1/23/2023

Impozitul pe dividende majorat

 Una dintre modificarile aduse Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2023 se refera la impozitul pe dividende.

Stiti ca impozitul pe dividende a fost o perioada 10%, apoi a scazut la 5%.

De al 1 ianuarie 2023 impozitul pe dividende se majoreaza cu 3%, devenind 8%.

Se aplica  acelasi procent (8%) atat dividendelor platite persoanelor fizice  cat si persoanelor juridice.

Pentru cei care nu inteleg exact ce este cu persoanele fizice si cele juridice: societatile comerciale pot avea asociati sau actionari, dupa caz, in functie de forma societatii, atat persoane fizice cat si persoane juridice (alte societati);partea din  profitul net, repartizat asociatilor/actionarilor sub forma de dividende se impoziteaza cu acest procent 8%.

Pentru dividendele aferente primelor trei trimestre ale anului 2022, daca au fost deja distribuite in 2022 si s-a platit impozitul pe dividende de 5 %, nu se recalculeaza la 8%.

Pentru dividendele aferente trimestrului 4 al anului 2022, care se distribuie in 2023, se datoreaza impozit pe dividende de 8%.

In situatia in care nu au fost repartizate si platite dividende pe primele 3 trimestre ale anului 2023, repartizarea si plata efectuandu-se dupa intocmirea bilantului anual, se datoreaza impozit pe dividende de 8%, deoarece se face  plata in anul 2023.Termenele de virare a impozitului pe dividende raman aceleasi.