5/13/2022

Lansarea unei monede in circuitul numismatic

 BNR a emis Circulara  10 05.05 2022, publicata in Monitorul Oficial 474/12.05.2022 care creeaza cadrul legal pentru  lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal Argint/ Valoare nominală 10 lei /Titlu 999‰/

Formă rotundă/ Diametru 37 mm /Greutate 31,103 g /Cant zimțat/ Calitate proof

Aversul monedei redă o imagine parțială a mănăstirii Putna și portretul domnitorului Ștefan cel Mare, suprapuse peste un text extras din lucrarea lui Ion Neculce „O samă de cuvinte“, inscripția în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2022“.

Reversul monedei prezintă o mână scriind cu pana, un fragment din textul original al lucrării „O samă de cuvinte“ și inscripțiile „350 DE ANI DE LA NASTERE“ și „ION NECULCE“.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central, redactate în limbile română, engleză și franceză.

Monedele din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.