In monitorul oficial nr 431 din 12 iunie 2017 s-a publicat Ordinul ministrului pentru Mediu de Afaceri , Comert si Antreprenoriat nr 665 din 24 mai 2017 privind modificarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, nr. 839/2016.
Modificarea procedurii intervine la punctul 6,subpunctul 6.9,alin(1).
Va redau extras din ordinul 665/2017 care face referire la modificare:
"
Art. I. -
Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, nr. 839/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 și 597 bis din 5 august 2016, se modifică după cum urmează:
- La punctul 6 subpunctul 6.9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
(1) În maximum 60 de zile calendaristice de la semnarea contractului de finanțare cu OTIMMC, dar nu mai târziu de 31 martie 2017, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile și să depună documentația de decont la sediul OTIMMC. Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul Programului vor fi certificate prin vizita la fața locului a reprezentanților UMCR din cadrul OTIMMC în termen de 45 de zile lucrătoare de la depunerea decontului, dar nu mai târziu de 30 iunie 2017. Termenul de 60 de zile calendaristice se poate prelungi doar cu acordul OTIMMC pentru situații excepționale, de exemplu întârzieri la transportul sau livrarea echipamentelor din motive independente de beneficiarul AFN. Prelungirea se acordă o singură dată pe baza unei cereri depuse de către solicitant la sediul OTIMMC cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea termenului-limită de depunere a decontului, efectuare cheltuieli din contractul de finanțare, dar nu mai târziu 31 martie 2017. Reprezentanții UMCR vor face verificări la fața locului, consemnând cele constatate într-un proces-verbal, contrasemnat de beneficiar, întocmit în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. În situația neefectuării cheltuielilor sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea inițială, nu sunt noi și puse în funcțiune, beneficiarul este respins de la finanțare."
Art. II. -
Direcția de antreprenoriat și programe pentru IMM din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin."
Ordinul a intrat in vigoare in momentul publicarii in monitorul oficial.
Blog despre firme.Operatiuni financiar contabile de la A la Z inclusiv monografie contabila, despre taxe si impozite , despre resurse umane(contracte de munca , revisal, state de plata , contributii sociale) caracteristici firme, despre infiintari firme, contracte comerciale, etc