5/17/2022

Completari legislative privind detasarea salariatilor

 Guvernul a adoptat OUG 66/11.05.2022 pentru completarea Legii nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

OUG a fost publicata în  M. OF.  476 /12 mai 2022.

---------------------------------------------------------------------------------------------------

"Art.I După articolul 27 din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:

Articolul 27^1

(1) În cadrul lanțurilor de subcontractare în care contractantul și subcontractantul sunt stabiliți pe teritoriul României, pentru activitățile prevăzute în anexă, contractantul căruia întreprinderea îi este subcontractant direct răspunde în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete restante ale salariatului subcontractantului, aferente salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și/sau contribuțiilor datorate unor fonduri sau instituții comune ale partenerilor sociali.

(2) În situația în care subcontractantul direct nu își execută obligația de plată a salariului prevăzută în contractul individual de muncă, salariatul are dreptul să solicite contractantului plata doar pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(3) Subcontractantul are obligația de a plăti salariatului diferența dintre suma primită de către acesta de la contractant și suma aferentă acoperirii integrale a drepturilor salariale cuvenite, precum și obligația de a reține și plăti impozitul și contribuțiile sociale aferente drepturilor salariale, în condițiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Răspunderea menționată la alin. (1) se limitează la drepturile salariale cuvenite salariatului subcontractantului pentru activitatea prestată de acesta în temeiul relației contractuale dintre contractant și subcontractantul direct al acestuia.

(5) Subcontractantul are obligația de a plăti contractantului sumele achitate de acesta potrivit prevederilor alin. (1) și (2).

(6) Contractantul este exonerat de răspunderea prevăzută la alin. (1) și (2) dacă face dovada că a achitat subcontractantului toate obligațiile contractuale scadente, aferente relației contractuale dintre aceștia.

Art.II Prevederile art. 27^1 din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completarea adusă prin prezenta ordonanță de urgență sunt aplicabile relației contractuale dintre contractant și subcontractantul direct, încheiată după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."



5/16/2022

OUG pentru acordarea de microgranturi

OUG 61/ 6 .05.2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile a fost publicata in Monitorul Oficial nr 458/05.05.2022.

Iata extrase din OUG:

---------------------------------------------------------------------------------------------------------

Capitolul I Prevederi generale

Art. 1(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii din domeniile agricultură, acvacultură, piscicultură și industrie alimentară prevăzuți de prezenta ordonanță de urgență, a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID-19.

(2) Măsurile de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență cuprind:

a) microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;

b) granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară sau în procent din cifra de afaceri.

Art. 2 În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) administrator al măsurii 1 - microgranturi - din schema de ajutor de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, în parteneriat cu Agenția pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de management pentru Programul operațional Competitivitate, denumită în continuare AM-POC, în calitate de furnizor de ajutor de stat. Administratorul schemei este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare semnate cu AM-POC, inclusiv pentru aplicațiile eligibile a căror valoare excedează plafonului acestor contracte;

b) administrator al măsurii 2 - granturi capital de lucru - din schema de ajutor de stat, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, denumit în continuare MAT, în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului, denumite în continuare AIMMAIPE, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, denumit în continuare MIPE, prin AM-POC, în calitate de furnizor de ajutor de stat. Administratorul schemei este împuternicit să deruleze proceduri în legătură cu schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare semnate cu AM-POC, inclusiv pentru aplicațiile eligibile a căror valoare excedează plafonului acestor contracte;

c) administrator de apel pentru proiecte - pentru microgranturi MADR în parteneriat cu APIA;

d) administrator operațional al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor stat - este MAT, având atribuții în operarea, asigurarea suportului operațional pentru utilizatori și prelucrarea datelor din cadrul sistemului informatic;

e) administrator tehnic al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor de stat - Serviciul de Telecomunicații Speciale, denumit în continuare STS, având atribuții în dezvoltarea sistemului informatic și asigurarea mentenanței acestuia;

f) beneficiari ai ajutorului de stat - microîntreprinderi, întreprinderile mici și mijlocii, denumite în continuare IMM, persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, întreprinderi individuale, denumite în continuare ÎI, societatea cooperativă agricolă, cooperativa agricolă, grup și organizații de producători, întreprinderi familiale, denumite în continuare ÎF, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat;

g) capital de lucru - diferența dintre activele curente și datoriile curente ale unei întreprinderi;

h) cooperativă agricolă - înființată în baza Legii nr. 566/2004 a cooperației agricole, cu modificările și completările ulterioare;

i) grant pentru capital de lucru - grant direct acordat beneficiarilor de ajutor de stat sub formă de sumă forfetară sau sumă reprezentând 15% din cifra de afaceri înregistrată în situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2019;

j) grup și organizații de producători - înființate în baza Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 406/2017 pentru aprobarea Normelor privind recunoașterea organizațiilor de producători și a altor forme asociative din sectorul fructelor și legumelor și modul de accesare a sprijinului financiar de către acestea, cu modificările și completările ulterioare;

k) IMM - întreprinderile înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare, în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, care au mai puțin de 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală netă care nu depășește echivalentul în lei a 50 milioane euro sau active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;

l) IMM Recover - sistemul informatic prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța de urgență nr. 25/2022 privind unele măsuri în domeniul fondurilor europene, dezvoltat și integrat de către STS pe baza cerințelor operaționale furnizate de MADR pentru microgranturi și MAT pentru capital de lucru, în scopul gestionării apelurilor de proiecte, acesta fiind găzduit și administrat din punct de vedere tehnic de STS, respectiv din punct de vedere operațional de MAT în parteneriat cu AIMMAIPE, iar din punctul de vedere al apelurilor de proiecte de către MADR în parteneriat cu APIA;

m) ÎF - întreprinderi familiale înființate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;

n) ÎI - întreprinderi individuale, organizate potrivit prevederilor legale în vigoare, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;

o) microgrant - grant direct în valoare de 5.000 euro acordat sub formă de sumă forfetară beneficiarilor de ajutor de stat în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2, prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență;

p) PFA - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă, înființată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare;

q) societate cooperativă agricolă - înființată în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Art. 3 (1) Măsurile de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute la art. 1 alin. (2) se acordă din POC pentru care MIPE îndeplinește funcția de Autoritate de Management, denumită în continuare AM-POC, și de furnizor de ajutor de stat.

(2) Pentru măsurile de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), MADR în parteneriat cu APIA îndeplinește funcția de administrator de schemă de ajutor de stat, în condițiile prevăzute în contractul de finanțare încheiat între MIPE, prin AM-POC, pe de o parte, și MADR în parteneriat cu APIA, pe de altă parte.

(3) Pentru măsurile de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. b), MAT în parteneriat cu AIMMAIPE îndeplinește funcția de administrator de schemă de ajutor de stat, în condițiile prevăzute în contractul de finanțare încheiate între MIPE, prin AM-POC, pe de o parte, și MAT în parteneriat cu AIMMAIPE, pe de altă parte.

Capitolul II Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat pentru activități specifice din domeniul industriei agroalimentare

Art.4 (1) Microgranturile au valoarea de 5.000 de euro pentru categoriile de beneficiari prevăzuți la art. 5 și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

(2) Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 50.000.000 euro, din care 29.845.080 euro, respectiv 25.000.000 euro FEDR-REACT EU și 4.845.080 euro cofinanțare de la bugetul de stat se alocă din bugetul POC 2014-2020 prin Axa prioritară 4 - Acțiunea 4.1.2 - Capital de lucru și 20.154.920 euro de la bugetul de stat prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Sumele alocate sub formă de cofinanțare din bugetul de stat în valoare de 20.154.920 euro prin mecanismul de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, se pot deconta din fonduri externe nerambursabile până la încheierea perioadei de programare 2014-2020 prin relocări de sume rezultate din disponibilizări de fonduri externe nerambursabile, ca urmare a economiilor, fazării proiectelor în cadrul POC 2014-2020, precum și prin alte modalități permise de regulamentele Comisiei Europene.

Art. 5 (1) Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:

a) microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;

b) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;

(2) Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MADR, în parteneriat cu APIA, după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare.

(3) Fondurile alocate prin microgrant se recuperează dacă se constată că beneficiarul nu s-a încadrat în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția fondurilor alocate către PFA/ÎI/ÎF.

Art. 6 Microgranturile prevăzute la art. 4 alin. (1) se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin 3 luni calendaristice înainte de data de 31 decembrie 2019;

b) au obținut o cifră de afaceri/venituri de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data de 31 decembrie 2019, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 5 alin. (1) lit. a), care au fost înființați în anul 2019, cu o cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, pentru care plafonul minim al cifrei de afaceri se calculează prin înmulțirea numărului de luni întregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro, și a beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 5 alin. (1) lit. b);

c) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea măsurii de sprijin sub formă de microgrant.

Art. 7 (1) Beneficiarii pot utiliza microgranturile, sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanțate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat în format electronic, pentru susținerea următoarelor cheltuieli angajate după data de 1 februarie 2020:

a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;

b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;

c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat și/sau cheltuieli privind arenda sau redevența pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;

d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente/operaționale, cu excepția serviciilor de consultanță;

e) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente/operaționale;

f) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații și tehnologii necesare reluării activității curente/operaționale;

g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului și bugetele locale.

(2) Cheltuielile efectuate din microgranturi potrivit alin. (1) trebuie să fie în legătură cu activitățile/subactivitățile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanțare.

(3) Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face de către MADR în parteneriat cu APIA pe un eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.

(4) Beneficiarii de microgranturi vor depune o declarație pe propria răspundere prin care își vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.

Art. 8 Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite în Ghidul solicitantului aprobat prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și în limita fondurilor alocate conform art. 4 alin. (2).

Art.9(1) Pentru microgranturi, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se derulează prin parcurgerea următoarelor etape:

a) cuprinderea în bugetul de stat prin bugetul MADR reflectat corespunzător în bugetul propriu al ordonatorului secundar APIA și prin bugetul propriu STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia a valorii totale a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune Fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din fonduri externe nerambursabile, denumite în continuare FEN, post aderare F1, conform art. 2 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;

b) MADR, în parteneriat cu APIA și STS, depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului aprobat prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene, în termen de 5 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;

c) MIPE și MADR, în parteneriat cu APIA și STS, încheie contractul de finanțare în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;

d) MADR, în parteneriat cu APIA, evaluează cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului prevăzut la art. 8 și contractului de finanțare încheiat;

e) MADR, în parteneriat cu APIA, va încheia până la data de 30 iunie 2022 contractele de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați;

f) MADR solicită Ministerului Finanțelor (MF) deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale a sumelor autorizate la plată, pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare prevăzute cu această destinație, și transferul sumelor în bugetul MADR. MADR, în parteneriat cu APIA, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiarii ajutorului de stat de tip microgrant în termen de maximum 15 zile calendaristice de la alimentarea contului și aprobarea plății;

g) beneficiarul ajutorului de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate, împreună cu documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor, în platforma IMM Recover, în termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MADR/APIA să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior Deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană.

h) MADR, în parteneriat cu APIA, efectuează plățile către beneficiari în temeiul contractului de acordare a ajutorului de stat și încarcă în aplicația electronică extrasele de cont;

i) înainte de depunerea cererilor de rambursare, MADR, în parteneriat cu APIA, verifică încadrarea beneficiarilor în categoria IMM;

j) MADR, în parteneriat cu APIA și STS, va depune la MIPE cereri de rambursare efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MIPE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MADR, în parteneriat cu APIA și STS, conform art. 21 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor la Comisia Europeană prin declarații de cheltuieli lunare;

k) MADR, în parteneriat cu APIA, verifică îndeplinirea condiției privind menținerea activității timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date;

l) verificarea utilizării fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se face de către MADR, în parteneriat cu APIA, pe bază de eșantion de 1%, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani de la acordarea grantului.

(2) Microgranturile se acordă după regimul de sumă forfetară prevăzut de art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu condiția depunerii raportului de progres în termenul prevăzut în cadrul mecanismului financiar de acordare a microgranturilor.

Capitolul III Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor din domeniul industriei agroalimentare

Art. 10 (1) Prin acordarea de granturi pentru capital de lucru, în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege alocarea de fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

(2) Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, acesta fiind destinat IMM-urilor, societăților agricole, cooperativelor agricole, grupului de producători, organizațiilor de producători, cu activitate autorizată într-unul din codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă.

(3) Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MAT/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare.

(4) Fondurile alocate prin acordarea de granturi pentru capital de lucru se recuperează dacă se constată că beneficiarul nu s-a încadrat în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare.

Art.11(1) Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește astfel:

a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 33.350 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro;

b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului poate fi de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 120.000 euro.

(2) Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinanțarea beneficiarilor de ajutor de stat, care trebuie să fie liberă de ajutor de stat, la constituirea capitalului de lucru, în procent de 15% din valoarea grantului solicitat.

(3) Fondurile alocate pentru acordarea de granturi pentru capital de lucru în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 250.000.000 euro, din care 149.225.400 euro, respectiv 125.000.000 euro FEDR-REACT EU și 24.225.400 euro cofinanțare de la bugetul de stat, se alocă din bugetul POC 2014-2020 prin axa prioritară 4 - acțiunea 4.1.2 - Capital de lucru și 100.774.600 euro de la bugetul de stat prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Sumele alocate sub formă de cofinanțare din bugetul de stat în valoare de 100.774.600 euro prin mecanismul de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, se pot deconta din fonduri externe nerambursabile până la încheierea perioadei de programare 2014-2020 prin relocări de sume rezultate din disponibilizări de fonduri externe nerambursabile, ca urmare a economiilor, fazării proiectelor în cadrul POC 2014-2020.

Art. 12 Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, IMM-urilor din domeniile de activitate: agricultură, piscicultură și acvacultură, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, a căror activitate curentă a fost afectată de efectele pandemiei de COVID-19. Lista domeniilor de activitate afectate de efectele pandemiei COVID-19, eligibile, este prevăzută în anexa la prezenta ordonanță de urgență.

Art. 13 Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă/operațională, respectiv din activitatea de exploatare, în unul din ultimele trei exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse la Agenția Națională de Administrare Fiscală;

b) dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de 15% din valoarea grantului, la data acordării grantului pentru capital de lucru, cofinanțare care este liberă de ajutor de stat, potrivit prevederilor legale în vigoare;

c) mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării granturilor, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri;

d) Codul CAEN REV 2 pentru care se solicită ajutor de stat era autorizat potrivit prevederilor legale în vigoare la data de 31 decembrie 2019.

Art. 14 (1) Beneficiarii pot utiliza granturile pentru capital de lucru, sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanțate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat în format electronic, pentru susținerea următoarelor cheltuieli angajate după data de 1 februarie 2020:

a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;

b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;

c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat și/sau cheltuieli privind arenda sau redevența pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;

d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente/operaționale, cu excepția serviciilor de consultanță;

e) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente/operaționale;

f) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații și tehnologii necesare reluării activității curente/operaționale;

g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului și bugetele locale.

(2) Cheltuielile efectuate din granturi pentru capital de lucru potrivit alin. (1) trebuie să fie în legătură cu activitățile/ subactivitățile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanțare.

(3) Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face de către MAT/AIMMAIPE și AM-POC pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.

(4) Beneficiarii vor depune declarație pe propria răspundere că utilizarea grantului pentru capital de lucru în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor.

Art. 15 Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt evaluate și selectate la finanțare în ordinea depunerii cererii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în Procedura de implementare aprobată prin ordin al ministrului antreprenoriatului și turismului, care va detalia modalitatea de implementare a schemei de ajutor de stat, și în limita fondurilor alocate conform art. 11 alin. (3).

Art. 16(1) Pentru granturi destinate capitalului de lucru, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:

a) MAT, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui să își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din FEN postaderare - F1, conform Hotărârii Guvernului nr. 93/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;

b) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului aprobat prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;

c) MIPE și MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;

d) MAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu băncile selectate pentru implementarea măsurilor stipulate în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările și completările ulterioare, pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de capital de lucru. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de granturi de capital de lucru;

e) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Procedurii de implementare prevăzute la art. 15 și contractului de finanțare încheiat;

f) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia până la data de 30 iunie 2022 contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați;

g) MAT solicită MF deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale a sumelor autorizate la plată, pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare prevăzute cu această destinație, și transferul sumelor în bugetul MAT în parteneriat cu AIMMAIPE. AIMMAIPE, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri, transferă disponibilul în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile, în baza autorizării la plată emise de AIMMAIPE, în conturile bancare indicate de beneficiarii ajutorului de stat de tip grant pentru capital de lucru;

h) beneficiarul de ajutor de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate, însoțite de documentele justificative pentru efectuarea cheltuielilor, în platforma IMM Recover, în termen de 180 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MAT/ AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de grant pentru capital de lucru. Sumele rămase neutilizate se restituie bugetului din care au fost acordate, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat, elaborată de MAT, care va fi dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană;

i) băncile efectuează plățile către beneficiari pe seama autorizării plății de către AIMMAIPE în baza contractului de acordare a ajutorului de stat și a verificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și transmit prin aplicația electronică ordinele de plată către MAT;

j) înainte de depunerea cererilor de rambursare, MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE, verifică încadrarea beneficiarilor în categoria IMM;

k) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MIPE cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MIPE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor prin declarații de cheltuieli lunare;

l) MAT verifică îndeplinirea condiției privind menținerea sau suplimentarea numărului de angajați timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date, inclusiv utilizarea fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, pe bază de eșantion, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.

(2) Granturile pentru capital de lucru se acordă după regimul de sumă forfetară, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

Capitolul IV Condiții referitoare la încheierea contractelor de ajutor de stat, până la data de 30 iunie 2022

Art. 17

(1) Administratorii schemelor de ajutor de stat, respectiv MAT în parteneriat cu AIMMAIPE și MADR în parteneriat cu APIA încheie contracte de ajutor de stat, în limita creditelor bugetare și de angajament aprobate potrivit legii, pe baza preevaluării realizate prin platforma informatică IMM Recover și a declarațiilor pe propria răspundere care însoțesc cererile de finanțare depuse de beneficiari.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor publice determinate de încheierea contractelor de ajutor de stat se face pe baza contractelor încheiate cu respectarea prevederilor alin. (1), cu respectarea condiției de verificare până la data plății aferentă contractului de acordare a ajutorului de stat dacă preevaluarea realizată cu ajutorul platformei informatice IMM Recover este în conformitate cu documentele anexate, precum și în concordanță cu criteriile de eligibilitate specifice măsurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(3) În situația în care se constată neconcordanțe între preevaluarea realizată prin platforma informatică IMM Recover și documentele anexate cererii de finanțare, respectiv cu condițiile de eligibilitate specifice măsurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, se va întocmi o notă justificativă prin care se va aproba rezoluțiunea contractului de acordare a ajutorului de stat de plin drept, fără notificare și fără intervenția instanței de judecată.

(4) Contractele de acordare a ajutorului de stat încheiate de administratorii de schemă de ajutor de stat vor conține în mod obligatoriu o clauză de rezoluțiune a contractului de plin drept fără notificare și fără intervenția instanței de judecată, cu următorul conținut:

În situația în care se constată neconcordanțe între preevaluarea cererilor de finanțare depuse de beneficiarii ajutorului de stat, realizată cu ajutorul platformei informatice IMM Recover, și verificările efectuate de administratorul schemei de ajutor de stat până la data efectuării plății, referitoare la respectarea condițiilor de eligibilitate specifice măsurilor de acordare a sprijinului, contractul de acordare a ajutorului de stat încetează prin rezoluțiune de plin drept, fără notificare și fără intervenția instanței de judecată

Art. 18 (1) Beneficiarii ajutorului de stat prevăzuți de prezenta ordonanță de urgență au dreptul de a depune contestații în conformitate cu regulile specifice de acordare a ajutorului de stat.

(2) În situația în care beneficiarul ajutorului de stat obține decizie de soluționare a contestației în favoarea sa ulterior datei de 30 iunie 2022, cheltuielile cu acordarea ajutorului de stat se suportă din bugetul de stat.

Capitolul V Dispoziții finale

Art.19 Din bugetele alocate pentru măsurile de sprijin prevăzute la art. 1 alin. (2) se pot reloca sume între tipurile de măsuri, în condițiile încadrării în alocarea totală a măsurilor din prezenta ordonanță de urgență.

Art. 20 (1) Valoarea contractelor de finanțare care se pot încheia între MIPE prin AM-POC și MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, respectiv MIPE prin AM-POC și MADR, în parteneriat cu APIA și STS, este în limita valorii prevăzute la art. 4 alin. (2) și art. 11 alin. (3), la care se aplică supracontractarea prevăzută la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cheltuielile solicitate la rambursare de către MADR pentru microgranturi și MAT pentru capital de lucru, care nu pot fi decontate din fonduri externe nerambursabile, respectiv din economii, relocări de fonduri între axele prioritare ale programului operațional, cheltuieli neeligibile declarate de autoritățile competente, precum și din orice alte asemenea cauze, rămân cheltuieli definitive la bugetul de stat.

Art. 21 Cursul de schimb valutar utilizat pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență este cursul info/euro aferent lunii mai 2022, respectiv 1 euro = 4,9479 RON.

Art. 22Solicitanții de ajutor de stat pot depune o singură solicitare de ajutor de stat pentru oricare dintre măsurile de sprijin prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Art. 23 (1) Fondurile acordate beneficiarilor sub formă de microgranturi și granturi pentru capital de lucru rămase neutilizate vor fi returnate administratorului de schemă în termen de 30 de zile de la expirarea duratei contractului de acordare a ajutorului de stat.

(2) În situația în care beneficiarul ajutorului de stat nu returnează sumele neutilizate în termenul prevăzut la alin. (1), acestea vor fi recuperate.

Art. 24 Fondurile aferente măsurilor de sprijin prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se plătesc după verificarea condițiilor de cumul al ajutorului de stat, pe baza declarației pe propria răspundere a beneficiarului de ajutor de stat, cu condiția încadrării în plafoanele menționate de Cadrul temporar COVID-19, respectiv de 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 2.300.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în celelalte domenii de activitate.

Art. 25 (1) Regulile de acordare a ajutorului de stat vor fi prevăzute în cadrul schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru entitățile din domeniul agroalimentar sub formă de microgranturi și granturi pentru capital de lucru cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat în contextul crizei provocate de COVID-19, care va fi supusă aprobării Comisiei Europene și va fi aprobată prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.

(2) Contractele de acordare a ajutorului de stat vor fi încheiate de către administratorii schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru entitățile din domeniul agroalimentar sub formă de microgranturi și granturi pentru capital de lucru cu finanțare din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat în contextul crizei provocate de COVID-19 ulterior Deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat emise de Comisia Europeană și cu respectarea prevederilor acesteia.

Art. 26 Cheltuielile aferente implementării schemei de ajutor de stat efectuate de MADR în parteneriat cu APIA, MAT în parteneriat cu AIMMAIPE și STS sunt eligibile pentru sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2014-2020, în condițiile legii pentru asigurarea resurselor umane și materiale necesare derulării activităților din contractul de finanțare.

Art. 27

(1) Prelucrarea datelor în sistemul informatic prevăzut la art. 2 lit. f) se efectuează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor cu caracter personal.

(2) MADR, MAT, APIA, AIMMAIPE, STS, în calitate de operatori asociați, prelucrează date cu caracter personal, prin intermediul IMM Recover, în conformitate cu responsabilitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(3) Datele cu caracter personal prelucrate prin intermediul IMM Recover sunt stocate pe toată perioada de implementare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Cererile referitoare la datele din IMM Recover, precum și cererile formulate pentru exercitarea drepturilor persoanelor vizate, prevăzute la art. 13-22 din Regulamentul (UE) 2016/679, în raport cu prelucrările de date cu caracter personal realizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se adresează și se soluționează de către instituțiile menționate la art. 2 lit. a), b), după caz.

(5) Cerințele operaționale de dezvoltare și adaptare a IMM Recover, modul de implementare a funcționalităților, seturile de date, modul de prelucrare a datelor cu caracter personal, precum și modul de asigurare a suportului pentru utilizatorii IMM Recover sunt stabilite, de comun acord, prin Acord de colaborare, de către instituțiile menționate la alin. 2.

Art. 28 Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.


PRIM-MINISTRU

NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează:

Ministrul investițiilor și proiectelor europene,

Marcel-Ioan Boloș

p. Ministrul antreprenoriatului și turismului,

Lucian-Ioan Rus,

secretar de stat

p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

Sorin Moise,

secretar de stat

Ministrul finanțelor,

Adrian Câciu

București, 6 mai 2022.

Nr. 61.

ANEXĂ 

LISTA domeniilor de activitate eligibile (CAEN REV 2)

Secțiunea A - Agricultură, silvicultură și pescuit

0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase

0112 - Cultivarea orezului

0113 - Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor

0116 - Cultivarea plantelor pentru fibre textile

0119 - Cultivarea altor plante din culturi nepermanente

0121 - Cultivarea strugurilor

0124 - Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase

0125 - Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi

0126 - Cultivarea fructelor oleaginoase

0127 - Cultivarea plantelor pentru prepararea băuturilor

0128 - Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale și a plantelor de uz farmaceutic

0129 - Cultivarea altor plante permanente

0130 - Cultivarea plantelor pentru înmulțire

0141 - Creșterea bovinelor de lapte

0142 - Creșterea altor bovine

0143 - Creșterea cailor și a altor cabaline

0145 - Creșterea ovinelor și caprinelor

0146 - Creșterea porcinelor

0147 - Creșterea păsărilor

0149 - Creșterea altor animale

0150 - Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor)

0161 - Activități auxiliare pentru producția vegetală

0162 - Activități auxiliare pentru creșterea animalelor

0163 - Activități după recoltare

0164 - Pregătirea semințelor

0311 - Pescuitul maritim

0312 - Pescuitul în ape dulci

0321 - Acvacultura maritimă

0322 - Acvacultura în ape dulci

Secțiunea C - Industria prelucrătoare

10 - Industria alimentară

1011 - Prelucrarea și conservarea cărnii

1012 - Prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre

1013 - Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)

1020 - Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor

1031 - Prelucrarea și conservarea cartofilor

1032 - Fabricarea sucurilor de fructe și legume

1039 - Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a.

1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor

1042 - Fabricarea margarinei și a altor produse comestibile similare

1051 - Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor

1052 - Fabricarea înghețatei

1061 - Fabricarea produselor de morărit

1062 - Fabricarea amidonului și a produselor din amidon

1071 - Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie

1072 - Fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie

1073 - Fabricarea macaroanelor, tăiețeilor, cușcușului și a altor produse făinoase similare

1081 - Fabricarea zahărului

1082 - Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase

1083 - Prelucrarea ceaiului și cafelei

1084 - Fabricarea condimentelor ingredientelor

1085 - Fabricarea de mâncăruri preparate

1086 - Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și alimentelor dietetice

1089 - Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.

1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă

1106 - Fabricarea malțului

1107 - Producția de băuturi răcoritoare nealcoolice; producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate

1721 - Fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton.

----


5/13/2022

Lansarea unei monede in circuitul numismatic

 BNR a emis Circulara  10 05.05 2022, publicata in Monitorul Oficial 474/12.05.2022 care creeaza cadrul legal pentru  lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal Argint/ Valoare nominală 10 lei /Titlu 999‰/

Formă rotundă/ Diametru 37 mm /Greutate 31,103 g /Cant zimțat/ Calitate proof

Aversul monedei redă o imagine parțială a mănăstirii Putna și portretul domnitorului Ștefan cel Mare, suprapuse peste un text extras din lucrarea lui Ion Neculce „O samă de cuvinte“, inscripția în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2022“.

Reversul monedei prezintă o mână scriind cu pana, un fragment din textul original al lucrării „O samă de cuvinte“ și inscripțiile „350 DE ANI DE LA NASTERE“ și „ION NECULCE“.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central, redactate în limbile română, engleză și franceză.

Monedele din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.