1/19/2018

Constituirea societatii pe actiuni prin subscriptie publica

La constituirea societatii pe actiuni prin subscriptie publica trebuie sa  se intocmeasca  un prospect de emisiune care va cuprinde datele la care face referire art 8 din Legea 31/90, cu completarile si modificarile ulterioare.
Prevederile acestui articol se refera la datele pe care trebuie sa le contina actul constitutiv al firmei.
Nu le voi mai enumera aici avand in   vedere ca le-am consemnat in articolul intitulat  "Despre actul
constitutiv"dar si in cele doua  articole despre societatile pe actiuni si societatile in comandita pe  actiuni-asemanari si deosebiri.
Daca nu ati parcurs deja aceste articole, va invit sa o faceti acum.
Mentionez ca fac exceptie  referirile privind administratorii, directorii, cenzorii sau auditorul  financiar .
In prospect se va mentiona si data inchiderii subscriptiei publice.                               

Prospectul    de emisiune semnat de fondatori in forma autentica este necesar sa fie depus la oficiul registrului comertului.
Judecatorul va constata indeplinirea conditiilor si va dispune publicarea prospectului de emisiune .
Subscrierile de actiuni se fac pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de  emisiune al fondatorilor, vizate de judecator.
Subscrierea va cuprinde numele si prenumele sau denumirea, domiciliul/sediul subscriitorului; numarul actiunilor subscrise; data subscrierii; declaratie expresa ca  subscriitorul cunoaste si accepta prospectul de emisiune.
Participarile la beneficiile societatii, rezervate de fondatori in folosul lor vor avea efect doar daca vor fi aprobate de adunarea constitutiva, chiar daca au fost acceptate de subscriitori.
La maximum 15 zile de la data inchiderii subscrierii, fondatorii convoaca adunarea constitutiva prin instintare publicata atat in Monitorul Oficial cat si in doua ziare cu  raspindire larga, cu 15 zile inainte de data fixata.
Societatea se poate constitui numai in conditiile in care tot capitalul social a fost subscris si  fiecare acceptant a varsat in numerar jumatate din valoarea actiunilor  subscrise la CEC sau   la alta banca.
Restul capitalului social subscris se varsa in termen de maximum 12 luni de la inmatriculare.
Adunarea alege un presedinte si doi sau mai multi secretari.
In cadrul adunarii constitutive, fiecare acceptant are dreptul la un vot, indiferent de  actiunile subscrise.
Orice acceptant poate fi reprezentat prin procura speciala.
Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanti.
Adunarea constitutiva este legala daca sunt prezenti jumatate plus unu din numarul acceptantilor si ia hotarari cu votul majoritatii simple a celor prezenti.
.Obligatii ale adunarii constitutive:
a)verifica existenta varsamintelor
b)examineaza si valideaza raportul expertilor de evaluare a aporturilor in natura.
c)aproba participarile la profit ale fondatorilor si operatiunile incheiate in contul societatii.
d)discuta si aproba actul constitutiv al firmei.
In acest scop membrii prezenti desemneaza pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului si  indeplinirea formalitatilor pentru constituirea societatii
e)numeste primii membri ai consiliului de administratie,primii cenzorii sau dupa caz,  primul auditor financiar.