4/04/2022

Nivelul accizei la tigarete

 Prin OMF 376 din 28 martie 2022 publicat in Monitorul Oficial nr 305 din 30 martie 2022 s-a aprobat nivelul accizei specifice  la tigarete pentru perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023 inclusiv.

Acciza la tigarete pentru aceasta perioada este de 417,597 lei/1000 de tigarete .


3/15/2022

Solutionarea deconturilor TVA cu optiune de rambursare

 OPANAF 352/7 mart.2022 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare  , publicat in m.of .242/11.03.2022

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Art. 1 Se aprobă Procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2 Se aprobă modelul și conținutul următoarelor formulare:

a) Decizie de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în anexa nr. 2;

b) Notificare privind prelungirea termenului de soluționare a decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, prevăzută în anexa nr. 3;

c) Decizie privind încheierea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare pentru contribuabilii declarați inactivi fiscal, prevăzută în anexa nr. 4.

Art. 3 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4 În sensul prezentului ordin, prin persoană impozabilă se înțelege persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, iar prin decont de TVA se înțelege decontul de taxă definit la art. 266 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5 (1) Referirile la Codul fiscal din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la titlul VII „Taxa pe valoarea adăugată“ din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Referirile la Codul de procedură fiscală din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Art.6 (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică începând cu deconturile de TVA depuse începând cu data de 1 februarie 2022.

(2) Deconturile cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare în curs de soluționare la data aplicării prezentului ordin se soluționează potrivit normelor legale în vigoare la momentul depunerii acestora.

Art. 7 Structurile competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și organele fiscale centrale din subordine vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

---------------------------------------------------------------------------

Anexa . 1 PROCEDURĂ

de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare

Anexa 1 este forte ampla, nu o mai public aici, insa o puteti in OPANAF mai sus mentionat.

Anexa . 2

DECIZIE DE RAMBURSARE A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Către

Denumirea/Numele și prenumele: ............................................

Codul de identificare fiscală: .................................................

Domiciliul fiscal: localitatea ...................., str. ................................ nr. .........., bl. ..........., ap. ......., etaj ......, județul/sectorul ...................... .

În baza art. 93 alin. (3) și a art. 169 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și a decontului de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală ..............., înregistrat cu nr. ................. din ......................., se stabilește taxa pe valoarea adăugată de rambursat, astfel:

[ ] TVA solicitată la rambursare ......................... lei;

[ ] TVA aprobată la rambursare ......................... lei.

Suma aprobată la rambursare urmează procedura prevăzută la art. 165, 167 sau 168, după caz, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Prezenta decizie de rambursare a taxei pe valoarea adăugată poate fi contestată în termen de 45 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent potrivit art. 272 alin. (1) din același act normativ.


Conducătorul unității fiscale

Numele și prenumele ....................................

Semnătura și ștampila unității ........................

Anexa  3 NOTIFICARE

privind prelungirea termenului de soluționare a decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare

Către

Persoana impozabilă (denumirea/numele și prenumele): .........................

Codul de identificare fiscală: ..................................................

Adresa: localitatea .................., str. .......................... nr. ............, bl. .........., ap. ........, etaj .........., județul/sectorul .....................

Prin decontul cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare aferent lunii/trimestrului …..... anul ………. ați solicitat rambursarea sumei de ................. lei.

Ca urmare a aplicării prevederilor legale în vigoare, întrucât decontul cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare îndeplinește condițiile prevăzute la art. 169 alin. ...... lit. ...... din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea solicitării dumneavoastră de rambursare necesită efectuarea inspecției fiscale anticipate.

Având în vedere dispozițiile art. 77 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, vă notificăm cu privire la termenul de soluționare a solicitării dumneavoastră de rambursare de cel mult 90 de zile de la data înregistrării cererii, prevederile alin. (2)-(4) ale aceluiași articol aplicându-se în mod corespunzător.


Conducătorul unității fiscale

Numele și prenumele ........................................

Semnătura și ștampila unității ...........................

Anexa nr. 4 DECIZIE

privind încheierea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA

cu opțiune de rambursare pentru contribuabilii pentru care organul fiscal competent

a anulat din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,

cu modificările și completările ulterioare

Către

Denumirea/Numele și prenumele: ..............................................

Domiciliul fiscal: localitatea ......................., str. ............................... nr. ..........., bl. ........, ap. …..., etaj ......, județul/sectorul .......................

Codul de identificare fiscală: ...................................................................

În baza prevederilor cap. VI din Procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 352/2022, și a Deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA nr. …………....../................, prin care vi s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, vă informăm că a încetat procedura de soluționare a decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare aferent perioadei .............................................. .

Sumele negative cuprinse în decont se pot cuprinde în primul decont de TVA care va fi depus după înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile, potrivit art. 316 alin. (12) din Codul fiscal.

Împotriva prezentului înscris se poate formula contestație în conformitate cu prevederile art. 272 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la data comunicării, potrivit prevederilor art. 270 alin. (1) din același act normativ.


Aprobat

Conducătorul unității fiscale

Numele și prenumele ...................................................

Semnătura și ștampila unității ......................................

-----


3/01/2022

Modificarea legii IMM-urilor

 O.U.G. 10 / 16.02. 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii a fost publicata in M.Of. 162/17 .02.2022.

Iata ce cuprinde:

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

:în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

ARTICOL UNIC

Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii este un organism consultativ, fără personalitate juridică, care se înființează și funcționează sub coordonarea autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii este format din membrii desemnați de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, camere de comerț și industrie, patronate și organizații neguvernamentale de reprezentare a întreprinderilor mici și mijlocii, cadre universitare, cercetători, economiști și organizații ale mediului asociativ și sindicate.

2. La articolul 9, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

(3^1) Raportul privind aplicarea Testului IMM conține, în mod obligatoriu, o rubrică cu sarcinile administrative introduse pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și cu cele eliminate.

În elaborarea actului normativ cu impact asupra întreprinderilor mici și mijlocii, inițiatorul se va asigura de respectarea principiului numărului constant, respectiv, în cazul introducerii unei sarcini administrative va elimina obligatoriu cel puțin o alta existentă.

3. La articolul 9, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1) Inițiatorul actului normativ și autoritatea publică centrală care asigură secretariatul Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii au obligația să publice pe site-ul web propriu rezultatele Testului IMM, respectiv avizul Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii, în termen de 30 de zile de la data primirii acestuia.

4. La articolul 9^1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative prevăzute la alin. (1) se face prin aplicarea Testului IMM. Testul IMM se efectuează de către inițiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului de avizare a acestuia.

5. La articolul 9^1, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4^1) și (4^2), cu următorul cuprins:

(4^1) Inițiatorul actului normativ poate alege, în vederea consultărilor, una dintre următoarele modalități: sondaj online, mese rotunde, forumuri și consultări online.

(4^2) Inițiatorul actului normativ ține cont de propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza aplicării Testului IMM, în vederea finalizării proiectului de act normativ.

6. La articolul 25^1, după litera k^2) se introduc două noi litere, literele k^3) și k^4), cu următorul cuprins:

k^3) programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii «Start-up Nation - ROMÂNIA»;

k^4) programul privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19;  "



2/28/2022

Ordonanta pentru sprijinirea IMM-urilor

 OUG 9/16 02. 2022 pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii  publicata în  M. OF.162 /17 februarie 2022- extras:

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1 (1) Sumele rambursate de beneficiarii creditelor acordate în cadrul programului instituit în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.065/2010 pentru aprobarea Acordului-cadru dintre Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian privind implementarea Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la Berna la 7 septembrie 2010, finanțat în baza Acordului de Proiect dintre Elveția, reprezentată de Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO), și Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de Unitate Națională de Coordonare (UNC), și de Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism, în calitate de Organism Intermediar (OI), semnat la 16 ianuarie 2014, aflate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în contul de tranzit al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului deschis la CEC Bank, se fac venit la bugetul de stat, la o poziție distinctă de venituri.

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, să majoreze veniturile bugetului de stat la o poziție distinctă, precum și creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute în bugetul acestuia la o poziție distinctă de transferuri în cadrul titlului 55 „Alte transferuri“ cu sumele virate potrivit alin. (1).

(3) Sumele virate potrivit alin. (1) se utilizează de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului pentru implementarea programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prevăzut la art. 25^1 lit. k^2) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Se autorizează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (2) în buget și în anexele la acesta și să le comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la majorarea veniturilor bugetare.

(5) Pentru punerea în aplicare a alin. (4) se abilitează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să introducă „Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii“ în anexa nr. 3/60/27 la Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021.

(6) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (1) și plățile efectuate se virează de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.

(7) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (6) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (1), urmând procedura prevăzută la alin. (2)-(4), și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.

Articolul 2 Anual, până la data de 31 martie, soldul contului de tranzit deschis pe numele Ministerului Antreprenoriatului și Turismului la CEC Bank - S.A. pentru rambursarea creditelor acordate în cadrul „Programului româno-elvețian pentru întreprinderile mici și mijlocii“ se virează la bugetul de stat, în contul de venituri prevăzut la art. 1 alin. (1), și urmează procedura de la art. 1.

Articolul 3 În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului antreprenoriatului și turismului se aprobă schema de ajutor de minimis aferentă programului prevăzut la art. 1 alin. (3).



2/13/2022

Situatii financiare si raportari contabile pentru 2021

 OMF 85 /26 .01.2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile a fost publicat in Monitorul Oficial nr 10/.01.02.2022.

Redau din OMF cateva aspecte importante:

------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Articolul 1 Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) din aceeași lege au obligația să întocmească situații financiare anuale.

Articolul 2 Prezentul ordin se aplică de către entitățile prevăzute la art. 3 și 4.


Articolul 3 Entitățile cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele al căror exercițiu financiar diferă de anul calendaristic, au obligația să întocmească și să depună situații financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în condițiile prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 4 (1) Entitățile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele al căror exercițiu financiar diferă de anul calendaristic, au obligația să întocmească și să depună situații financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în condițiile prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele juridice care aplică Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), situațiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde.
(3) Entitățile menționate la alin. (1) au obligația să întocmească și să depună, de asemenea, raportări contabile anuale încheiate la 31 decembrie, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în condițiile prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(4) Elementele raportate prin situațiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale întocmite de entitățile prevăzute la alin. (1), se determină pe baza prevederilor cuprinse în Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare.

----------------------------------------------------------------------------------------------
Articolul 6 (1)-------------------------------------------------------------------
(2) Entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic au obligația să întocmească și să depună raportări contabile anuale la 31 decembrie la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în condițiile prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin sau în anexa nr. 3, după caz.
(3) Entitățile prevăzute la alin. (2) întocmesc raportări contabile anuale la 31 decembrie distinct de situațiile financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

-----------------------------------------------------------------------
Articolul 9
----------------------------------------------------pe perioada lichidării, persoanele juridice aflate în lichidare depun, în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor o raportare contabilă anuală----------------

Anexa 1-----------------------------------
(1) Persoanele juridice fără scop patrimonial care nu desfășoară activități economice întocmesc situații financiare anuale compuse din bilanț prescurtat și contul prescurtat al rezultatului exercițiului.
---------------------------------------------
Situațiile financiare anuale se întocmesc și se publică, potrivit legii, în limba română și în lei. 
-------------------------------
1) Situațiile financiare anuale se semnează de persoanele abilitate potrivit legii.
(2) Situațiile financiare anuale se semnează și de către administratorul sau persoana care are obligația gestionării entității.
1.10. Conform prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situațiile financiare anuale sunt supuse aprobării de către adunarea generală a acționarilor/asociaților.
----------
 Situatiile financiare ( raportarile contabile, dupa caz,se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, semnate cu certificat digital calificat, situațiile financiare anuale aprobate.(3) Entitățile pot depune situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege, în format hârtie și în format electronic, la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată.
a) pentru societățile, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
b) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar.
(2) Cu excepția subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, subunitățile din România, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, depun situații financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar. Același termen se aplică și pentru depunerea situațiilor financiare anuale întocmite de sediile permanente prevăzute la art. 7 din ordin. Sediile permanente desemnate depun situațiile financiare anuale la unitatea teritorială unde acestea sunt înregistrate.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------

(1) Entitățile care nu au desfășurat activitate de la constituire până la sfârșitul exercițiului financiar de raportare nu întocmesc situații financiare anuale, urmând să depună în acest sens la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor o declarație pe propria răspundere a persoanei care are obligația gestionării entității, in termen de 60 de zile de la incheierea exercitului financiar. ( 1 martie 2022 -ultima zi de depunere)

Situatiile financiare anuale si raportarile contabile anuale se intocmesc cu ajutorul programului informatic pus la dispozia contribuabilor  pe site-ul Anaf.

2/12/2022

Norme pentru utilizarea si completarea OPT si OPME

In Monitorul Oficial nr 115/04.02.2022 a fost publicat OMF 115/ 2.02.2022 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 246/2005, și pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur

Extras din ordin:

Articolul I  Normele metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 246/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 10 martie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 6^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanțelor (secțiunea Sistemul național de raportare Forexebug - Informații publice - Formulare sau secțiunea Domenii - Datorie Publică - Titluri de stat pentru populație - Tezaur Online) sau de pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) (secțiunea Servicii online - Declarații electronice - Descărcare declarații) sau poate fi pus la dispoziție de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului. Formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» se completează și se depune on-line prin Sistemul național de raportare Forexebug de către instituțiile publice și, respectiv, prin intermediul serviciului «Depunere declarații» de către operatorii economici și de alte entități decât instituțiile publice. Persoanele fizice, pentru operațiuni aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur, pot completa și depune formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» prin accesarea:

a) www.anaf.ro (SPV), butonul «Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF», sau www.mfinante.ro (secțiunea Tezaur Online - Depunere formulare), în cazul persoanelor fizice înregistrate în nume propriu (ca persoane fizice) în Spațiul privat virtual (SPV) cu utilizator și parolă; sau

b) www.e-guvernare.ro, butonul «Depunere declarații ANAF» și prin serviciul «Depunere declarații» din cadrul «Spațiului privat virtual» - SPV, în cazul persoanelor fizice înregistrate în nume propriu (ca persoane fizice) în Spațiul privat virtual (SPV) cu certificat digital calificat.

2. La articolul 6^1 alineatul (5), litera r) se modifică și va avea următorul cuprins:

r) în rubrica «Semnătura 1», după validarea și generarea fișierului XML fără erori se aplică semnătura electronică calificată a persoanei care, potrivit legislației în vigoare, are competența de a efectua plăți și este înrolată la funcționalitățile Sistemului național de raportare Forexebug, în cazul instituțiilor publice, sau este înregistrată în Spațiul privat virtual (SPV), în cazul operatorilor economici, altor entități decât instituții publice sau este înregistrată în nume propriu (ca persoană fizică) în Spațiul privat virtual (SPV) cu certificat digital calificat, în cazul persoanelor fizice pentru operațiuni aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur;

3. La articolul 6^1, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:

(7^1) Pentru operațiuni aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur, persoanele fizice care semnează ordinul de plată multiplu electronic (OPME) potrivit prevederilor alin. (5) lit. r) trebuie să fie înrolate în nume propriu (ca persoană fizică) în Spațiul privat virtual (SPV) cu certificat digital calificat.

4. La articolul 6^1, alineatul (17) se modifică și va avea următorul cuprins:

(17) Răspunderea pentru efectuarea plăților pe bază de ordine de plată multiple electronice (OPME) întocmite de către persoanele fizice aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur revine exclusiv persoanei care a depus documentele respective prin oricare dintre modalitățile prevăzute pentru acestea la alin. (3).

5. La articolul 6^1, alineatul (18) se modifică și va avea următorul cuprins:

(18) Răspunderea privind concordanța dintre informațiile afișate în fișierul PDF al ordinului de plată multiplu electronic (OPME) și cele din fișierul XML atașat acestuia revine exclusiv persoanelor fizice care le-au completat și depus prin oricare dintre modalitățile prevăzute pentru acestea la alin. (3).

Articolul II Anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 7 decembrie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

d) împuternicit - persoană fizică autorizată să efectueze, în numele investitorului, operațiuni de deschidere de cont de subscriere, de depunere/retragere de numerar în/din contul de subscriere, de subscriere de titluri de stat destinate populației, de virare de sume într-un cont bancar, să solicite și să ridice extrase ale contului de subscriere, în baza unei procuri legalizate la notar, conform anexei nr. 1, și a prezentării documentelor necesare, și anume: buletinul de identitate/cartea de identitate al/a împuternicitului legal, în original, în vederea verificării, și buletinul de identitate/cartea de identitate al/a investitorului, în copie, care se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului, și specimenul de semnătură al investitorului, în original, autentificat de un notar public, care se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului; specimenul de semnătură al investitorului nu se va mai solicita în situația în care contul de subscriere este deschis deja de către investitor;

2. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 30

Cererea de răscumpărare va fi însoțită de formularul de subscriere în original sau semnat electronic, după caz/cererea de transfer al dreptului de proprietate/formularul de transfer al dreptului de proprietate a titlurilor de stat în cazul moștenirii și al disponibilului contului de subscriere existent pe numele investitorului sau, în cazul în care investitorul nu mai deține acest formular, de o declarație pe propria răspundere privind calitatea de investitor al titlurilor de stat ce urmează a fi răscumpărate anticipat.

3. Articolul 41 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 41

(1) Investitorii pot comunica prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în sensul realizării unor operațiuni privind titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur, prin accesarea:

a) www.anaf.ro (SPV), butonul «Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF» sau www.mfinante.ro (secțiunea Tezaur Online - Depunere formulare), în cazul persoanelor fizice înregistrate în nume propriu (ca persoane fizice) în Spațiul privat virtual (SPV) cu utilizator și parolă; sau

b) www.e-guvernare.ro, butonul «Depunere declarații ANAF» și prin serviciul «Depunere declarații» din cadrul «Spațiului privat virtual» - SPV, în cazul persoanelor fizice înregistrate în nume propriu (ca persoane fizice) în Spațiul privat virtual (SPV) cu certificat digital calificat.

(2) Operațiunile pe care investitorii persoane fizice le pot realiza în mediul online sunt: deschidere cont de subscriere la unitatea operativă a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur în cadrul perioadei de subscriere, virament din contul de subscriere al investitorului către un alt cont de subscriere deschis pe numele investitorului sau către un cont bancar deschis pe numele acestuia.

4. Articolul 42 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 42

(1) Serviciile de comunicare electronică realizate potrivit art. 41 sunt gratuite. În cazul în care furnizarea unui serviciu de comunicare electronică presupune suportarea unor costuri pentru utilizatori (de exemplu: în cazul viramentelor către un cont bancar deschis pe numele investitorului), acestea vor fi suportate de investitor.

(2) Pentru realizarea de operațiuni de subscriere în cadrul unei emisiuni, investitorul poate utiliza în mod continuu serviciile de comunicare electronică potrivit art. 41, pe perioada de subscriere, cu excepția ultimei zile din perioada de subscriere. Perioada de subscriere este stabilită în prospectul de emisiune aprobat prin ordin al ministrului finanțelor și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Pentru realizarea de operațiuni de deschidere cont de subscriere și virament din contul de subscriere în alt cont de subscriere/cont bancar deschis pe numele investitorului, investitorul poate utiliza în mod continuu serviciile de comunicare electronică potrivit art. 41.

(4) Operațiunile privind titlurile de stat Tezaur solicitate de către investitori prin mijloace electronice de transmitere la distanță potrivit art. 41 vor fi realizate de către unitățile operative ale Trezoreriei Statului în timpul programului de lucru stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și care se publică pe site-ul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și se afișează la sediile unităților Trezoreriei Statului. Cererile depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanță potrivit art. 41 după terminarea programului de lucru se înregistrează și se procesează de către unitățile Trezoreriei Statului cu data următoarei zile lucrătoare, în măsura în care în procesul de validare nu sunt identificate erori.

5. La articolul 43, alineatul (1) partea introductivă și literele a), b), d) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 43

(1) Categoriile de documente ce pot face obiectul comunicării prin mijloace electronice de transmitere la distanță potrivit art. 41, privind titlurile de stat Tezaur, sunt:

a) formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» pentru deschiderea contului de subscriere completat de investitor, document .pdf cu fișier xml atașat;

b) formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» completat cu codul IBAN al contului de subscriere deschis pe numele investitorului semnat electronic cu certificatul digital necalificat al reprezentantului unității Trezoreriei Statului și cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor, document .pdf;

...............................................................................................

d) formularul «Formular de subscriere» semnat electronic cu certificatul digital necalificat al reprezentantului unității Trezoreriei Statului și cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor;

...............................................................................................

f) formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» semnat electronic cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor, în cazul celui depus de persoanele fizice înregistrate în nume propriu (ca persoane fizice) în Spațiul privat virtual (SPV) cu utilizator și parolă;

6. La articolul 44, alineatul (1) și punctele 1 și 2 ale alineatului (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 44

(1) Prin mijloacele electronice de transmitere la distanță potrivit art. 41, operațiunea de deschidere a unui cont de subscriere la o unitate operativă a Trezoreriei Statului se poate realiza doar în nume propriu de către investitorul persoană fizică înregistrată în SPV.

..............................................................................................

1. Persoana fizică înregistrată în SPV cu utilizator și parolă sau certificat digital calificat (ca persoană fizică) descarcă formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» de pe website-ul Ministerului Finanțelor. Formularul este completat de către investitor cu datele solicitate la fiecare rubrică și la final selectează butonul «VALIDARE ȘI GENERARE XML» în scopul validării datelor introduse și generării fișierului XML:

a) în situația în care nu se identifică erori în completarea formularului și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, persoana fizică salvează formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» în vederea depunerii prin intermediul SPV;

b) în situația în care se identifică erori în completarea formularului, se afișează o listă de erori pe care persoana fizică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. a).

2. Ulterior completării, persoanele fizice depun formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» astfel:

2.1. Persoanele fizice înregistrate în SPV cu utilizator și parolă depun formularul completat potrivit art. 41 alin. (1) lit. a). Pe baza formularului depus, persoana fizică va primi automat prin SPV un document semnat cu certificatul digital al Ministerului Finanțelor care confirmă primirea formularului, precum și o recipisă cu rezultatul validării de la depunerea acestuia potrivit procedurii de la pct. 3. Ambele documente sunt în format .pdf. și se pot vizualiza prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV.

2.2. Persoanele fizice înregistrate în nume propriu (ca persoane fizice) în SPV cu certificat digital calificat semnează formularul completat în rubrica «SEMNĂTURĂ» cu certificatul digital calificat, îl depun potrivit art. 41 alin. (1) lit. b) și vor primi o recipisă cu rezultatul validării de la depunerea acestuia potrivit procedurii de la pct. 3, în format .pdf, care se poate vizualiza prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV.

7. La articolul 45, alineatul (1) și punctele 1 și 2 ale alineatului (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 45

(1) Prin mijloacele electronice de transmitere la distanță potrivit art. 41, operațiunea de subscriere titluri de stat emise în cadrul programului Tezaur prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului se poate realiza doar în nume propriu de către investitorul persoană fizică înregistrată în SPV, în cursul perioadei de subscriere, excluzând ultima zi din perioada de subscriere.

.............................................................................................

1. Persoana fizică înregistrată în SPV cu utilizator și parolă sau certificat digital calificat (ca persoană fizică) descarcă formularul «Cerere de subscriere» de pe website-ul Ministerului Finanțelor. Formularul este completat de către investitor cu datele solicitate la fiecare rubrică și la final selectează butonul «VALIDARE ȘI GENERARE XML» în scopul validării datelor introduse și generării fișierului XML:

a) în situația în care nu se identifică erori în completarea formularului și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, persoana fizică salvează formularul «Cerere de subscriere» în vederea depunerii online conform pct. 2;

b) în situația în care se identifică erori în completarea formularului, se afișează o listă de erori pe care persoana fizică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. a).

2. Ulterior completării, persoanele fizice depun formularul «Cerere de subscriere» astfel:

2.1. Persoanele fizice înregistrate în SPV cu utilizator și parolă depun formularul completat potrivit art. 41 alin. (1) lit. a). Pe baza formularului depus, investitorul persoană fizică va primi automat prin SPV un document semnat cu certificatul digital al Ministerului Finanțelor care confirmă primirea formularului, precum și o recipisă cu rezultatul validării de la depunerea acestuia potrivit procedurii de la pct. 3. Ambele documente sunt în format .pdf. și se pot vizualiza prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV.

2.2. Persoanele fizice înregistrate în nume propriu (ca persoană fizică) în SPV cu certificat digital calificat semnează formularul completat în rubrica «SEMNĂTURĂ» cu certificatul digital calificat, îl depun potrivit art. 41 alin. (1) lit. b) și vor primi o recipisă cu rezultatul validării de la depunerea acestuia potrivit procedurii de la pct. 3, în format .pdf, care se poate vizualiza prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV.

8. Articolul 46 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 46

Răspunderea privind concordanța dintre informațiile completate în formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» și cele din fișierul XML atașat acestuia, precum și privind concordanța dintre informațiile completate în formularul «Cerere de subscriere» și cele din fișierul XML atașat acestuia revine exclusiv persoanelor fizice care le-au întocmit și depus online.

9. La articolul 47, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 47

(1) Prin mijloacele electronice de transmitere la distanță potrivit art. 41, operațiunea de virament din contul de subscriere deschis la o unitate operativă a Trezoreriei Statului către un cont bancar deschis pe numele investitorului se poate realiza doar în nume propriu de către investitorul persoană fizică înregistrată în SPV conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), cu modificările și completările ulterioare.

10. În anexa nr. 2, litera a) din nota de subsol se modifică și va avea următorul cuprins:

a) - buletinul de identitate/cartea de identitate în original (în vederea verificării) al/a investitorului - titular de cont;

– buletinul de identitate/cartea de identitate în original (în vederea verificării) al/a împuternicitului legal și buletinul de identitate/cartea de identitate în copie (care se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului) al/a investitorului - titular de cont, în situația în care solicitarea de deschidere de cont se realizează prin intermediul împuternicitului legal;

11. În anexa nr. 3, nota de subsol *) se modifică și va avea următorul cuprins:

*) În cazul subscrierii prin împuternicit legal, formularul de subscriere va fi însoțit de documentul de identitate (carte de identitate) al împuternicitului (în original pentru verificare) și specimenul de semnătură al investitorului, autentificat de un notar public, precum și de procura (în original), autentificată de un notar public, prin care se autorizează împuternicitul să acționeze în numele persoanei fizice rezidente, având menționată expres posibilitatea de a subscrie titluri de stat.

Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."



2/11/2022

Modelul si continutul formularului 204

 A fost publicat Monitorul Oficial nr 104/02.02.2022 OPANAF 90 /26 .01. 2022 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 470/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 204 "Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale"

L-am reprodus aici:

"Articolul I

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 470/2021 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 204 „Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 2 aprilie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

2. În anexa nr. 2 „Instrucțiuni de completare a formularului 204 «Declarație anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale», cod 14.13.01.13/2i“, la capitolul II „Completarea declarației“ punctul 14 „Anexa nr. .... privind calcularea venitului net anual impozabil din activități agricole, impuse pe bază de norme de venit, la nivelul asocierii fără personalitate juridică“ subpunctul 14.3, la categoria „Produse vegetale“ din tabel, după numărul curent 15 se introduce un nou număr curent, numărul curent 16, cu următorul cuprins:

Nr. crt. Categoria Plafon neimpozabil (suprafețele și numărul de animale/familii de albine, pentru care nu există obligația depunerii declarației)

0 1 2

I. Produse vegetale Suprafață

…

„16 Plante furajere până la 2,0 ha inclusiv“

Articolul II

Formularul prevăzut la art. I pct. 1 se utilizează pentru declararea veniturilor realizate începând cu anul 2022, de asocieri fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale.

Articolul III

Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și unitățile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.