectivă.
(4) Evaluarea costului prevăzut la alin. (1) lit. a) conține costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul.
(5) În cazul în care despăgubirea este achitată anticipat efectuării reparațiilor, persoana prejudiciată este îndreptățită să solicite reanalizarea cuantumului despăgubirii și plata eventualelor costuri suplimentare fundamentate, dovedite cu documente justificative.
(6) Dacă pentru anumite părți componente sau piese ale vehiculului lipsesc prețurile de piață practicate pe piața din România, valoarea acestora se stabilește pe baza prețurilor de piață din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă.
(7) În cazul daunei totale economice, valoarea de piață stabilită pe baza sistemelor de evaluare specializate pentru calculul despăgubirii reprezintă valoarea de înlocuire a vehiculului avariat cu un vehicul de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice, dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile; modul de calcul se comunică persoanei prejudiciate.
(8) Valoarea prevăzută la alin. (7) se stabilește pe baza utilizării sistemelor de evaluare specializate sau pe baza documentelor din care să reiasă dovedirea prejudiciului suferit.
(9) La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreținere și eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării și data producerii evenimentului, certificate de către specialistul constatare daune.
(10) În cazul vehiculelor înmatriculate în alte state sau al celor care nu sunt înmatriculate permanent în România, valoarea acestora la data producerii accidentului se stabilește pe baza valorilor de piață din statul în care vehiculul este sau a fost ultima dată permanent înmatriculat și în baza documentelor prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit.
(11) În cazul vehiculelor avariate nedeplasabile prin forță proprie se acordă despăgubiri pe baza documentelor justificative și pentru:
a) cheltuielile de transport până la domiciliul persoanelor care au efectuat voiajul în vehiculul avariat, fără a se putea depăși tariful prevăzut pentru transportul cu avionul la clasa economic;
b) cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în vehiculul avariat, inclusiv în remorca sau semiremorca tractată de acesta, până la destinație, la care se adaugă costurile cu transbordarea mărfii, dacă este cazul.
(12) În cazul persoanei prejudiciate deținătoare a vehiculului înmatriculat în afara României, cu domiciliul sau sediul în alt stat, cuantumul despăgubirii se stabilește astfel:
a) dacă reparația s-a efectuat într-un alt stat și se solicită plata despăgubirii în valută, costul reparației este cel prevăzut în documentația de reparație, avându-se în vedere avariile constatate de către asigurătorul RCA și eventualele avarii suplimentare constatate la efectuarea reparației, dacă producerea acestora se justifică prin dinamica accidentului;
b) în cazul în care reparația s-a efectuat în România și se solicită plata despăgubirii în valută, calcularea în valută a costurilor reparației stabilite în lei se face la cursul de schimb comunicat de BNR pentru data la care prejudiciatul a efectuat plata facturii de reparație;
c) în cazul în care se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, valoarea acesteia se stabilește pe baza evaluării asigurătorului RCA, luând în considerare:
(i) constatările autorităților publice competente;
(ii)  cumulul de elemente reținute din descrierea accidentului și rezultate din constatarea amiabilă de accident;
(iii)  cercetările asigurătorului RCA privind dinamica accidentului și întinderea prejudiciului;
(iv)  dacă este cazul, documentele prezentate ulterior cu privire la plățile efectuate de către persoana prejudiciată;
d) în cazul în care se solicită plata în lei a despăgubirii stabilite în valută, echivalentul în lei se calculează la cursul comunicat de către BNR pentru data propunerii înaintate persoanei prejudiciate și acceptate de către aceasta;
e) calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor stabilite potrivit art. 12 se face la cursul comunicat de către BNR pentru data producerii accidentului.
(13) În situația prevăzută la alin. (12) lit. c) pct. (iv), calcularea în valută a despăgubirilor stabilite în lei se face la cursul comunicat de către BNR pentru data propunerii înaintate persoanei prejudiciate și acceptate de aceasta.
Articolul 25 Lipsa de folosință
(1) Prejudiciile reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia, sunt stabilite:
a) pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul de o clasă similară ori inferioară, închiriat de la entități autorizate cu acest obiect de activitate; sau
b) pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile privind transportul zilnic suportate de către persoana prejudiciată, fără ca acestea să poată depăși costurile prevăzute la lit. a).
(2) Perioada maximă pentru calcularea lipsei de folosință este:
a) perioada de indisponibilitate a utilizării vehiculului avariat ca urmare a stării tehnice, inclusiv în situația în care asigurătorul RCA efectuează cercetări suplimentare, și se calculează de la momentul efectuării constatării avariilor și introducerii vehiculului în reparație;
b) perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, în situația daunei totale economice.
(3) Neefectuarea constatării din culpa asigurătorului RCA, în termenul prevăzut la art. 18 alin. (4), îndreptățește persoana prejudiciată să solicite plata despăgubirii pentru lipsa de folosință, din momentul depășirii termenului de constatare până la data efectuării acesteia.
(4) În cazul reparației vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de reparație transformat în zile de lucru prin împărțirea la patru a timpului normat de reparație, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA.
Articolul 26 Vătămarea integrității corporale sau sănătății sau decesul
La stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrității corporale sau sănătății sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:
a) în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății:
(i)  diferența dintre veniturile nete ale persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății, probate cu documente justificative, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;
(ii)  venitul mediu lunar net realizat în ultimul an din activități desfășurate de persoana prejudiciată ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
(iii)  salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
(iv)  eventualele cheltuieli prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și alte cheltuieli care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
(v)  cheltuielile cu asistenți personali dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
(vi)  prejudicii nepatrimoniale stabilite conform prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017;
b) în caz de deces:
(i)  cheltuieli directe și indirecte prilejuite de înmormântare, probate cu documente justificative;
(ii) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la lit. a), dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
(iii)  prejudicii nepatrimoniale.
Articolul 27 Avarierea sau distrugerea altor bunuri
Despăgubirile pentru clădiri, construcții sau alte bunuri sunt stabilite pe baza:
a) sistemelor de evaluare specializate;
b) documentelor din care să reiasă dovedirea prejudiciului suferit, în limitele de despăgubire stabilite potrivit art. 12.
Articolul 28 Vătămările sau pierderile animalelor
(1) Despăgubirile pentru animale sunt stabilite pe baza valorii de pe piața locală a animalului respectiv, la data producerii evenimentului.
(2) La stabilirea despăgubirilor se au în vedere acoperirea cheltuielilor prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul animalelor ca urmare a vătămării acestora, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze și/sau alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative și/sau eventuale cheltuieli prilejuite de decesul acestora.
Articolul 29 Oferta de despăgubire
(1) Oferta de despăgubire este înaintată persoanei prejudiciate de către asigurătorul RCA sau BAAR, după caz, și cuprinde:
a) modul detaliat de calcul al costurilor reparației, inclusiv tarifele la care este calculată manopera de reparație;
b) în cazul daunei totale economice:
(i) modul de calcul al valorii bunului la data evenimentului;
(ii) modul de calcul al valorii epavei;
c) sursele de referință ale costurilor avute în vedere.
(2) Asigurătorul RCA este responsabil pentru erorile materiale, omisiunile și diferențele de cost rezultate din înaintarea unei oferte de despăgubire care exclude costurile de readucere a bunului la starea anterioară producerii evenimentului.
(3) Oferta de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces este înaintată persoanei prejudiciate de către asigurătorul RCA sau BAAR, după caz, și cuprinde modul detaliat de calcul și sursele de referință.
Articolul 30 Plata despăgubirilor
(1) După exprimarea în scris a acceptului cu privire la oferta de despăgubire, plata se efectuează conform indicațiilor persoanei prejudiciate, cu respectarea legislației în vigoare.
(2) Cuantumul despăgubirii plătite se va reanaliza la solicitarea persoanei prejudiciate pe baza documentelor justificative depuse ulterior plății.
(3) Asigurătorul RCA răspunde solicitării de reanalizare prevăzute la alin. (2) în termen de 10 zile lucrătoare, după cum urmează:
a) efectuând plata diferenței de despăgubire justificată;
b) notificând în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care a respins pretențiile formulate.
Secţiunea a 4-a Facilități și penalități aplicabile asiguraților RCA
Articolul 31 Prevederi generale ale sistemului bonus-malus
(1) Sistemul bonus-malus este format din categoria de bază B0, 8 clase de bonus și 8 clase de malus; clasa B0 este atribuită unui nou asigurat, fără istoric în asigurare.
(2) Reducerea sau majorarea stabilită conform sistemului bonus-malus se aplică tarifelor practicate de către asigurătorul RCA la care potențialul asigurat urmează să încheie contractul RCA, în vigoare la data la care se încheie contractul RCA.
(3) Perioada de referință este anul calendaristic anterior datei de intrare în vigoare a contractului RCA.
(4) Pentru aplicarea unui malus sunt luate în calcul evenimentele pentru care este plătită o daună în perioada de referință, în care se reține responsabilitatea totală sau parțială a conducătorului auto.
(5) Dacă la momentul producerii evenimentului vehiculul este însușit și utilizat fără acordul proprietarului și acest lucru este sesizat în scris poliției, coeficientul din sistemul bonus-malus al asiguratului este neafectat.
(6) Clasele bonus-malus, inclusiv coeficienții aferenți, sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(7) În situația în care, din motive tehnice, baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României nu poate fi interogată sau datele oferite sunt în neconcordanță cu documentele prezentate de către asigurat, asigurătorul RCA poate stabili daunalitatea pe baza certificatelor de daunalitate sau pe baza altor documente puse la dispoziție de asigurat.
Articolul 32 Bonusuri și penalități aplicabile sistemului bonus-malus
(1) În cazul neînregistrării unor daune plătite în perioada de referință, asigurații beneficiază de un bonus, respectiv o reducere a primei de asigurare.
(2) Clasa de bonus se păstrează pe perioada anului calendaristic în care se încheie contractul RCA indiferent de perioada asigurată.
(3) Dacă în perioada de referință sunt înregistrate daune plătite, asigurații sunt penalizați prin aplicarea unui malus, respectiv majorarea primei de asigurare prin penalizarea cu două clase pentru fiecare eveniment pentru care s-a plătit o despăgubire.
(4) În situația în care un asigurat persoană fizică deține mai multe vehicule, asiguratul beneficiază de aceeași clasă a sistemului bonus-malus pentru toate vehiculele; la data intrării în vigoare a prezentei norme, reînnoirea contractului de asigurare încheiat de către persoanele fizice care dețin mai multe vehicule se încadrează în cea mai favorabilă clasă de bonus-malus corespunzătoare istoricului de daunalitate al asiguratului.
(5) În situația în care un asigurat persoană juridică deține mai multe vehicule, sistemul bonus-malus se aplică distinct pentru fiecare vehicul în parte.
(6) Pentru asigurații persoane juridice, transferul clasei bonus-malus în cazul înstrăinării sau radierii unui vehicul asigurat se realizează după cum urmează:
a) în cazul în care contractul RCA al acestuia a încetat, transferul clasei bonus-malus pe un vehicul nou-dobândit se face pe baza istoricului deținut de către asigurat pentru vehiculul înstrăinat sau radiat;
b) în cazul în care asiguratul înstrăinează sau radiază un vehicul, într-o perioadă de maximum un an de la data introducerii în asigurare a unui vehicul nou-dobândit, transferul clasei bonus-malus pe acest vehicul se poate face la prima reînnoire a contractului RCA pe baza istoricului deținut de către asigurat pentru ambele vehicule.
(7) Transferul clasei bonus-malus se realizează pe baza solicitării scrise a asiguratului însoțite de documente privind înstrăinarea sau radierea vehiculului și achiziția vehiculului nou-dobândit.
(8) Asigurătorii RCA pot lua în calcul și istoricul șoferului sau șoferilor în aplicarea sistemului de bonus-malus prin folosirea unor coeficienți de corecție care se aplică suplimentar sistemului bonus-malus prevăzut de prezenta normă; acești coeficienți de ajustare se fundamentează la determinarea tarifului și se publică conform cerințelor de publicare a tarifelor prevăzute la art. 9.
Articolul 33 Alte facilități și penalități aplicabile
La momentul încheierii contractului RCA, în vederea stabilirii primei de asigurare, părțile pot stabili, prin convenție, măsuri de minimizare a riscului, precum:
a) utilizarea unor tehnologii de tip telematic;
b) promovarea unor cursuri de conducere defensivă;
c) alte măsuri.
Articolul 34 Modalitatea de decontare directă
(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme, asigurătorii RCA încheie un acord de reglementare a relațiilor economice și organizatorice privind gestionarea modalității de decontare directă și a regreselor administrative.
(2) Acordul de reglementare prevăzut la alin. (1) conține cel puțin:
a) documentele pe care le conține dosarul de daună în vederea recuperării despăgubirii de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate;
b) modalități de comunicare;
c) termene de plată;
d) modalități de compensare și garantare.
(3) Asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate avizează asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea evenimentului în termen de 3 zile de la data deschiderii dosarului de daună.
(4) Asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea evenimentului confirmă valabilitatea contractului RCA în termen de 3 zile de la solicitare.
(5) Tarifele aferente decontării directe sunt calculate distinct față de tariful de primă RCA și sunt comunicate A.S.F. în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme.
(6) Asigurătorii RCA notifică A.S.F. cu privire la intenția de modificare a tarifelor aferente decontării directe, cu cel puțin 60 de zile înainte de perioada în care acestea pot fi practicate, și comunică A.S.F. noile tarife cel târziu cu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care acestea pot fi practicate.
Capitolul VII Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
Articolul 35 Activitate pe teritoriul României
Asigurătorii care au dreptul de a practica asigurarea RCA pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii își desfășoară activitatea și cu respectarea prevederilor prezentei norme.
Articolul 36 Activitate pe teritoriul altor state membre sau din alte state membre
(1) Asigurătorii RCA care notifică A.S.F. intenția de desfășurare a activității de asigurare RCA pe teritoriul altor state membre își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor legale aplicabile în statele membre respective.
(2) Asigurătorul cu sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene poate practica asigurarea RCA pe teritoriul României, cu respectarea legislației naționale în vigoare, de la data la care autoritatea competentă a statului membru de origine îi comunică confirmarea A.S.F. referitoare la primirea notificării privind intenția de exercitare a libertății de a presta servicii sau a dreptului de stabilire.
Capitolul VIII Documentul de intrare în reparație
Articolul 37 Prevederi generale
(1) Documentul de intrare în reparație se eliberează de către asigurători, BAAR sau FGA, în limitele legale de răspundere și competență, prin specialiștii constatare daună, în condițiile prevăzute la art. 79 alin. (2) lit. b), art. 80 alin. (2) și la art. 80^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Procesul-verbal de constatare prevăzut la art. 19 poate înlocui documentul de intrare în reparație, în condițiile respectării prevederilor prezentului capitol.
(3) Eliberarea documentului prevăzut la alin. (1) nu reprezintă nota tehnică finală de constatare a daunelor și nici obligație de plată a emitentului, fapt care se precizează în conținutul documentului.
Articolul 38 Informațiile incluse
Documentul de constatare poartă înscris numele asigurătorului, BAAR sau FGA, și seria unică formată cel puțin din:
a) indicativul abreviat al județului în care este emis documentul;
b) numărul dosarului de daună conex.
Articolul 39 Modalitatea de emitere
(1) Documentul de constatare este emis fie direct din sistemul informatic propriu, fie tipărit, în două exemplare, cu aceeași valoare juridică.
(2) Documentul prevăzut la alin. (1) este înseriat conform procedurilor proprii, cu respectarea prevederilor art. 38.
(3) Asigurătorii RCA, BAAR sau FGA, emit documentul de constatare respectând caracterul unic corespunzător fiecărui eveniment.
Capitolul IX Dispoziții finale
Articolul 40 Prevederi finale
(1) Asigurătorii RCA transmit asiguraților și terțelor persoane prejudiciate următoarele informații:
a) condițiile privind contractul RCA;
b) modul de stabilire a tarifelor de primă în baza căruia a fost înaintată oferta, în vederea contractării asigurării RCA, la cererea acestora;
c) procedura de soluționare a reclamațiilor.
(2) A.S.F. elaborează și publică pe site-ul propriu recomandări cu privire la desfășurarea activității, pe care asigurătorii RCA le pun în acord cu propriile politici scrise și proceduri interne sau transmit documentat A.S.F., până la data prevăzută în recomandările respective, refuzul motivat al aplicării acestora.
(3) Grupul consultativ de dialog permanent în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiare nebancare de pe lângă A.S.F., împreună cu reprezentanți ai altor autorități sau asociații care își manifestă interesul, poate supune dezbaterii situații specifice sau probleme identificate în ceea ce privește asigurarea RCA, în vederea elaborării de propuneri către A.S.F. sau părțile implicate.
Titlul II Alte prevederi referitoare la asigurările auto
Capitolul X Constatarea amiabilă de accident
Articolul 41 Prevederi generale
(1) Pentru evenimentele în care au fost implicate două vehicule asigurate, din care au rezultat numai prejudicii materiale, avizarea daunei se poate face și în baza formularului "Constatare amiabilă de accident".
(2) Completarea și semnarea formularului "Constatare amiabilă de accident" reprezintă descrierea unui cumul de elemente și fapte care contribuie la soluționarea dosarelor de daună, nereprezentând o recunoaștere a răspunderii conducătorilor auto.
(3) Formularul "Constatare amiabilă de accident" poate fi utilizat în relația cu asigurătorii fără a mai fi necesară întocmirea documentelor de constatare de către poliția rutieră, numai dacă este completat și semnat de către ambii conducători de vehicule implicați în accident.
(4) În situația în care unul dintre vehicule este staționat sau parcat, formularul poate fi completat și de către proprietarul sau utilizatorul acestuia.
(5) Asigurătorii RCA stabilesc dreptul la despăgubiri cu respectarea condițiilor contractuale și ale dispozițiilor legale în vigoare.
Articolul 42 Domeniul de aplicare
Formularul "Constatare amiabilă de accident" poate fi utilizat în România indiferent de locul producerii accidentului.
Articolul 43 Formatul și conținutul
(1) Formularul "Constatare amiabilă de accident" conține două pagini autocopiative, ambele având aceeași valoare juridică, în conformitate cu anexa nr. 7, și instrucțiunile de utilizare a acestuia, prevăzute în anexa nr. 8.
(2) Formularul "Constatare amiabilă de accident" conține informații privind:
a) data și locul producerii accidentului;
b) datele de identificare ale conducătorilor auto implicați;
c) datele proprietarilor vehiculelor implicate;
d) datele vehiculelor implicate și ale propriilor asigurători;
e) circumstanțele producerii accidentului.
Articolul 44 Obligațiile asigurătorului
(1) Asigurătorii RCA tipăresc și distribuie asiguraților formularul "Constatare amiabilă de accident" fără a inscripționa pe acesta denumirea sau sigla proprie.
(2) Asigurătorii RCA instituie un canal de comunicare prin care asigurații și conducătorii vehiculelor pot solicita informații în legătură cu instrumentarea daunelor produse vehiculelor avariate prin accidente de circulație acoperite de contracte RCA.
(3) Accesul la canalul de comunicare prevăzut la alin. (2) este pus la dispoziția asiguraților la momentul încheierii contractului RCA sau pe parcursul derulării acestuia.
(4) La solicitarea asiguraților sau a conducătorilor auto, asigurătorul RCA comunică informații cu privire la:
a) drepturile și obligațiile ce le revin acestora în baza legislației aplicabile locului de producere a evenimentului;
b) modul de completare a formularului "Constatare amiabilă de accident";
c) procedurile pe care asigurații le parcurg în vederea reparației vehiculului asigurat și a instrumentării daunei;
d) alte informații, în vederea soluționării amiabile a cazului.
Articolul 45 Prevederi finale
(1) Este interzisă îndrumarea părților implicate în accident în vederea protocolării accidentului de către poliția rutieră în cazul în care formularul "Constatare amiabilă de accident" este utilizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
(2) În situația în care formularul "Constatare amiabilă de accident" este utilizat cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 41 alin. (1), îndrumarea părților pentru protocolarea accidentului de către poliția rutieră se realizează printr-un document justificativ.
Titlul III Dispoziții finale
Articolul 46 Prevederi finale
(1) Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta normă.
(2) Nerespectarea prevederilor prezentei norme de către asigurătorii RCA și intermediarii în asigurări se sancționează în condițiile și potrivit prevederilor cap. X din Legea nr. 132/2017, precum și ale art. 163 din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare.
(3) Nerespectarea prevederilor prezentei norme de către BAAR se sancționează în condițiile și potrivit prevederilor cap. X din Legea nr. 132/2017.
Articolul 47 Intrarea în vigoare
(1) Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
(2) Prevederile art. 7 alin. (1) lit. d)-h), ale art. 17 alin. (1) lit. i)-k) și ale art. 32 alin. (8) se aplică de la data la care baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României este funcțională în cadrul BAAR pentru îndeplinirea de către acesta a atribuțiilor de dezvoltare și gestionare.
Articolul 48 Abrogare
La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 8 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare.

p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Ovidiu Răzvan Wlassopol
București, 27 iulie 2017.
Nr. 20.