12/12/2024

A fost publicata OUG 138-modificari in domeniul fiscal

 OUG 138/4dec.2024 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, precum și pentru reglementarea altor măsuri a fost publicata in  MONITORUL OFICIAL 1222/ 5dec.2024

Extrase din OUG 138/2024

Articolul I Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 7 octombrie 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1) În facturile emise pentru operațiunile realizate în baza unor contracte de achiziții publice, de achiziții sectoriale, de concesiune de lucrări și de concesiune de servicii, precum și, după caz, contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității se înscriu, în mod obligatoriu, codurile CPV corespunzătoare prevăzute în nomenclatorul de referință în domeniul achizițiilor publice, adoptat prin Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV).

2. La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 10

(1) În relația comercială B2B, între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, emitentul facturii electronice are obligația de transmitere a acesteia către destinatar utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1). Fac excepție bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) și (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România comunică un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.

3. La articolul 10^1, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2025, operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, efectuate în relația B2C, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. n^1), au obligația să transmită facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura. Fac excepție bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) și (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Livrările de bunuri/Prestările de servicii efectuate către o persoană fizică care nu se identifică în relația cu furnizorul/ prestatorul prin niciun cod de identificare fiscală sau optează să se identifice prin codul numeric personal se consideră efectuate în relația B2C. Dacă beneficiarul, persoană fizică, nu se identifică prin niciun cod de identificare fiscală, facturile se emit utilizând un cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală a beneficiarului.

Articolul II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare și utilizare a decontului precompletat RO e-TVA și valorificarea datelor și informațiilor prin implementarea unui sistem de guvernanță specific, precum și alte măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 iunie 2024, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 5, alineatul (10) va avea următorul cuprins:

(10) «Notificarea de conformare RO e-TVA» nu se ia în considerare la stabilirea indicatorilor de risc fiscal, până la data de 1 iulie 2025.

2. La articolul 16, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

(1) Prevederile art. 5 alin. (8)-(10), art. 7 și art. 8 intră în vigoare la data de 1 iulie 2025

Articolul III

La articolul 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, alineatele (1^2)-(1^4) se abrogă.

Articolul IV

Persoanele impozabile în sensul art. 269 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care efectuează achiziții pentru care au dedus TVA, în scopul realizării unor obiective de investiții din cadrul unor programe de interes public sau social, finanțate din fonduri publice, pe care, ulterior recepției, le predau cu titlu gratuit beneficiarului obiectivului de investiții pe bază de protocol, trebuie să emită o autofactură conform art. 319 alin. (8) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul V

În sensul prevederilor art. 20 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2023/956 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 mai 2023 privind instituirea unui mecanism de ajustare a carbonului la frontieră, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate este autoritatea competentă să reprezinte România și să semneze orice acte necesare în cadrul procedurii comune de achiziții publice între Comisia Europeană și statele membre, a platformei centrale comune declaranților autorizați în cadrul mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră.

Articolul VI

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 40^2 alineatul (7^1), partea introductivă și litera b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(7^1) Pentru aplicarea plafoanelor deductibile prevăzute la alin. (4), costurile totale excedentare ale îndatorării reportate se alocă tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane afiliate care nu finanțează achiziția/producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit art. 18^1 alin. (3) și (12) sau art. 18^3 alin. (2) și (9), respectiv cu persoane neafiliate/persoane afiliate care finanțează achiziția/producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit art. 18^1 alin. (3) și (12) sau art. 18^3 alin. (2) și (9), astfel:

..................................................................................................

b) se determină ponderea costului excedentar nededus aferent tranzacțiilor/operațiunilor efectuate cu persoane neafiliate și/sau cu persoane afiliate care finanțează achiziția/ producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit art. 18^1 alin. (3) și (12) sau art. 18^3 alin. (2) și (9), în costurile totale excedentare ale îndatorării nededuse, înainte de aplicarea limitei de 30%, prevăzută la alin. (1);

2. La articolul 45, după alineatul (20) se introduc trei noi alineate, alin. (21)-(23), cu următorul cuprins:

(21) Contribuabilii care intră sub incidența art. 46^1 și art. 46^2 din titlul II^1, pe perioada aplicării acestor prevederi, sunt exceptați de la aplicarea prevederilor art. 18^1.

(22) În cazul grupului fiscal, prevederile art. 46^1 și 46^2 din titlul II^1 se aplică în mod corespunzător de către membri, în funcție de situația individuală.

(23) Începând cu anul fiscal 2025, respectiv anul fiscal modificat care începe în anul 2025, trimiterea la prevederile art. 18^3 alin. (2) și (9) din cadrul art. 40^2 se consideră efectuată la prevederile art. 46^2 alin. (2) și (7).

3. La articolul 62, litera m) se modifică și va avea următorul cuprins:

m) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile din patrimoniul personal, altele decât câștigurile din transferul titlurilor de valoare și/sau aurului de investiții prevăzute la cap. V - Venituri din investiții, precum și altele decât cele definite la cap. IX - Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, și nici veniturile primite ca urmare a transmiterii prin acte pentru cauză de moarte a posesiei de fapt notate, în condițiile legii, de autorul succesiunii în cartea funciară;

4. La articolul 84^1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă au și obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul corespunzător sumelor plătite, precum și de a elibera, la solicitarea proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, beneficiar de venit, un document care să ateste cuantumul impozitului pe venit reținut și plătit.

5. La articolul 84^1, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alin. (8) și (9), cu următorul cuprins:

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (3)-(6), în situația în care venitul brut este plătit exclusiv în natură, precum și în cazul sumelor reprezentând garanție utilizată pentru plata chiriei stabilită prin contract, proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal are obligația să stabilească venitul net anual prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut, precum și să calculeze și să plătească impozitul pe venit. Impozitul anual datorat se stabilește prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3).

(9) Persoanele juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă declară veniturile prevăzute la alin. (8) în declarația prevăzută la art. 132 alin. (2) aferentă anului în care au fost realizate veniturile.

6. La articolul 111 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) la notarea posesiei de fapt în cartea funciară în cadrul procesului de înregistrare sistematică sau sporadică și al intabulării ulterioare a dreptului de proprietate ca efect al notării posesiei de fapt, în condițiile art. 13 și 41 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

7. La articolul 111, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate, dezmembrămintele sale sau nuda proprietate.

8. La articolul 111, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) Prin excepție de la alin. (4), în cazul în care valorile declarate de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate, dezmembrămintele sale sau nuda proprietate sunt inferioare valorilor minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici cu experți evaluatori autorizați în condițiile legii, baza de calcul al impozitului o reprezintă:

a) valoarea minimă stabilită prin studiul de piață în cazul transferului dreptului de proprietate;

b) 20% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piață, în cazul în care valoarea declarată de părți la constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate este inferioară acesteia. Aceeași valoare se va stabili și la stingerea pe cale convențională sau prin consimțământul titularului acestor dezmembrăminte;

c) 80% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piață, în cazul în care valoarea declarată de părți la transmiterea nudei proprietăți este inferioară acesteia.

9. La articolul 111, după alineatul (6) se introduc opt noi alineate, alin. (6^1)-(6^8), cu următorul cuprins:

(6^1) În cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, persoanele fizice beneficiare datorează impozit pentru veniturile determinate și încasate ulterior autentificării actului notarial prin care se transferă dezmembrămintele dreptului de proprietate. Impozitul se calculează de către contribuabili, la momentul încasării venitului, prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (1), utilizată la data autentificării actului notarial, asupra bazei de calcul egală cu venitul încasat. Impozitul astfel calculat se declară de contribuabili până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului în care a fost încasat venitul, prin depunerea la organul fiscal competent a Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, iar plata impozitului datorat se efectuează în cadrul aceluiași termen.

(6^2) În cazul persoanelor fizice care încasează venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, realizat prin hotărâre judecătorească definitivă ori prin altă procedură prevăzută de lege, impozitul datorat pentru veniturile determinate și încasate ulterior transferului dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin hotărâre judecătorească definitivă sau alt act juridic prevăzut de lege se calculează de contribuabili prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (1) lit. a), asupra bazei de calcul egală cu venitul încasat, iar obligațiile de calcul, declarare și de plată sunt cele prevăzute la alin. (6^1).

(6^3) În cazul contribuabililor care încasează venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, ca urmare a dobândirii, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, a dreptului de proprietate asupra unei proprietăți imobiliare care a făcut obiectul unui transfer al dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, impozitul se calculează prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (1) lit. a), asupra bazei de calcul egală cu venitul încasat, iar obligațiile de calcul, declarare și de plată sunt cele prevăzute la alin. (6^1).

(6^4) Prin excepție de la prevederile alin. (6^1)-(6^3), în cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, plătitorii acestor venituri au obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul corespunzător sumelor plătite.

(6^5) Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (6^4) calculează impozitul prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (6^1)-(6^3), după caz, asupra bazei de calcul egală cu venitul plătit și îl rețin la sursă, la momentul plății veniturilor.

(6^6) Impozitul calculat și reținut potrivit prevederilor alin. (6^4) și (6^5) reprezintă impozit final, se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

(6^7) În situația prevăzută la alin. (6^4), persoanele fizice beneficiare de venit nu au obligația depunerii Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă.

(6^8) Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

10. La articolul 111, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (7^1), cu următorul cuprins:

(7^1) Prin excepție de la prevederile alin. (7), impozitul stabilit în condițiile alin. (6^1)-(6^5) se face integral venit la bugetul de stat.

11. La articolul 114 alineatul (2), după litera m) se introduce o nouă literă, lit. m^1), cu următorul cuprins:

m^1) veniturile din transferul posesiei de fapt notate în cartea funciară în condițiile art. 13 și 41 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin acte între vii.

12. La articolul 115, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut pentru veniturile prevăzute la art. 114, cu excepția veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l), m) și m^1).

13. La articolul 116, alineatele (1), (1^1) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Contribuabilii care realizează venituri din alte surse identificate ca fiind impozabile, altele decât cele prevăzute la art. 115 alin. (1), precum și din cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l), m) și m^1) au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3).

(1^1) Contribuabilii care realizează veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1), pentru care venitul impozabil se stabilește potrivit prevederilor alin. (2) lit. b), au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3), în vederea definitivării impozitului anual pe venit.

..................................................................................................

(5) Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3), al anului următor celui de realizare a venitului.

14. La articolul 123, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Impozitul anual datorat de contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele pentru care este prevăzută reținerea la sursă potrivit art. 84 și 84^1, sau din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințele proprietate personală, precum și de cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care determinarea venitului net anual se efectuează potrivit prevederilor art. 72^1 se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual.

15. La articolul 130, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:

(2^1) Prin excepție de la alin. (2), veniturile din pensii obținute din străinătate, altele decât pensiile administrate privat, facultative sau ocupaționale similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit de 10% asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă prevăzută la art. 100 alin. (1), calculată la nivelul anului.

(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și veniturilor din pensii administrate privat, facultative sau ocupaționale, obținute din străinătate, similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contribuabilii nu dispun de documente privind contribuțiile nete la fondurile respective.

16. La articolul 132, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul plătitorilor de venituri prevăzuți la art. 84^1 alin. (9) pentru veniturile prevăzute la art. 84^1 alin. (8).

17. La articolul 133, alineatul (24) se modifică și va avea următorul cuprins:

(24) Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor aferente anilor fiscali anteriori anului 2024, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare în anii fiscali respectivi. Pierderea reportată, necompensată, precum și pierderea fiscală înregistrată în anul fiscal 2023 reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.

18. La articolul 133, după alineatul (30) se introduc trei noi alineate, alin. (31)-(33), cu următorul cuprins:

(31) Pentru veniturile încasate din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul personal prevăzute la art. 111 alin. (6^1)-(6^3), după data intrării în vigoare a prevederilor art. 111 alin. (6^1)-(6^3), din contracte aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestor prevederi sau în baza altor acte juridice, respectiv potrivit legii, obligațiile fiscale ale contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 111 alin. (6^1)-(6^3).

(32) Prevederile art. 111 alin. (6^4)-(6^7) sunt aplicabile și pentru veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, prevăzute la art. 111 alin. (6^4), plătite după data intrării în vigoare a prevederilor art. 111 alin. (6^4)-(6^7), în baza unor contracte aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestor prevederi sau în baza altor acte juridice, respectiv potrivit legii.

(33) În cazul veniturilor încasate în cursul trimestrului IV al anului 2024 din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul personal definite potrivit art. 111 alin. (6^1)-(6^3), contribuabilii au obligația declarării și plății impozitului datorat până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul II al anului 2025.

19. La articolul 319 alineatul (21), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:

f) codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă.

20. La articolul 320, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) În situațiile în care se ajustează baza impozabilă conform art. 287 lit. a)-c) și e), dacă furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii nu emite factura de corecție prevăzută la art. 330 alin. (2), beneficiarul, persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condițiile prevăzute la art. 307 alin. (2)-(4) și (6) și la art. 331, trebuie să emită o autofactură în vederea ajustării bazei de impozitare și a taxei deductibile, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care au intervenit evenimentele prevăzute la art. 287 lit. a)-c) și e).

21. La articolul 345 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) în cazul furnizorilor autorizați de energie electrică sau de gaz natural, termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final. În cazul prevăzut la art. 356 alin. (1^1) și art. 358 alin. (3), termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autoconsumul;

22. La articolul 348, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:

(1^1) Destinatarul înregistrat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația constituirii unei garanții de 120% din contravaloarea accizelor aferente cantității de produse accizabile pe care intenționează să o primească, sub forma prevăzută la alin. (1). În situația în care organele competente constată indiciile săvârșirii unei infracțiuni și evaluează prejudiciul, operatorul economic are obligația de a reîntregi garanția la nivelul prejudiciului, cu excepția situației în care garanția este îndestulătoare.

(1^2) Regulile referitoare la constituirea, actualizarea și eliberarea garanției prevăzute la alin. (1^1) se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române. Garanția poate fi eliberată numai după verificarea de către organele fiscale competente a îndeplinirii de către operatorul economic a tuturor obligațiilor legale privind evidențierea, declararea și plata obligațiilor fiscale administrate de A.N.A.F.

(1^3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care destinatarul înregistrat care prezintă risc fiscal ridicat înregistrează obligații fiscale restante administrate de A.N.A.F. cu mai mult de 5 zile față de termenul legal de plată, garanția se extinde și asupra acestor obligații de drept și fără nicio altă formalitate.

23. La articolul 356, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1) O entitate care produce gaz natural pentru uz propriu este considerată, în sensul aplicării alin. (1), atât producător, cât și consumator final.

24. La articolul 375, după alineatul (1) se introduc șase noi alineate, alin. (1^1)-(1^6), cu următorul cuprins:

(1^1) Pe lângă obligațiile prevăzute la alin. (1), destinatarul înregistrat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația depunerii la autoritatea competentă a unei declarații pe propria răspundere privind cantitatea de produse accizabile pe care intenționează să o primească și să garanteze plata accizelor conform art. 348 alin. (1^1). Modelul și conținutul declarației și modalitatea de declarare se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(1^2) Cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de epuizarea cantității de produse accizabile înscrise în declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (1^1), destinatarul înregistrat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația de a înștiința autoritatea competentă cu privire la acest fapt.

(1^3) Criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării destinatarilor înregistrați care prezintă risc fiscal ridicat se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române.

(1^4) Operatorii economici, care în urma evaluării riscului fiscal în baza ordinului prevăzut la alin. (1^3) prezintă risc fiscal ridicat, se notifică de către autoritatea vamală competentă în vederea respectării prevederilor alin. (1^1) și (1^2) și ale art. 348 alin. (1^1).

(1^5) În cazul în care autoritatea competentă constată că pe parcursul a 36 de luni consecutive de la data depunerii primei declarații pe propria răspundere conform alin. (1^1) operatorul economic nu a înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-a dispus executarea garanției și a fost începută procedura de executare silită, operatorul economic se consideră că nu mai prezintă risc fiscal ridicat în sensul alin. (1^3).

(1^6) Activitatea de monitorizare și control al activității desfășurate de destinatarii înregistrați care prezintă risc fiscal ridicat se stabilește prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române.

25. La articolul 377, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), la propunerea organelor de control, autoritatea competentă revocă autorizația de destinatar înregistrat care prezintă risc fiscal ridicat, în termen de maximum 3 zile calendaristice de la data primirii propunerii de revocare, în următoarele situații:

a) atunci când titularul acesteia nu respectă prevederile art. 348 alin. (1^1) și art. 375 alin. (1^1) și (1^2);

b) atunci când titularul acesteia depășește cantitatea de produse accizabile înscrisă în declarația prevăzută la art. 375 alin. (1^1).

(1^2) Decizia prin care autoritatea competentă a hotărât revocarea autorizației de destinatar înregistrat care prezintă risc fiscal ridicat se comunică deținătorului autorizației. Comunicarea se realizează prin remitere la domiciliul fiscal al destinatarului înregistrat care prezintă risc fiscal potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8)-(10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care destinatarul înregistrat care prezintă risc fiscal nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.“

26. La articolul 412, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:

(8) În sensul prezentului articol, neregulă înseamnă o situație apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, diferită de aceea prevăzută la art. 340 alin. (10) și (11), din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat conform art. 401 alin. (8).

27. La articolul 435, după alineatul (3) se introduc treisprezece noi alineate, alin. (3^1)-(3^13), cu următorul cuprins:

(3^1) Operatorii economici care sunt înregistrați la autoritatea competentă pentru distribuție și comercializare angro fără depozitare băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, care prezintă risc fiscal ridicat și care dețin și doresc să comercializeze produsele accizabile care se află în cadrul unui antrepozit fiscal aparținând unei terțe persoane, au obligația depunerii la autoritatea competentă a unei declarații pe propria răspundere privind cantitatea de produse accizabile pe care intenționează să o elibereze pentru consum. Modelul și conținutul declarației și modalitatea de declarare se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(3^2) Operatorii prevăzuți la alin. (3^1) au obligația să constituie o garanție de 120% din contravaloarea accizelor aferente cantității de produse accizabile pe care intenționează să o elibereze pentru consum, sub forma prevăzută la art. 348 alin. (1). În situația în care organele competente constată indiciile săvârșirii unei infracțiuni și evaluează prejudiciul, operatorul economic are obligația de a reîntregi garanția la nivelul prejudiciului, cu excepția situației în care garanția este îndestulătoare.

(3^3) Cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de epuizarea cantității de produse accizabile înscrise în declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (3^1), operatorul economic care este înregistrat la autoritatea competentă pentru distribuție și comercializare angro fără depozitare băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, care prezintă risc fiscal ridicat și care comercializează produsele accizabile care se află în cadrul unui antrepozit fiscal, are obligația de a înștiința autoritatea competentă cu privire la acest fapt.

(3^4) Criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării destinatarilor înregistrați care prezintă risc fiscal ridicat se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române.

(3^5) Operatorii economici, care în urma evaluării riscului fiscal în baza ordinului prevăzut la alin. (3^4) prezintă risc fiscal ridicat, se notifică de către autoritatea vamală competentă în vederea respectării prevederilor alin. (3^1)-(3^3).

(3^6) Regulile referitoare la constituirea, actualizarea și eliberarea garanției prevăzute la alin. (3^2) se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române. Garanția poate fi eliberată numai după verificarea de către organele fiscale competente a îndeplinirii de către operatorul economic a tuturor obligațiilor legale privind evidențierea, declararea și plata obligațiilor fiscale administrate de A.N.A.F.

(3^7) În situația în care operatorii economici prevăzuți la alin. (3^1) înregistrează obligații fiscale restante administrate de A.N.A.F. cu mai mult de 5 zile față de termenul legal de plată, garanția se extinde și asupra acestor obligații de drept și fără nicio altă formalitate.

(3^8) În cazul în care autoritatea competentă constată că pe parcursul a 36 de luni consecutive de la data depunerii primei declarații pe propria răspundere conform alin. (3^1) operatorul economic nu a înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-a dispus executarea garanției și a fost începută procedura de executare silită, operatorul economic se consideră că nu mai prezintă risc fiscal ridicat în sensul alin. (3^4).

(3^9) Activitatea de monitorizare și control al activității desfășurate de operatorii economici prevăzuți la alin. (3^1) se stabilește prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române.

(3^10) La propunerea organelor de control, autoritatea competentă revocă documentul care atestă înregistrarea la autoritatea competentă conform alin. (3), în termen de maximum 3 zile calendaristice de la data primirii propunerii de revocare, în următoarele situații:

a) atunci când titularul acestuia nu respectă prevederile alin. (3^1)-(3^3);

b) atunci când titularul acestuia depășește cantitatea de produse accizabile înscrisă în declarația prevăzută la alin. (3^1).

(3^11) Decizia prin care autoritatea competentă a hotărât revocarea documentului care atestă înregistrarea la autoritatea competentă se comunică operatorului economic. Comunicarea se realizează prin remitere la domiciliul fiscal al operatorului economic prevăzut la alin. (3^1) potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8)-(10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care operatorul economic prevăzut la alin. (3^1) nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

(3^12) Operatorul economic prevăzut la alin. (3^1) nemulțumit poate contesta decizia de revocare a documentului care atestă înregistrarea la autoritatea competentă, la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor - aparat central, potrivit legislației privind contenciosul administrativ.

(3^13) Contestarea deciziei de revocare a documentului care atestă înregistrarea la autoritatea competentă nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă.

28. La articolul 449 alineatul (2), după litera g) se introduce o nouă literă, lit. g^1), cu următorul cuprins:

g^1) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 375 alin. (1^1) și (1^2) și art. 435 alin. (3^1)-(3^3);

29. La articolul 449 alineatul (3), după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a^1), cu următorul cuprins:

a^1) confiscarea produselor, iar, în situația când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. g^1);

30. La articolul 452 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) nerespectarea prevederilor art. 345 alin. (3)-(3^3) și (3^5);

31. La articolul 452, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) După constatarea faptelor prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), g) și i), organul de control competent dispune oprirea activității, sigilarea instalației în conformitate cu procedurile tehnologice de închidere a instalației și înaintează actul de control autorității competente care a emis autorizația, cu propunerea de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal sau de revocare a autorizației de destinatar înregistrat, după caz.

Articolul VII

(1) Prevederile art. VI intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor pct. 19, 30 și 31 care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

(2) Prevederile art. VI pct. 9, referitoare la dispozițiile art. 111 alin. (6^4)-(6^7), și ale pct. 18, referitoare la dispozițiile art. 133 alin. (32), se aplică veniturilor plătite începând cu data de 1 ianuarie 2025.

(3) Prevederile art. VI pct. 22, 24, 25 și 27-29 se aplică de la data de 1 februarie 2025.

Articolul VIII

(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se emite ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prevăzut la art. 111 alin. (6^8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se emit ordinele comune ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și președintelui Autorității Vamale Române, prevăzute la art. 348 alin. (1^2), art. 375 alin. (1^3) și alin. (1^6), art. 435 alin. (3^4), alin. (3^6) și alin. (3^9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se emit ordinele președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prevăzute la art. 375 alin. (1^1) și art. 435 alin. (3^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul IX

(1) În situația în care veniturile realizate de persoanele fizice din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, au fost încasate în avans, până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv și sunt aferente unei perioade contractuale ulterioare datei de 1 ianuarie 2024, proprietarii, uzufructuarii sau alți deținători legali au obligația stabilirii impozitului pe venit prin completarea declarației prevăzute la art. 122 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și aplică următoarele reguli:

a) venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, primite în avans, pentru fiecare an fiscal corespunzător perioadei contractuale;

b) venitul net anual se stabilește prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut;

c) impozitul pe venit se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an fiscal următor celui pentru care a fost încasat venitul;

d) completează și depun declarația prevăzută la art. 122 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an fiscal următor celui pentru care a fost încasat venitul.

(2) La încadrarea în plafoanele anuale, prevăzute la art. 170 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, încasate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal în avans, până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, și aferente unei perioade contractuale ulterioare datei de 1 ianuarie 2024, se ia în calcul venitul net stabilit potrivit alin. (1) corespunzător fiecărui an fiscal pentru care a fost încasat venitul.

Articolul X

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 22

Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate, lunar se întocmește balanța de verificare.

2. La articolul 28, alineatele (9) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(9) Instituțiile publice întocmesc situații financiare trimestriale și anuale, conform normelor elaborate de Ministerul Finanțelor, și se păstrează timp de 10 ani.

(10) Situațiile financiare anuale și raportările contabile se semnează de către reprezentantul legal, precum și de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, angajată potrivit legii.

3. La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) depun un exemplar al situațiilor financiare anuale la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după cum urmează:

a) societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, până la data de 31 mai inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare;

b) celelalte persoane juridice, până la data de 30 aprilie inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare.

4. La articolul 36, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) În cazul în care datele prevăzute la alin. (1) sunt zile nelucrătoare, ultima zi de raportare este prima zi lucrătoare următoare acestora.

(1^2) Entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic depun situațiile financiare anuale în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea exercițiului financiar astfel ales, calculate începând cu data ulterioară celei la care se referă respectivele situații financiare anuale.

(1^3) Fac excepție de la prevederile alin. (1^2) entitățile prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. b), care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic. Acestea depun situațiile financiare anuale în termen de 120 de zile calendaristice de la încheierea exercițiului financiar astfel ales, calculate începând cu data ulterioară celei la care se referă respectivele situații financiare anuale.

(1^4) În cazul în care termenele prevăzute la alin. (1^2) și (1^3) corespund unor zile nelucrătoare, ultima zi de raportare este prima zi lucrătoare următoare acestora.

5. La articolul 36, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:

(11) Începând cu data de 1 ianuarie 2026, formularele din sfera raportării situațiilor financiare, rapoartele de situații financiare, notele, precum și alte documente care însoțesc situațiile financiare la instituțiile publice se transmit exclusiv în format electronic.

6. Articolul 37 se modifică și avea următorul cuprins:

Articolul 37

(1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, Ministerul Finanțelor poate solicita persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) să depună, până la data de 31 mai inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare, o raportare contabilă anuală, al cărei conținut se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor. În cazul în care data de 31 mai este nelucrătoare, ultima zi de raportare este prima zi lucrătoare următoare acesteia.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică și în cazul raportărilor contabile anuale depuse de entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.

7. În cuprinsul legii, sintagma „unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor“ se înlocuiește cu formularea „Agenția Națională de Administrare Fiscală“.

Articolul XI

(1) Începând cu exercițiul financiar al anului 2025, situațiile financiare anuale/raportările contabile se depun numai în format electronic conform specificațiilor publicate pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(2) Entitățile care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic aplică prevederile alin. (1) începând cu situațiile financiare anuale corespunzătoare primului exercițiu financiar astfel ales, care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2025.

Articolul XII

(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor să modifice volumul și structura veniturilor și soldul bugetului de stat prin diminuarea sumelor la capitolul 38.01 „Venituri suplimentare încasate din digitalizare“, subcapitolul 38.01.01 „Venituri suplimentare încasate în Contul Național pentru Evidențierea Veniturilor din Digitalizare“.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și art. 26 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 2 și ale anexei nr. 2 din Legea nr. 417/2023 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024, cu sumele diminuate potrivit alin. (1) se pot depăși, după caz, plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, plafoanele nominale ale soldului bugetului general consolidat, soldului bugetului de stat, precum și plafonul soldului primar al bugetului general consolidat, stabilite prin Legea nr. 417/2023 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024, cu modificările ulterioare.

Articolul XIII

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 25 septembrie 2024, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

Articolul 28

Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și ale art. 26 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 alin. (7) din Legea nr. 417/2023 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de minus 114.572,2 milioane lei.

2. Articolul 29 va avea următorul cuprins:

Articolul 29

Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. a)-d), art. 17 alin. (2), art. 24 și art. 26 alin. (4) și (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2, art. 3 alin. (1), (5) și (6) și art. 5 din Legea nr. 417/2023:

a) plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2024 de minus 7,9% în termeni ESA;

b) plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 9,4% în anul 2024;

c) pentru anul 2024, plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori, pentru bugetul general consolidat este de 685.162,6 milioane lei, pentru bugetul de stat este de 404.338,8 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 144.775,4 milioane lei, pentru bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 73.869,6 milioane lei, pentru bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 53.251,8 milioane lei, iar pentru suma altor bugete componente ale bugetului general consolidat este de 24.719,4 milioane lei;

d) pentru anul 2024, plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul general consolidat este de 165.847,4 milioane lei, pentru bugetul de stat este de 90.326,0 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 47.095,0 milioane lei, pentru bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 497,0 milioane lei și pentru bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 26.172,5 milioane lei;

e) pentru anul 2024, plafonul nominal al soldului bugetului general consolidat este de minus 151.796,4 milioane lei și al soldului bugetului de stat este de minus 161.357,9 milioane lei;

f) plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, pentru sfârșitul anului 2024, este de 54,5% din produsul intern brut.

Articolul XIV

La articolul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 14 mai 2024, cu modificările ulterioare, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor să modifice volumul și structura veniturilor și soldul bugetului de stat cu sumele aferente articolelor/alineatelor bugetare «Finanțarea externă nerambursabilă» și «Fonduri europene nerambursabile» cedate conform alin. (1).

Articolul XV

La articolul XXXVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 6 septembrie 2024, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) Se autorizează Ministerul Finanțelor să modifice volumul și structura veniturilor și soldului bugetului de stat cu sumele aferente articolelor/alineatelor bugetare «Finanțarea externă nerambursabilă» și «Fonduri europene nerambursabile» cedate conform alin. (1).

Articolul XVI

La articolul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 25 octombrie 2024, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Solicitările de angajamente noi sau de modificare a condițiilor inițiale de acordare a unor angajamente existente destinate susținerii domeniilor menționate la alin. (2), care au fost înregistrate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se află în curs de analiză/implementare, vor fi soluționate de către Exim Banca Românească - S.A. conform reglementărilor interne aplicabile în vigoare la data înregistrării solicitării, cu excepția celor care privesc spețe de ajutor de stat.

Articolul XVII

La articolul 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul agricol octombrie 2023-septembrie 2024 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 29 ianuarie 2024, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

(7) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu sunt aplicabile pentru contractele de credit garantate în numele și contul statului în cadrul programelor guvernamentale și schemelor de ajutor de stat asociate acestora aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2018, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, aprobată cu modificări prin Legea nr. 152/2023, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS și a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru finanțările acordate, respectiv creditele garantate de Exim Banca Românească în numele și contul statului în cadrul schemelor cu componentă de ajutor de stat administrate de Exim Banca Românească în numele și contul statului.

Articolul XVIII

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții și în fața altor instanțe judiciare și arbitrale internaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 168/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alin. (2^2), cu următorul cuprins:

(2^2) Ministerul Finanțelor asigură reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a structurilor subordonate acesteia în toate litigiile judiciare derulate în fața instanțelor naționale din state membre ale Uniunii Europene sau țări terțe.

2. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru un număr de maximum 20 de persoane de specialitate juridică din cadrul Direcției Generale Juridice a Ministerului Finanțelor, 7 persoane din cadrul Secretariatului General al Guvernului și 5 persoane din cadrul Ministerului Justiției.

(la 05-12-2024, Punctul 2. , Articolul XVIII a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024 )

Articolul XIX

(1) Dispozițiile art. 1 alin. (2^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2005, aprobată prin Legea nr. 168/2006, cu modificările și completările ulterioare, se aplică atât pentru procedurile judiciare în desfășurare, cât și pentru cele viitoare.

(la 05-12-2024, Alineatul (1) , Articolul XIX a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024 )

(2) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Națională de Administrare Fiscală și structurile subordonate acesteia au obligația de a transmite Ministerului Finanțelor toate documentele pe care le dețin în legătură cu procedurile judiciare derulate în fața unor instanțe naționale din state membre ale Uniunii Europene sau țări terțe.

Articolul XX

La articolul LXXV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru utilizatorii prevăzuți la art. 8^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022, cu modificările și completările ulterioare, care au statutul de operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare) la data realizării transportului internațional de bunuri, prevederile art. LXXIV pct. 21 intră în vigoare la data de 31 martie 2025 și se aplică pentru faptele săvârșite și constatate începând cu această dată.

Articolul XXI

Prin derogare de la prevederile art. XXII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prevederile art. I pct. 1, 6 și 15 din acest act normativ intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul XXII

La articolul XXVII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 6 septembrie 2024, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alin. (1^2), cu următorul cuprins:

(1^2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cheltuielile necesare organizării și desfășurării alegerilor din anul 2024.

Articolul XXIII

(1) Instituțiile publice și entitățile cu capital majoritar sau integral de stat, cu excepția instituțiilor de credit, pot efectua operațiuni și servicii financiare cu disponibilul bănesc în lei sau valută, inclusiv prin efectuarea de schimburi valutare și plasamente sau depozite la instituții de credit, indiferent de nivelul veniturilor astfel obținute.

(2) În cazul entităților cu capital majoritar sau integral de stat, efectuarea operațiunilor și serviciilor financiare prevăzute la alin. (1) se face pe baza aprobării adunării generale a acționarilor.

(3) Deciziile ordonatorilor de credite, pentru operațiuni și servicii financiare cu disponibilități bănești în lei sau valută, luate în mod direct sau ca reprezentanți ai autorităților tutelare reprezintă decizii de oportunitate și nu pot face obiectul controlului altor autorități.

(4) Cheltuielile de orice natură pentru operațiunile și serviciile financiare cu disponibilul bănesc în lei sau valută se suportă din veniturile aferente valorificării acestor disponibilități bănești, eventuale diferențe de cost neacoperite se suportă din bugetul Trezoreriei Statului.

(5) Solicitările pentru efectuarea operațiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) pot fi inițiate la solicitarea Ministerului Finanțelor în mod justificat.

Articolul XXIV

La articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2023 privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către alte ministere și instituții cu rețele sanitare proprii, așa cum sunt reglementate la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 mai 2023, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 429/2023, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alin. (2^2), cu următorul cuprins:

(2^2) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Educației și autoritățile publice pot cuprinde în buget sumele necesare achitării arieratelor și a obligațiilor către bugetul general consolidat stabilite în sarcina unităților sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1).

Articolul XXV

Prevederile art. I pct. 1 și 2 și art. III din prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.



11/25/2024

Impozit suplimentar pentru unele domenii de activitate

 Legea  290/ 20.11. 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

publicata în  MONITORUL OFICIAL1163/21.11.2024 introduce impozit suplimentar pentru veniturile obtinute de persoane juridice din unele domenii de activitate : petrol si gaze naturale, energie electrica, institutii de credit, persoane nerezidente pentru veniturile obtinute din activitatii ce nu se incadreaza in conventiile de evitare a dublei impuneri.

Iata actul normativ:

Articolul I. 

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a^1), cu următorul cuprins:

a^1) impozitul suplimentar;

2. Articolul 18^2 se abrogă.

3. Articolul 18^3 se abrogă.

4. La articolul 25 alineatul (4), după litera ț) se introduc două noi litere, lit. u) și v), cu următorul cuprins:

u) impozitul minim pe cifra de afaceri determinat potrivit art. 18^1;

v) impozitul specific pe cifra de afaceri determinat conform art. 46^1 și 46^2.

5. După articolul 46 se introduce un nou titlu, titlul II^1, cu următorul cuprins:

Titlul II^1 Impozit suplimentar

Articolul 46^1

Impozit suplimentar pentru instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine

(1) Instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare:

a) 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025 inclusiv;

b) 1%, începând cu data de 1 ianuarie 2026.

(2) Pentru aplicarea alin. (1), cifra de afaceri cuprinde:

a) venituri din dobânzi;

b) venituri din dividende;

c) venituri din taxe și comisioane;

d) câștiguri (pierderi) din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;

e) câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net;

f) câștiguri sau pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;

g) câștiguri sau pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net;

h) câștiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire, net;

i) diferențe de curs de schimb (câștig sau pierdere), net;

j) câștiguri sau pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net;

k) alte venituri din exploatare.

(3) Impozitul pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial, astfel:

a) pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata;

b) pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

(4) Impozitul pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferență între impozitul pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

(5) Modelul și conținutul declarației impozitului suplimentar se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se emite în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 290/2024.

(6) Impozitul suplimentar reprezintă venit la bugetul de stat și se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 46^2

Impozit suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale

(1) Persoanele juridice române sau străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul României desfășurând activități în sectoarele petrol și gaze naturale, stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, altele decât cele prevăzute la art. 15, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat potrivit alin. (2). Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro al cifrei de afaceri este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. În sensul prezentului alineat, cifra de afaceri a anului precedent reprezintă diferența dintre veniturile totale (VT) și veniturile care se scad din veniturile totale (Vs), astfel cum sunt definite la alin. (2).

(2) Impozitul specific pe cifra de afaceri prevăzut la alin. (1) se determină astfel:

ICAS = 0,5% x (VT – Vs – I – A), unde indicatorii au următoarea semnificație:

ICAS - impozit specific pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul;

VT - venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz;

Vs - venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz, reprezentând:

(i) veniturile neimpozabile prevăzute la art. 23 și 24;

(ii) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

(iii) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție;

(iv) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale;

(v) veniturile din subvenții;

(vi) veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;

(vii) veniturile reprezentând accizele care au fost reflectate concomitent în conturile de cheltuieli;

I - valoarea imobilizărilor în curs de execuție ocazionate de achiziția/producția de active, înregistrate în evidența contabilă începând cu data de 1 ianuarie 2025, respectiv începând cu prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2025;

A - amortizarea contabilă la nivelul costului istoric aferentă activelor achiziționate/produse începând cu data de 1 ianuarie 2025/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2025. Nu se cuprinde în acest indicator amortizarea contabilă a activelor incluse în valoarea indicatorului I.

(3) Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial, astfel:

a) pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata;

b) pentru trimestrul IV, până la data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit.

(4) Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul specific pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferență între impozitul specific pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul specific pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

(5) Modelul și conținutul declarației impozitului specific pe cifra de afaceri se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(6) Impozitul specific pe cifra de afaceri reprezintă venit la bugetul de stat și se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Activele luate în calcul pentru determinarea indicatorilor I și A, prevăzuți la alin. (2), sunt cele stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, iar selecția categoriilor de active eligibile se realizează pe baza unor criterii legate de natura activității desfășurate.

(8) În cazul contribuabililor care desfășoară activități în sectoarele prevăzute la alin. (1) și activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru determinarea impozitului specific, nu cuprind, în cadrul indicatorilor VT, Vs, I și A din formula de calcul al impozitului specific prevăzută la alin. (2), elementele aferente activităților de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale.

(9) Contribuabilii care desfășoară exclusiv activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei nu intră sub incidența prezentului articol.

(10) Prevederile prezentului articol se aplică pentru perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, iar pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) se aplică pentru perioada cuprinsă între anul fiscal modificat care începe în anul 2025 și anul fiscal modificat care se încheie în anul 2026.

(11) Contribuabilii care scad valoarea imobilizărilor în curs de execuție/activelor potrivit indicatorilor I și A din cadrul alin. (2) au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării acestei condiții, pentru sumele respective se recalculează impozitul suplimentar și se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, din trimestrul scăderii acestora, potrivit alin. (2). În acest caz, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale rectificative, după caz. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situații:

a) sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;

b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;

c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;

d) sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege.

(12) Veniturile obținute de persoane nerezidente din tranzacțiile prevăzute la alin. (1) nu fac parte din domeniul de aplicare a convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alt stat.

(13) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 290/2024 se vor publica prin ordin al ministrului finanțelor publice instrucțiunile de înregistrare, declarare și plată a impozitului suplimentar pentru contribuabilii persoane juridice române sau străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul României desfășurând activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

Articolul II

Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

---------------------------------

11/22/2024

BNR lanseaza doua monede in circuitul numismatic.

 CIRCULARA BNR  51/ 8.11. 2024 privind lansarea în circuitul numismatic a unor monede din aur și argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București a fost publicata în  MONITORUL OFICIAL 1146/ 18.11. 2024.

Începând cu data de 18 noiembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București.

Caracteristicile monedelor sunt următoarele:

Metal aur argint

Valoare nominală 100 lei(cea de aur) 10 lei( cea de argint)

Titlu 900‰(pt aur) 999‰( pt argint)

Formă rotundă rotundă

Diametru 21 mm(aur) 37 mm(argint)

Greutate 6,452 g(aur) 31,103 g(argint)

Cant zimțat zimțat

Calitate proof proof

Aversul monedei din aur prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „100 LEI“ și anul de emisiune „2024“.

Aversul monedei din argint prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2024“.

Reversul comun al monedelor din aur și argint redă Biserica Stavropoleos și inscripția în arc de cerc „BISERICA MANASTIRII STAVROPOLEOS - 300 DE ANI“.

Monedele din aur și monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.

Monedele din aur și monedele din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.


11/06/2024

Vectoul fiscal- formulare si obligatii fiscale

 Ordinul. 6.580 /22 oct. 2024 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal a fost publicat in MONITORUL OFICIAL 1079/ 29 oct.2024

Extras din acest ordin:

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articolul I Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 și 1056 bis din 4 noiembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 1, formularul „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică“ (010) se modifică și se înlocuiește cu formularul din anexa nr. 1 la prezentul ordin.

2. La anexa nr. 1, instrucțiunile de completare a formularului (010) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică“, secțiunea C „Date privind vectorul fiscal pentru impozitele directe datorate“ se modifică și se completează după cum urmează:

a) după rândurile 1.3.1-1.3.3 se introduce un nou rând, rândul 1.3.4, cu următorul cuprins:

Rândul 1.3.4 se completează cu data începerii, respectiv cu data încheierii procedurii de dizolvare stabilită conform dispozițiilor legale în materie în cazul contribuabililor care se dizolvă cu lichidare.“;

b) rândul 2 „Impozit pe veniturile microîntreprinderilor“ se modifică și va avea următorul cuprins:

Rândul 2. Impozit pe veniturile microîntreprinderilor

Se marchează cu «X» de către contribuabilii care optează pentru declararea și plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit legii.

Rândurile 2.1 și 2.2 se marchează cu «X», după caz, în funcție de tipul modificării: luare în evidență sau scoatere din evidență.

Atenție! Data luării în evidență și cea a scoaterii din evidență se stabilesc conform prevederilor titlului III «Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor» din Codul fiscal.

3. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.

4. La anexa nr. 10, formularul „Declarație pentru înregistrarea/ modificarea în mediu electronic a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale“ (700) se modifică și se înlocuiește cu formularul din anexa nr. 3 la prezentul ordin.

5. La anexa nr. 10, instrucțiunile de completare a formularului (700) „Declarație pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale“ se modifică și se completează după cum urmează:

a) la capitolul IV „Alte date privind contribuabilul“, după rândul 3 se introduc două noi rânduri, rândul 4 și rândul 5, cu următorul cuprins:

Rândul 4. Lista sediilor permanente și a reprezentanțelor înregistrate fiscal

Se completează numai în cazul în care contribuabilul a solicitat înregistrarea fiscală inițială prin depunerea formularului «Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente» (013).

Se înscriu datele de identificare ale fiecărui/ei sediu permanent/reprezentanțe înregistrat/e fiscal.

Rândul 5. Lista sediilor permanente neînregistrate fiscal

Se completează numai în cazul în care contribuabilul a solicitat înregistrarea fiscală inițială prin depunerea formularului «Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente» (013).

Se înscriu datele de identificare ale fiecărui sediu permanent neînregistrat fiscal.

b) la capitolul V „Date privind secțiunile completate“, secțiunea C „Date privind vectorul fiscal pentru impozitele directe datorate“, după rândurile 1.3.1-1.3.3 se introduce un nou rând, rândul 1.3.4, cu următorul cuprins:

Rândul 1.3.4 se completează cu data începerii, respectiv cu data încheierii procedurii de dizolvare stabilită conform dispozițiilor legale în materie în cazul contribuabililor care se dizolvă cu lichidare.

c) la capitolul V „Date privind secțiunile completate“, secțiunea C „Date privind vectorul fiscal pentru impozitele directe datorate“, rândul 2 „Impozit pe veniturile microîntreprinderilor“ se modifică și va avea următorul cuprins:

Rândul 2. Impozit pe veniturile microîntreprinderilor

Se marchează cu «X» de către contribuabilii care optează pentru declararea și plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit legii.

Rândurile 2.1 și 2.2 se marchează cu «X», după caz, în funcție de tipul modificării: luare în evidență sau scoatere din evidență.

Atenție! Data luării în evidență și cea a scoaterii din evidență se stabilesc conform prevederilor titlului III «Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor» din Codul fiscal.

Articolul II Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul IV Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, precum și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Formularele sunt reproduse in anexe, ordinul cuprinde si instructiunile de completare a formularelor.

11/02/2024

Lansare moneda in circuitul numismatic

 Conform Circularei 50/2024, publicata in Monitorul Oficial 1086/30.10.2024 BNR lanseaza o moneda de aur in circuitul numismatic cu tema"80 de ani de la desfasurarea operatiunii <<NEPTUN>>".

Moneda are urmatoarele caracteristici: 

valoare nominala 100 lei; titlu 900%o : cant zimtat; forma rotunda; diametru 21mm; greutate 6,452 gr; calitate proof .

AVERSUL monedei prezinta Manastirea Tismana , locul unde a fost evacuat tezaurul BNR in 1944, inscriptia ROMANIA in arc de cerc, stema Romaniei , valoarea nominala 100 lei si anul de emisiune- 2024.

REVERSUL medaliei reda portretele si numele guvernatorilor BNR Constantin Angelescu si Ion Lepadatu, palatul vechi al BNR in fundal si inscriptia "OPERTIUNEA <<NEPTUN>>".

Monedele sunt ambalate in capsule de metacrilat transparent si sunt insotite de certificate de autenticitate si brosuri de prezentare in limbile romana, engleza si franceza, au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei.

Lansarea monedei se face prin sucursalele regionale BNR din Bucuresti, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi, Timisoara.



10/18/2024

Strategia nationala pentru promovarea turismului

 In Monitorul Oficial nr 1008 din 9.10 2024  a fost publicata HG 1193 adoptata in data de 25 septembrie 

HG 1193 aproba Strategia nationala pentru dezvoltarea turismului pentru perioada 2025-2035 .

Strategia este in anexa HG si este publicata in Monitorul Oficial 1008 bis

10/16/2024

Procedura de restituire a TVA pentru unitatile nonprofit

 Ministerul Finantelor  a emis Ordinul  6.251/4 .10.2024 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 3.044/2024 pentru aprobarea Procedurii de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit, pentru care se aplică scutirea de taxă conform art. 294 alin. (5) lit. a) - b^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 Ordinul 6251 a fost publicat în  MONITORUL OFICIAL 1018 /11.10.2024.

Va redau aici extrase din Ordinul 6251/2024, Procedura este in anexa Ordinului 6251 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articolul I

Ordinul ministrului finanțelor nr. 3.044/2024 pentru aprobarea Procedurii de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit, pentru care se aplică scutirea de taxă conform art. 294 alin. (5) lit. a)-b^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 12 iulie 2024, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La formula introductivă, primul alineat se modifică și va avea următorul cuprins:

În baza prevederilor art. 294 alin. (5) lit. a)-b^1) și alin. (6) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. II din Legea nr. 204/2024 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

2. În anexă, la articolul 2, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

h) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății deținute integral de entitatea/entitățile nonprofit, din care să rezulte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: nu va schimba destinația de unități spitalicești și atât unitățile spitalicești, cât și părțile sociale deținute de entitățile nonprofit în cadrul societăților care dețin astfel de unități spitalicești nu vor fi înstrăinate către entități private timp de 20 de ani de la data aplicării scutirii de TVA, iar profitul obținut va fi reinvestit pentru dezvoltarea unităților spitalicești în cauză sau pentru prestarea de servicii medicale cu titlu gratuit pentru persoanele defavorizate, stabilite conform procedurilor interne;

3. În anexă, la articolul 2, după litera h) se introduc două noi litere, lit. i) și j), cu următorul cuprins:

i) documente din care rezultă că achizițiile de servicii prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a^1) din Codul fiscal, efectuate anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 204/2024 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, de către societățile deținute integral de entitatea/entitățile nonprofit, pentru care se solicită restituirea TVA, sunt aferente unor lucrări în curs de execuție de natura investițiilor la unități spitalicești, la data intrării în vigoare a Legii nr. 204/2024;

j) documente din care rezultă că achizițiile de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. b^1) din Codul fiscal, efectuate anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 204/2024 de către societățile deținute integral de entitatea/entitățile nonprofit, au fost realizate de acestea în perioada în care au avut loc lucrările prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a^1) din Codul fiscal.

4. În anexă, articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 4

Prin excepție de la prevederile art. 3 și ale art. II din Ordinul ministrului finanțelor nr. 6.251/2024 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 3.044/2024 pentru aprobarea Procedurii de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit, pentru care se aplică scutirea de taxă conform art. 294 alin. (5) lit. a)-b^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în situația în care entitățile nonprofit, respectiv societățile deținute integral de entitățile nonprofit nu au depus în termen cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată și/sau documentația aferentă, la solicitarea acestora, directorul general al direcției generale regionale a finanțelor publice poate aproba efectuarea restituirii taxei pe valoarea adăugată, dacă cererea este depusă în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituirea taxei. În acest sens, pe baza documentelor prevăzute la art. 2, depuse de solicitanți, autoritatea fiscală competentă va întocmi un referat semnat de conducătorul acesteia, din care să rezulte că, deși cererile de restituire au fost depuse cu întârziere față de termenul prevăzut la art. 3 și la art. II din Ordinul ministrului finanțelor nr. 6.251/2024, sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea restituirii taxei pe valoarea adăugată, care va fi înaintat directorului general al direcției generale regionale a finanțelor publice, pentru aprobarea efectuării restituirii taxei pe valoarea adăugată.

Articolul II

Prin excepție de la prevederile art. 3 din Ordinul ministrului finanțelor nr. 3.044/2024 pentru aprobarea Procedurii de restituire a TVA aferente achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile nonprofit și de societățile deținute integral de entitățile nonprofit, pentru care se aplică scutirea de taxă conform art. 294 alin. (5) lit. a)-b^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările aduse prin prezentul ordin, pentru achizițiile de bunuri/servicii prevăzute la art. II din Legea nr. 204/2024 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, efectuate anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 204/2024 de către societăți deținute integral de entitatea/entitățile nonprofit, acestea pot solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

-------------------------------------------------------------

10/03/2024

Tendinte in evolutia activitatii economice

 Conform unei anchete de conjunctura efectuate de Institutul National de Statistica in randul managerilor de intreprinderi din principalele domenii economice, se previzioneaza pentru perioada septembrie-noiembrie 2024 o relativa stabilitate a activitatii si a numarului de salariati din industria prelucratoare, constructii si servicii, dar si o crestere a preturilor in constructii si servicii.

Pe domenii, situatia estimata arata cam asa:

1. In industria prelucratoare managerii au estimat pentru sept-nov 2024 o crestere a productiei cu 4%, o scadere a numarului de salariati cu 3% si o crestere a preturilor cu aprox 14%.

2. In constructii se estimeaza ca volumul constructiilor va scadea cu aprox 2%, numarul salariatilor va inregistra o crestere cu 1% iar pentru pretul constructiilor se estimeaza o crestere cu 21%.

3. In comertul cu amanuntul managerii au estimat o crestere a volumului  activitatii economice cu  19%, o crestere moderata a numarului de salariati cu 7% dar si o crestere a preturilor cu amanuntul cu 33%.

9/30/2024

Un nou portal de servicii on-line la ONRC

Oficiul National al Registrului Comertului(ONRC) are un nou portal de servicii online.

Conform datelor furnizate pe site-ul lor,  noul portal de servicii on-line este o componentă (interfață) a sistemului informatic integrat al ONRC dezvoltat prin proiectul ”Sistem Electronic Integrat al ONRC consolidat și interoperabil destinat asigurării serviciilor de e-Guvernare centrate pe evenimente de viață (ONRC V2.0)”.

Sistemul informatic integrat al ONRC asigură Registrul Comerțului, Buletinul Procedurilor de  Insolvență, Registrul Beneficiarilor Reali, Registrul Litigiilor, Registratura, Portalul de servicii on-line la nivel național, în cadrul proiectului fiind dezvoltate aceste componente alături de alte componente de ordine tehnic de natură să asigure funcționarea sistemului și transpunerea pe noi tehnologii.

 Conform informatiilor de pe site-ul ONRC , pana la inceputul lunii septembrie in noul sistem informatic s-au înregistrat 318.611 de solicitări pentru Registrul Comerțului, din care prin portalul de servicii on-line 209.914 de solicitări, din care s-au soluționat automat fără intervenția operatorului uman, 156.186 de furnizări de informații din registrul comerțului, 17.737 de furnizări de informații din registrul beneficiarilor reali, 11.521 de rezervări denumire firmă.

Portalul de servicii online și toate componentele sistemului informatic sunt monitorizate, verificate, analizate, tratate și optimizate permanent, periodic fiind instalate versiuni noi.



8/16/2024

Cifra de afaceri din industrie

 Conform unui comunicat din 14 august 2024 al Institutului National de Statistica, cifra de afaceri din industrie, per total ( aici se include atat piata interna cat si cea externa), in termeni nominali, a crescut in luna iunie 2024 fata de mai 2024 cu 4,6 % iar si fata de iunie 2023 a crescut cu 2,8%.

In perioada 1 ianuarie 2024 -30 iunie 2024, in comparatie cu aceeasi perioada din anul anterior, cifra de afaceri din industrie  a crescut, in termeni nominali, cu  3,8 %.

7/30/2024

Program pt dezvoltarea culturii antreprenoriale

MINISTERUL ECONOMIEI, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI a emis in 18 iulie 2024 Ordinul 1974 care aproba Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM.

Ordinul mai sus mentionat a fost publicat in Monitorul Oficial  726/24iulie 202

Aceasta este Procedura:

1. Obiectivul Programului

Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, denumit în continuare Programul, este un program de încurajare și de stimulare a înființării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) prin intermediul Agențiilor pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism (AIMMT), în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, prevederilor art. 7 și 8 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2024 privind înființarea, organizarea și funcționarea agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism, precum și ale prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) Hotărârea Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu modificările și completările ulterioare.

Prin prezenta procedură se instituie o schemă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul Programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de Regulamentul E nr. 2023/2831 privind aplicarea art.107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea și sprijinirea înființării și dezvoltării IMM - urilor înființate și conduse de către femei, îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și ale prejudecăților existente încă la nivel local.

Prezenta schemă nu intră sub incidența obligației de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 2023/2831 privind aplicarea art.107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Schema se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

2. Bugetul schemei de minimis și valabilitatea schemei de ajutor de minimis

2.1. Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028.

2.2. Bugetul estimat pentru perioada 2024 - 2027 este de 800.000.000 lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2024, aprobat prin Legea nr. 421/2023 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2024, este de 200.000.000 lei.

2.3. Prin implementarea Programului în perioada 2024-2027 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 4.000 de beneficiari, din care 1.000 în anul 2024.

3. Beneficiarii de ajutor de minimis în cadrul Programului

3.1.

(1) întreprinderea unică, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 2023/2831, include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:

(a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;

(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din actul constitutiv sau din statutul acesteia;

(d) o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.

(2) întreprinderile care întrețin, prin intermediul uneia sau a mai multor întreprinderi, oricare din relațiile la care se face referire mai sus, sunt considerate întreprinderi unice.

(3) în sensul Regulamentului (UE) nr. 2023/2831 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, noțiunea de întreprindere unică stabilește cuantumul ajutorului de minimis de care poate beneficia aplicantul.

3.2.1. Pot beneficia de prevederile schemei de ajutor de minimis societățile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare;

b) sunt IMM, conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;

c) sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere;

d) au capital social integral privat;

e) persoanele care au calitatea de asociați/acționari în mai multe societăți nu pot aplica în cadrul prezentului Program decât cu o singură societate;

f) sunt înființate până la data de 31.12.2021, inclusiv și sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe teritoriul României;

g) codul CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare este eligibil în cadrul Programului și autorizat la locația implementării, până la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;

h) Cel puțin 50% din părțile sociale/acțiuni ale societății aplicante sunt deținute de femei. Pentru societățile înființate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, condiția se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatiști din Consiliul de Administrație este formată din femei.

i) Nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate. Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.

j)

(1) Nu au depășit plafonul de minimis de 300.000,00 Euro pe durata ultimilor 3 ani pentru o întreprindere unică, așa cum este aceasta definită de Regulamentul (UE) nr. 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023, privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

(2) Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene.

(3) Perioada de 3 ani care trebuie luată în considerare ar trebui evaluată în mod continuu. Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat, trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în ultimii 3 ani.

(4) în cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăși plafonul maxim menționat la lit. i alin. (1) după caz, respectivul ajutor nou nu beneficiază de dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 2023/2831 al Comisiei din 15 decembrie 2023.

(5) Pentru fuziunile și/sau a achizițiile ce modifică statutul controlului, în cazul depășirii plafoanelor valorice prevăzute de art. 12 din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, acestea vor fi notificate Consiliului Concurenței, punerea în aplicare a tranzacției de natura concentrării economice fiind posibilă doar după obținerea unei decizii de autorizare din partea autorității de concurență.

(6) în cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. în cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.

(7) Ajutorul de minimis acordat prin prezenta măsură poate fi cumulat cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2023/2832*1) al Comisiei, în limita plafonului maxim cumulat de 1.050.000 euro.

*1) Regulamentul (UE) 2023/2832 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general (JO L, 2023/2832, 15.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2832/oj).

(8) Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prezentul regulament pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentele (UE) nr. 1408/2013*2) și (UE) nr. 717/2014*3) ale Comisiei în limita plafonului relevant prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2023/2832.

*2) Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol (JO L 352, 24.12.2013, p. 9).

*3) Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei din 27 iunie 2014 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul pescuitului și acvaculturii (JO L 190, 28.6.2014, p. 45).

(9) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.

(10) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.

k) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;

l) nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/AIMMT/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalități aferente;

m)

(1) creează cel puțin două locuri de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locurile de muncă ocupate cel puțin 12 luni de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT;

(2) în cazul în care locurile de muncă create în cadrul schemei se vacantează din diverse cauze sau se suspendă după crearea lor în cadrul schemei, beneficiarul are un termen de maximum 45 de zile să le ocupe, păstrând numărul pentru care a primit finanțare;

(3) în perioada menționată la lit. (m), alin. (1), un contract de muncă poate fi suspendat de maximum 2 ori, în afara situațiilor excepționale reglementate prin legislație specială și emisă de autoritățile competente.

(4) Fiecare beneficiar are obligația să facă dovada, cel târziu la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT a angajării prin proiect, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și cu normă completă a locurilor de muncă pentru care beneficiază de finanțare, precum și obligația menținerii acestora pe perioada pentru care a primit punctaj la finanțare, dar nu mai puțin de 12 luni din momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT.

(5) Locul de muncă se consideră a fi creat prin proiect dacă este creat și ocupat între data semnării acordului de finanțare și data emiterii acordului de plată, de către o persoană care nu a avut raporturi de muncă în ultimele 6 luni cu întreprinderea aplicantă, anterior semnării acordului de finanțare.

n) Asigură o cofinanțare în procent de minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancțiunea neacordării AFN.

3.2.2.

(1) Nu beneficiază de prevederile schemei societățile care desfășoară:

a) activități de prelucrare și comercializare a produselor pescărești și de acvacultură5, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza prețului sau a cantității de produse achiziționate sau introduse pe piață;

b) activități legate de producția primară a produselor agricole;

c) activități legate de producția primară de produse pescărești și de acvacultură*4);

*4) Definite conform Regulamentului (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013,p.1)

d) activități de prelucrare și comercializare ale produselor agricole, în unul din următoarele cazuri:

i. atunci când valoarea ajutorului este stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor de acest tip achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;

ii. atunci când ajutorul este condiționat de a fi parțial sau integral transferat producătorilor primari.

e) producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;

f) producție sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, activități de leasing.

g) activități legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;

h) ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor și serviciilor naționale față de bunurile și serviciile importate;

(2) în cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât într-unul din sectoarele exceptate la alin. (1) lit. a), b) , c) sau d), cât și în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023, prevederile prezentei scheme se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste din urmă sectoare sau activități, cu condiția ca întreprinderea în cauză să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau distincția între conturi, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului 2023/2831 nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă.

(3) Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul schemei întreprinderile în situația în care există legături de rudenie, inclusiv soț-soție, până la gradul II inclusiv și afini până la gradul II inclusiv între structurile acționariatului beneficiarului și furnizorii acestuia sau atunci când ofertantul câștigător deține pachetul majoritar de acțiuni în două firme participante pentru același tip de achiziție în cadrul achizițiilor realizate de solicitanții privați ai fondurilor nerambursabile. Aplicantul va depune o declarație în acest sens, conform legislației în vigoare privind conflictul de interese.

Notă referitoare la conflictul de interese:

Legislație conexă: Legea nr 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și Noul Cod Penal al României; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora.

(4) Nu sunt eligibili beneficiarii și/sau acționarii/asociații/administratorii societăților care au comis/comit nereguli de ordin financiar sau acte de corupție stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

4. Tipurile de ajutor financiar

4.1.

(1) MEAT, prin intermediul AIMMT administrează, gestionează și derulează direct sau prin intermediul organizațiilor ori instituțiilor de drept privat, selectate printr-o procedură deschisă, transparentă, nediscriminatorie, necondiționată și suficient promovată, programele de încurajare și stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, finanțate de la bugetul de stat la nivel național, și asigură managementul financiar și/sau tehnic al fondurilor alocate de la bugetul de stat, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Între MEAT și organizația/organizațiile ori instituția/instituțiile de drept privat selectată/selectate, denumită/denumite în continuare instituție/instituții parteneră/partenere, se încheie o convenție de colaborare/act adițional în baza căreia se derulează Programul.

(3) Instituția/instituțiile de drept privat selectată/selectate are/au calitatea de agenție de implementare a ajutoarelor de minimis și poate/pot acorda din surse proprii facilități de creditare pentru implementarea cererilor de finanțare.

4.2. Prin Program se finanțează cererile de finanțare completate prin formularul de înscriere (Anexa 1), în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

– Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) - maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului;

4.3.1. Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

a)

(1) Echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1 și 2.2. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare.

(2) în categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, săli de fitness, drone, săli de x-body și săli, de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, inclusiv echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncțională, sisteme portabile, telefoane smart, tablete.

b)

(1) Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/producție/prestări servicii/comerț.

(2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de implementare a Programului.

(3) în categoria spații mobile de lucru/producție/prestări servicii/comerț sunt incluse și corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de lucru/producție/prestări servicii/comerț nu este necesar raport ANEVAR.

c)

(1) Mijloace de transport, autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart- uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru activitățile de rent-a-car, școli de șoferi și pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu sunt limitate valoarea maximă/autoturism și numărul de autoturisme achiziționate.

(3) Cu excepția activităților prevăzute la alin. (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul Programului în valoare eligibilă de maximum 50.000 lei și maximum 1 autoturism/beneficiar.

d) Achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;

e) Salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț, reprezentând sumă forfetară de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;

f) Site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică, licențe necesare desfășurării activității. Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.

g) Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene - pentru asociatul/acționarul/administratorul societății, în valoare eligibilă de maximum 5.000 lei/persoană;

h) Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maximum 10.000 lei; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanțare. Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN-Rev2, diviziunea 70. Societățile care furnizează servicii de consultanță în cadrul Programului nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul proiectului. în situația în care în urma verificărilor se constată că furnizorul de servicii de consultanță este și furnizor pentru alte cheltuieli eligibile din cadrul proiectului, atât cheltuielile aferente serviciilor de consultanță prestate, cât și celelalte tipuri de cheltuieli pentru care s-a constatat neregula, nu vor fi decontate.

i) Două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării AFN, în valoare de maximum 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:

– una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);

– una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

j) Cheltuieli financiare aferente creditelor/garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului.

4.3.2.

(1) Sistemele de minare/stocare pentru criptomonede nu se finanțează.

(2) Nu se finanțează cheltuielile aferente activităților de astrologie și spiritism, inclusiv on-line, servicii personale de tipul: servicii de escortă, servicii de stabilire a întâlnirilor, video chat, servicii ale agențiilor matrimoniale, video chat on-line pentru consiliere matrimonială și psihologică, site-uri de matrimoniale.

4.3.3. Activele corporale achiziționate în cadrul Programului sunt considerate cheltuieli eligibile dacă fac parte din categoria mijloacelor fixe, cu excepția celor menționate la art. 4.3.1 lit. f). și i).

4.4.

(1) Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN, autorizat cel târziu la momentul emiterii acordului de plată, pentru care se solicită finanțare, așa cum sunt detaliate activitățile codului CAEN în "Clasificarea activităților din economia națională - CAEN Rev. 2", cu excepția sumei forfetare.

(2) Orice societate cu activitate economică neactualizată conform CAEN Rev. 2 va fi respinsă la finanțare.

(3) Cheltuielile privind avizele sau alte taxe (inclusiv TVA, timbru verde și accize energie electrică), ambalarea, transportul, punerea în funcțiune, montarea, manopera și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/utilajelor, nu sunt eligibile.

4.5. Activele achiziționate trebuie să fie noi (cu excepția spațiilor pentru care se solicită raport ANEVAR), iar pentru toate activele achiziționate pe Program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul activelor achiziționate, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea există la locul implementării proiectului și după caz, sunt puse în funcțiune, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile. în caz contrar, ajutorul financiar nu se acordă.

4.6. Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziționate în sistem de leasing, second-hand și cele care au constituit obiectul unei subvenționări/finanțări nerambursabile din alte surse.

4.7. Solicitanții (întreprinderi) pot beneficia de finanțarea nerambursabilă obținută în cadrul Programului o singură dată pe perioada 2022-2027.

4.8. Beneficiarii sunt obligați să asigure în favoarea Agențiilor pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism activele corporale achiziționate prin Program, împotriva tuturor riscurilor, pe toată perioada de valabilitate a acordului de finanțare și să cesioneze toate drepturile pe care le vor dobândi în temeiul asigurării către AIMMT. Această asigurare poate fi făcută și anual, cu obligativitatea trimiterii către AIMMT a unei copii după aceasta, la momentul reînnoirii. în situația unui credit acordat de băncile partenere pentru implementarea proiectului, asigurarea activelor corporale poate fi cesionată, cu acordul AIMMT, în favoarea instituției partenere până la rambursarea acestuia, iar ulterior către AIMMT.

4.9. Aplicarea prevederilor referitoare la achiziții:

(1) Solicitanții care au semnat acordul de finanțare au obligativitatea de a achiziționa bunurile și serviciile eligibile cu respectarea principiilor prevăzute în legislația în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică, inclusiv principiul celor 3 E (economicitate, eficiență și eficacitate). Se va depune o declarație a firmei aplicante în acest sens.

(2) În cazul în care există o suspiciune privind nerespectarea tuturor principiilor prevăzute la art. 4.9, alin. (1), respectiv există diferențe disproporționate între prețurile de achiziție și prețurile medii de piață, AIMMT poate solicita clarificări sau poate refuza plata.

(3) Aplicanții vor avea posibilitatea încărcării de oferte la momentul înscrierii.

4.10.

(1) O întreprindere nu poate avea în cadrul aceleiași sesiuni de Program calitatea de beneficiar și cea de furnizor pentru alte întreprinderi beneficiare de ajutor financiar nerambursabil, respectiv pentru elemente de cost (bunuri/servicii) achiziționate și decontate în cadrul Programului. Se va depune o declarație a firmei aplicante în acest sens.

(2) O persoană fizică nu poate fi furnizor sau nu poate avea calitatea de acționar/asociat/administrator/reprezentant legal într-o firmă furnizoare către firmele beneficiare de AFN în care deține calitatea de asociat/acționar/administrator/reprezentant legal, în cadrul aceleiași sesiuni de Program. Se va depune o declarație a firmei aplicante în acest sens.

5. Procedura de înscriere în Program

5.1.

(1) înscrierea în Program și completarea formularului electronic de înscriere (Anexa 1) în vederea obținerii finanțării se fac on-line în aplicația informatică de înscriere și gestiune a schemei de ajutor disponibilă la adresa https://minimis.imm.gov.ro.

(2) Aplicanții au obligația de a urmări permanent contul creat în aplicația informatică, adresa de email, precum și informațiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul ministerului pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare acord de finanțare, depunere documente decont, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare, etc.).

(3) Toată corespondența și transmiterea de anunțuri/clarificări/notificări oficiale ce țin de implementarea Programului vor avea loc electronic prin intermediul aplicației informatice de înscriere și gestiune a schemei de ajutor, drept pentru care aplicanții au obligația de a verifica permanent contul din aplicația informatică pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale de răspuns.

(4) înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza prin intermediul adresei de email, autentificarea realizându-se prin linkul transmis automat la această adresă.

5.2.

(1) Înscrierea va fi activă pe site-ul https://minimis.imm.gov.ro

(2) Data de la care este activă înscrierea în cadrul Programului se comunică pe site-ul instituției înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis.

(3) Aplicația electronică de înscriere va fi deschisă 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere și până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

5.3. După completarea profilului în aplicația informatică, aplicanții vor avea acces la aceasta pe toată perioada de implementare a Programului, vor putea accesa documentația transmisă și vor avea posibilitatea accesării acordului de finanțare și încărcării a acordului semnat, descărcării și încărcării de documente diverse, clarificări, documente aferente plăților sau monitorizării, etc. în mod electronic.

5.4.

(1) În momentul transmiterii formularului de înscriere, aplicația electronică va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, mesaj care se va regăsi în contul aferent aplicației informatice.

(2) După completarea și trimiterea on-line a formularului de înscriere nu se mai pot face completări/modificări asupra acestuia.

(3) Admiterea la finanțare se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obținut la evaluarea formularelor de înscriere, la punctaje egale departajarea făcându-se în funcție de criteriile enumerate în Anexa 1 la prezenta procedură.

(4) Calcularea punctajului se face transparent, pe măsură ce este completat formularul conform Anexei 1 la procedura Programului.

(5) în maximum 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 5.2 alin (3) și în conformitate cu punctajul obținut, aplicația electronică va genera un număr de identificare pentru fiecare proiect în Registrul Unic Electronic, denumit număr RUE, iar ministerul va posta pe site listele aplicanților înscriși în ordinea numerelor RUE.

5.5.

(1) Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative și a eligibilității este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.

(2) Solicitanții nu vor avea posibilitatea înscrierii unei societăți de 2 ori în cadrul aceleiași sesiuni de înscriere.

5.6. Aplicația de înscriere va solicita încărcarea de documente semnate electronic de către reprezentantul legal sau împuternicit, drept pentru care, pentru accesarea Programului, deținerea unei semnături electronice este obligatorie, iar achiziția acesteia este cheltuială eligibilă în cadrul Programului atât înainte, cât și după semnarea acordului de finanțare.

5.7. Documentele ilizibile, incomplete sau neîncărcate în aplicație pot fi solicitate prin clarificări. Netransmiterea tuturor documentelor solicitate prin clarificări în cadrul aplicației informatice, atrage după sine decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile Programului.

5.8.

(1) în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de prezenta procedură, Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de administrator tehnic al aplicației informatice prevăzută la art. 5.1 alin. (1), prelucrează date cu caracter personal în calitate de persoană împuternicită de către MEAT, în calitate de operator de date, în conformitate cu responsabilitățile prevăzute la art. 4, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.

(2) Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează de către reprezentanții MEAT și STS, în condițiile și în limitele stabilite prin acordul de împuternicire încheiat între aceștia. în acest sens, MEAT, prin politica de prelucrare a datelor cu caracter personal aplicabilă aplicației informatice prevăzută la art. 5.1 alin. (1), stabilește și implementează măsurile necesare în vederea informării persoanelor vizate asupra operațiunilor de prelucrare, precum și modul de exercitare a drepturilor persoanelor vizate, în concordanță cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679.

(3) Cererile referitoare la datele din aplicația informatică prevăzută la art. 5.1 alin. (1), precum și cererile formulate pentru exercitarea drepturilor persoanelor vizate, prevăzute la art. 13-22 din Regulamentul (UE) 2016/679, în raport cu prelucrările de date cu caracter personal realizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se adresează și se soluționează de către MEAT.

(4) În vederea implementării și utilizării funcționalităților aplicației informatice prevăzută la art. 5.1 alin. (1), MEAT transmite, primește, interoghează și validează seturi de date din sistemele informatice ale instituțiilor și autorităților publice care dețin seturi de date relevante în vederea implementării prezentei proceduri, în condițiile prevăzute de acordul de colaborare încheiat între MEAT, STS și entitatea care deține seturile de date necesare. Aceste din urmă instituții răspund pentru corectitudinea și actualitatea datelor furnizate.

(5) În aplicația informatică prevăzută la art. 5.1 alin. (1) sunt prelucrate seturi de date cu caracter personal privind: identificarea persoanei, relațiile de muncă, date privind situația financiară.

(6) Datele cu caracter personal prelucrate în aplicația informatică prevăzută la art. 5.1 alin. (1) sunt stocate pe o perioadă de 5 ani de la momentul colectării și nu pot fi șterse. La împlinirea acestui termen, datele cu caracter personal se anonimizează prin proceduri ireversibile, în mod automat, fiind păstrate doar date de ordin statistic privind proiectul finanțat.

6. Verificarea și selecția beneficiarilor

(1) în scopul verificării solicitărilor și implementării Programului, în cadrul AIMMT se va constitui Unitatea de Implementare a Programului, denumită în continuare UIP, al cărei număr de persoane, atribuții și responsabilități vor fi stabilite prin decizia ordonatorului terțiar de credite. Formularele de înscriere care intră în etapa de verificare vor fi stabilite în funcție de bugetul Programului și vor fi repartizate la AIMMT de care aparțin.

(2) Ministerul poate repartiza formularele de înscriere în vederea verificării acestora în așa fel încât volumul de verificări să fie uniform pentru toate cele trei AIMMT și/sau MEAT.

6.1.

(1) Verificarea veridicității informațiilor înscrise în formularul de înscriere, a completării tuturor câmpurilor, a codului CAEN Rev 2 eligibil, inclusiv a legăturii activelor achiziționate cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN pentru care se solicită finanțare, a încadrării în categoria IMM, a declarațiilor asumate de aplicant, se realizează de către UIP din cadrul AIMMT/MEAT și conduce la admiterea cererii de finanțare din formularul de înscriere sau la respingerea acesteia.

(2) Verificarea formularelor de înscriere (Anexa 1 la procedură) se va face în ordinea numărului RUE și în limita bugetului aprobat. Peste limita bugetului aprobat, verificarea formularelor de înscriere se efectuează în cazul în care aplicanții admiși la finanțare în limita bugetului depun cerere-tip de renunțare totală/parțială la finanțare, în cazul în care AIMMT/MEAT constată că solicitanții nu transmit acordul de finanțare semnat în termenul specificat, în situația unei suplimentări a bugetului alocat Programului, precum și în alte situații în care bugetul permite acest lucru.

(3) În cazul admiterii cererii de finanțare aferentă formularului de înscriere se va emite Decizie privind acceptarea de principiu la finanțare. Aplicanții au obligația de a urmări permanent contul din aplicație și informațiile referitoare la Program postate pe site-ul ministerului pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale. Ulterior primirii Deciziei privind acceptarea de principiu la finanțare, aplicanții nu pot înstrăina părți sociale/acțiuni ale societății într-un procent mai mare de 49%, sub sancțiunea respingerii la finanțare.

(4) În cazul în care acestea sunt necesare, se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Solicitare clarificare. Răspunsurile la clarificări se încarcă și transmit în aplicație în termen de 5 zile de la primirea solicitării de clarificare. Netransmiterea în termen a clarificărilor solicitate conduce la respingerea proiectului.

(5) În cazul în care, în urma analizei formularului de înscriere, se constată neconcordanțe cu prevederile procedurale sau legale, sau faptul că informațiile declarate de solicitant în formularul on- line nu sunt complete/corecte/reale/coerente, solicitantul va primi Decizie privind respingerea la finanțare. De asemenea, dacă, în urma verificărilor, se constată că punctajul real al solicitantului este inferior celui generat automat de aplicație, solicitantul va primi Decizie privind respingerea la finanțare transmisă automat în contul său din aplicație. Dacă, în urma verificărilor, se constată că punctajul real al solicitantului este superior celui generat automat de aplicație, solicitantul va rămâne cu punctajul acordat de aplicație.

(6) Aplicanții care au obținut punctaj și ordine la finanțare conform criteriilor selectate la înscriere, trebuie să respecte punctajele asumate prin formularul de înscriere. Dacă punctajele nu sunt respectate, AIMMT va diminua suma solicitată, astfel încât să se respecte punctajele obținute. în cazul în care nu este posibilă respectarea punctajului prin redimensionare, dosarul va fi respins la finanțare.

6.2. în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în situația în care solicitantul se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, acesta poate transmite prin intermediul aplicației AIMMT de care aparține, o contestație, în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condițiilor din punct de vedere administrativ și al eligibilității, veridicității și conformității celor înscrise în formularul de înscriere on- line cu documentele justificative depuse.

6.3. Contestația va cuprinde:

– datele de identificare ale solicitantului;

– obiectul contestației;

– motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația;

– dovezile pe care se întemeiază;

– semnătura reprezentantului legal.

Contestația se poate formula în orice etapă de implementare (verificare, semnare acord de finanțare, verificare decont, certificare cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare).

6.4. Pentru soluționarea contestațiilor, se va constitui o Comisie de contestație din cadrul AIMMT, formată din membrii care nu au participat la procesul de verificare al formularului de înscriere pentru care s-a depus contestație.

6.5. Termenul de soluționare este de 10 zile lucrătoare de la data primirii contestației. Comunicarea soluționării contestației se va face prin intermediul aplicației informatice.

6.6.

(1) Pentru aplicanții acceptați în urma verificărilor administrative și de eligibilitate în limita bugetului alocat măsurii, aplicația informatică va genera acord de finanțare (Anexa nr. 6) care se va regăsi în contul din aplicația electronică. Acordurile de finanțare vor fi semnate în limitele creditelor de angajament alocate fiecărui ordonator de credite și vor intra în vigoare la data semnării de către ambele părți.

(2) Aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca acordul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică, îl vor reîncărca semnat și îl vor transmite în aplicație împreună cu dovada cofinanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit), în maximum 20 zile de la data primirii deciziei privind admiterea la finanțare, sub sancțiunea respingerii la finanțare.

(3) După semnarea acordului de către ordonatorul terțiar de credite și reîncărcarea în aplicație a acordului semnat de ambele părți, instituția de credit parteneră selectată de către aplicant la înscriere va putea vizualiza documentul semnat.

(4) Beneficiarii eligibili declarați admiși vor deschide conturi curente distincte la instituția de credit parteneră, care vor fi utilizate exclusiv pentru implementarea Programului pe perioada de derulare a acestuia. Plata tuturor cheltuielilor eligibile în cadrul Programului se va realiza exclusiv din contul distinct deschis de beneficiar la instituția de credit parteneră.

(5) în cazul în care AIMMT constată că solicitanții admiși la finanțare nu încarcă dovada cofinanțării sau nu semnează acordul de finanțare în termenul prevăzut de prezenta procedură, aceștia vor primi decizie de respingere la finanțare, transmisă automat în contul aferent aplicației informatice.

(6) MEAT prin AIMMT, va transfera în contul/conturile de tranzit deschis/deschise la instituțiile de credit partenere, cu rol de agenții de implementare, bugetele reprezentând ajutor de minimis.

(7) Acordul de finanțare va fi reziliat și ajutorul financiar nerambursabil acordat, împreună cu dobânzile aferente, vor fi recuperate și în cazul în care obiectele/bunurile, fie ele mobile sau imobile finanțate în cadrul acordului nu sunt folosite conform scopului destinat, precum și în cazul în care acestea sunt vândute, închiriate (cu excepția activităților de închiriere) sau înstrăinate, sub orice formă prevăzută de legislația în vigoare, sau se instituie asupra lor o forma de garanție reală, oricând pe perioada de valabilitate a acordului de finanțare semnat de părți.

(8) Pentru solicitanții care solicită credit acordat de instituțiile de credit partenere se acceptă instituirea garanției de către banca parteneră (credit punte sau credit de cofinanțare), cu acceptul AIMMT.

(9) Acordurile de finanțare în cadrul Programului se încheie pe o perioadă de maximum 5 ani, începând cu data intrării în vigoare a acestora.

(10) în termen de maximum 12 luni de la momentul intrării în vigoare a acordului de finanțare, dar nu mai târziu de 10.11.2025, beneficiarul are obligația efectuării tuturor cheltuielilor ( achiziția activelor, prestarea integrală a serviciilor, plata integrală a acestora) și încărcării și transmiterii în aplicația informatică a cererii rambursare (Anexa 7), a facturilor, documentelor de plată, prevăzute în anexa nr. 7 la prezenta procedură și a documentelor justificative care însoțesc cererea de rambursare, în caz contrar ajutorul nefiind acordat.

(11) După depunerea cererii de rambursare, AIMMT poate solicita clarificări. Răspunsurile la clarificări se încarcă și transmit în aplicație în termen de 5 zile de la primirea solicitării de clarificare. în cazuri excepționale, în care beneficiarii nu au putut respecta termenul de transmitere a răspunsului la clarificări din motive independente de voința acestora, care pot fi dovedite prin documente, la solicitarea beneficiarului, AIMMT poate retransmite solicitarea de clarificare la care beneficiarii au obligația de a răspunde într-un nou termen de 5 zile de la primire. Netransmiterea în acest nou termen a clarificărilor solicitate conduce la respingerea proiectului.

(12) Beneficiarii care au obținut punctaj și ordine la finanțare conform criteriilor selectate la înscriere, trebuie să respecte punctajele minime asumate prin formularul de înscriere. Dacă punctajele nu sunt respectate, AIMMT va diminua suma aprobată astfel încât să se respecte punctajele asumate, sau, după caz, va respinge cererea de rambursare.

(13) în situația neefectuării cheltuielilor, sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea anexă la acordul de finanțare (Anexa 6), beneficiarul nu primește finanțare pentru acestea.

(14) Pentru fiecare tip de cheltuială efectuată, la momentul transmiterii electronice a cererilor de rambursare se anexează toate documentele justificative conform Anexei 7 la procedura Programului.

(15) În sensul prezentei măsuri se consideră că:

– valoarea decontată reprezintă valoarea fără TVA.

– beneficiarii au voie să schimbe la decont caracteristicile echipamentelor/utilajelor cu caracteristici mai performante, dar cu păstrarea denumirii și cel puțin a operațiilor pe care le efectua echipamentul inițial.

– beneficiarul poate schimba locația implementării proiectului numai cu notificarea prealabilă AIMMT.

(16) Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri în cadrul Programului vor fi certificate prin vizita la fața locului sau on-line a reprezentanților instituției bancare partenere sau a reprezentanților AIMMT/MEAT. Reprezentanții instituției de credit partenere/AIMMT/MEAT vor face verificări la fața locului sau on-line, consemnând cele constatate într-un proces-verbal, contrasemnat de beneficiar, întocmit în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

(17) în situația în care, la momentul certificării, se constată lipsa parțială sau totală a bunurilor achiziționate prin program, sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea anexă la acordul de finanțare (Anexa 6), sau nu sunt noi și puse în funcțiune, după caz, beneficiarul nu primește finanțare pentru acestea;

(18) în cazul în care beneficiarii eligibili renunță la finanțare pentru una sau mai multe cheltuieli pentru care UIP din cadrul AIMMT a transmis solicitanților acordul de finanțare, aceștia au obligația de a transmite la AIMMT cererea-tip de renunțare totală/parțială la finanțare, conform Anexei nr. 9 la prezenta procedură, cu respectarea punctajelor minime pentru care a obținut ordinea la finanțare.

6.7.

(1) Plata acordurilor de finanțare se va face conform Convenției de colaborare încheiată de minister cu instituția/instituțiile de credit parteneră/partenere. Ajutorul de minimis se va acorda beneficiarilor din contul de tranzit deschis de către instituția parteneră pentru gestionarea Programului, prin unitățile teritoriale ale acesteia, după primirea de către instituția parteneră a acordului de utilizare a ajutorului de minimis din partea AIMMT.

(2) Virarea efectivă a AFN către beneficiar se face după primirea de către instituția parteneră a acordului de plată, în contul deschis la instituția parteneră.

(3) Nu se admit compensări între valorile unitare ale activelor cuprinse în acordul de finanțare (Anexa 6). Nu se admit compensări între beneficiarii și furnizorii lor.

6.8. Ajutorul de minimis va fi eliberat beneficiarilor care au efectuat cheltuielile eligibile, în conformitate cu acordul de finanțare semnat între părți (Anexa 6).

6.9. Cheltuielile efectuate, inclusiv facturile emise înaintea intrării în vigoare a acordului de finanțare, nu sunt eligibile, cu excepția facturilor aferente consultanței pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentei măsuri și pentru implementare, precum și cheltuiala cu semnătura electronică.

6.10. Pentru plățile efectuate în valută, conversia se face utilizându-se cursul de schimb BNR de la data publicării în Monitorul Oficial al României a ordinului de ministru pentru aprobarea prezentei proceduri de implementare.

6.11. Toate termenele prevăzute în prezenta procedură se calculează conform Codului de procedură civilă.

6.12.

(1) Decontarea se face într-o singură tranșă, conform mecanismului decontării cererilor de rambursare pentru care s-a făcut dovada achitării integrale a cheltuielilor aferente facturilor transmise. Dacă nu se respectă punctajele obținute aferente criteriilor selectate la înscriere pentru care s-a obținut punctaj și ordinea RUE, se redimensionează valoarea totală a proiectului, astfel încât condiția aferentă acestor punctaje minime să fie îndeplinită. în cazul în care nu este posibilă respectarea punctajelor minime prin redimensionare, dosarul va fi respins la finanțare.

(2) Mecanismul decontării cererilor de rambursare este următorul:

– După primirea facturilor, recepția activelor, prestarea integrală a serviciilor contractate și efectuarea integrală a plăților, beneficiarul transmite în aplicația informatică cererea de rambursare și documentele justificative aferente acesteia, conform anexei 7.

– AIMMT efectuează verificarea documentelor și, în cazul în care sunt aprobate cheltuielile, banca este notificată și programează vizita de certificare a cheltuielilor. După efectuarea certificărilor și întocmirea procesului verbal de certificare, banca/AIMMT îl încarcă în aplicația informatică, în termen de maxim 3 zile lucrătoare, împreună cu fotografiile obligatorii aferente. AIMMT întocmește acordul de plată și îl încarcă în aplicația informatică. Banca parteneră virează beneficiarului valoarea cheltuielilor eligibile aprobate spre rambursare, în termen de 7 zile lucrătoare de la momentul de la care aceasta dispune de resurse în conturile sale, într-un cont distinct disponibil, deschis pe numele beneficiarului la unitățile băncii partenere pentru care a optat beneficiarul.

7. Monitorizarea și controlul beneficiarilor Programului și recuperarea ajutorului de minimis

7.1. Monitorizarea și controlul beneficiarilor Programului se va face de către UIP din cadrul AIMMT/MEAT, începând cu data plății AFN pe întreaga perioadă de valabilitate a acordului de finanțare.

7.2. Reprezentanții MEAT/AIMMT au dreptul să verifice anunțat/inopinat, on-line sau la locația implementării operatorilor economici veridicitatea și conformitatea declarațiilor, activităților și cheltuielilor făcute în cadrul măsurii. Beneficiarul trebuie să accepte și să faciliteze controlul reprezentantului MEAT/AIMMT asupra utilizării ajutorului de minimis acordat prin proiect. în caz contrar, se dispune recuperarea ajutorului de minimis.

7.3. În cazul în care, în urma controalelor efectuate de reprezentanții MEAT/AIMMT sau la sesizarea organelor de control abilitate ale statului, se constată că beneficiarii au făcut declarații incomplete/nereale și/sau neconforme cu realitatea pentru a obține ajutorul de minimis, sau se constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acordul de finanțare (Anexa 6) sau în legislația schemei de ajutor, UIP din cadrul AIMMT va propune recuperarea totală a ajutorului acordat și va anunța MEAT că a fost declanșată recuperarea ajutorului de minimis împreună cu dobânzile aferente.

7.4.

(1) Recuperarea ajutorului de minimis se va efectua conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 1238/2017 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către MEAT a prevederilor art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 793 din 06 octombrie 2017.

(2) Ajutorul care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 140/30.04.2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 248/24.09.2015. Procedura de calcul a dobânzii se stabilește prin instrucțiuni emise de Consiliul Concurenței, care se regăsesc la adresa: http://www.renascc.eu/wp-content/uploads/2020/12/ilovepdf merged-2.pdf.

7.5. UIP monitorizează îndeplinirea indicatorilor pentru care s-a obținut finanțare, precum și menținerea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani începând cu data plății AFN.

7.6.

(1) în situația în care, pe perioada contractuală, beneficiarul intră în insolvență, reorganizare judiciară, închidere operațională, lichidare judiciară, faliment, radiere sau își suspendă activitatea la ONRC, se va proceda la recuperarea ajutorului acordat prin Program.

(2) După primirea deciziei privind acceptarea de principiu la finanțare, beneficiarii nu pot înstrăina părți sociale/acțiuni ale societății într-un procent mai mare de 49%.

7.7. Nerespectarea de către beneficiar a prevederilor actualei proceduri, precum și a prevederilor acordului de finanțare conduce la recuperarea ajutorului acordat, împreună cu dobânzile aferente.

7.8. Identificarea, de către alte instituții abilitate sau de către organele de urmărire penală, oricând pe perioada de implementare, a unor fapte incriminate de Codul Penal sau de alte Legi speciale săvârșite de societăți, reprezentanți legali, acționari/asociați/administratori în legătură cu obținerea sau utilizarea frauduloasă a fondurilor europene și/sau publice, conduce la respingerea cererii de finanțare sau, după caz, recuperarea ajutorului acordat, împreună cu dobânzile aferente.

8. Prevederi referitoare la raportarea și monitorizarea ajutoarelor de minimis

8.1. Prezenta procedură va fi publicată integral pe site-ul ministerului și, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Ordinului de ministru pentru aprobare, se va transmite spre informare Consiliului Concurenței, în conformitate cu art. 17 din O.U.G. nr. 77/2014, cu modificările și completările ulterioare.

8.2. Raportarea și monitorizarea ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se face în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare. Se vor avea în vedere și obligațiile stipulate în cadrul Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, precum și al Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 437 din 21 iunie 2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Registrul ajutoarelor de stat.

8.3. Furnizorul de ajutor de minimis are obligația de a supraveghea permanent ajutoarele acordate, aflate în derulare, și de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condițiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislația națională sau europeană aplicabilă la momentul respectiv.

8.3.1. Furnizorul de ajutor de minimis are obligația de a transmite Consiliului Concurenței, în formatul și în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat*5), toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național.

*5) Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și minimis pus în aplicare prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 441, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din data de 02.05.2022

8.3.2. În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către Furnizorul de ajutor de minimis, Consiliul Concurenței poate să solicite date și informații suplimentare și, după caz, să facă verificări la fața locului.

8.4. Pe baza unei cereri scrise, Furnizorul de ajutor de minimis va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenței, în 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informațiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condițiilor acestei scheme de ajutor de minimis.

8.5. AIMMT va acorda un ajutor de minimis după ce va verifica, pe baza declarației pe propria răspundere a operatorului economic, că este respectată regula cumulului, precum și faptul că suma totală a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul ultimilor 3 ani, fie din surse ale statului sau ale autorităților locale, fie din surse comunitare, însumată cu cuantumul ajutorului de minimis solicitat în cadrul prezentei scheme nu depășește la nivelul întreprinderii unice, pragul de 300.000 euro, echivalentul în lei.

8.6. Furnizorul de ajutor de minimis va realiza și menține o evidență a ajutoarelor acordate în baza Programului, astfel încât să fie posibilă identificarea valorii, momentului acordării, modalității de acordare, provenienței finanțării, duratei și metodei de calcul al ajutoarelor acordate. Această evidență va fi păstrată la Furnizorul de ajutor de minimis timp de 10 ani de la data ultimei alocări în cadrul Programului.

8.7. Operatorii economici beneficiari de ajutor de minimis în cadrul Programului vor ține o evidență specifică a ajutoarelor primite conform prezentei scheme, a altor scheme de minimis și a altor ajutoare de stat. Aceștia sunt obligați să arhiveze evidența specifică și să o păstreze o perioadă de10 ani.

8.8. Beneficiarul are obligația de a răspunde, în termenul stabilit de Consiliul Concurenței, la orice solicitare de informații privind ajutoarele de stat sau de minimis primite. Termenul stabilit de Consiliul Concurenței nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare.

8.9. Pentru a crea posibilitatea verificării ex-ante a eligibilității potențialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, MEAT/AIMMT în calitate de furnizor al măsurii de minimis are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme.

8.10. Furnizorul/Administratorul schemei are obligația de a respecta anumite termene privind încărcarea datelor și informațiilor în registrul ajutoarelor de stat și de minimis, după cum urmează:

a) măsurile de ajutor se încarcă în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării acestora în vigoare, respectiv de la data modificării lor;

b) informațiile referitoare la actele de acordare a finanțării se încarcă în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării actului sau a publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, dacă este cazul;

c) actele de acordare a ajutoarelor se încarcă în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării actului de acordare;

d) plățile se încarcă în termen de10 zile lucrătoare de la data plății;

e) obligațiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv și rambursările efective ale respectivelor obligații se încarcă în termen de 7 zile lucrătoare de la data instituirii obligației de recuperare, respectiv de la data rambursării.

8.11. Furnizorul sau, după caz, administratorul unei măsuri de ajutor de stat sau de minimis are obligația transmiterii către Consiliul Concurenței, spre informare, a actelor normative, administrative sau asimilatele acestora care implementează sau modifică ajutoare de stat sau de minimis, în termen de maximum 5 zile de la data intrării în vigoare a acestora.

9. Reguli de promovare/publicitate a Programului

Beneficiarii au obligația, pe întreaga perioadă de monitorizare a Programului, începând cu data plății, de a afișa și de a menține la loc vizibil cele două plăcuțe informative, cheltuieli eligibile obligatorii în cadrul programului, cu privire la Programul "Femeia Antreprenor 2024". Cele două plăcuțe informative vor fi plasate astfel:

– una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);

– una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

Dimensiunea, conținutul și modelul plăcuței informative sunt obligatorii, în conformitate cu specificațiile ce vor fi postate pe site-ul ministerului.

10. Confidențialitate

10.1. Documentele justificative depuse de către solicitanți în cadrul Programului sunt confidențiale, membrii MEAT/AIMMT și UIP având obligația de a nu dezvălui informații menționate în acestea către terțe persoane, cu excepția cazului în care informațiile sunt furnizate organelor abilitate ale statului în exercitarea atribuțiilor ce le revin.

10.2. MEAT - prin direcția de specialitate și AIMMT sunt autorizate să publice, în orice formă și mediu, incluzând internetul, informațiile referitoare la numele beneficiarului, CUI, activitatea pentru care a primit finanțare, suma și/sau scopul ajutorului de minimis acordat, așezarea geografică a proiectului (localitatea și județul).

-------------------------------------------------------

In anexe gasiti modele de formulare care trebuiesc completate.