Se afișează postările cu eticheta debitori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta debitori. Afișați toate postările

4/20/2023

Modificari si completari in domeniul fiscal

OUG20/2023din 5.04.2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale a fost publicata   in Monitorul Oficial 290/6.04.2023.

Iata ce modificari si completari legislative cuprinde OUG 20

-----------------------------

Articolul I

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 184, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Organul fiscal central acordă la cererea debitorilor eșalonări la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a acestora. Pentru debitorii care nu au în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanții în cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13)-(15) și nici nu pot constitui niciun fel de garanție ori cuantumul garanțiilor constituite este mai mic de 50% față de cuantumul obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, eșalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.

2. La articolul 184 alineatul (6), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) obligațiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis de recuperat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat;

3. La articolul 184 alineatul (6), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:
f) obligațiile fiscale care reprezintă accize.

4. La articolul 186, alineatele (3^1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate ori cuantumul garanțiilor constituite este mai mic de 50% față de cuantumul obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, situația de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și capacitatea financiară de plată pe perioada de eșalonare la plată se menționează de debitor în cererea depusă potrivit art. 187. Organul fiscal competent verifică și constată situația de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești din informațiile prezentate de debitor în cerere și/sau din informații și/sau documente relevante deținute de organul fiscal.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), organul fiscal poate acorda eșalonarea la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute la alin. (1), în următoarele situații:
a) debitorul nu deține în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanții, caz în care eșalonarea la plată se acordă pe cel mult 6 luni și penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată și se includ în eșalonare;
b) debitorul constituie garanții a căror valoare este mai mică de 50% față de cuantumul obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, caz în care eșalonarea la plată se acordă pe cel mult 6 luni și penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată și se includ în eșalonare;
c) debitorul constituie garanții a căror valoare este mai mare de 50% față de cuantumul obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, dar insuficiente față de cuantumul garanțiilor prevăzute la art. 193 alin. (13)-(15), caz în care eșalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani și penalitățile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată și se includ în eșalonare.

5. La articolul 187, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) În cazul debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate ori cuantumul garanțiilor constituite este mai mic de 50% față de cuantumul obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, cererea poate fi însoțită de o propunere de grafic de eșalonare la plată. Dispozițiile art. 192 sunt aplicabile în mod corespunzător.

6. La articolul 193, alineatul (2) se abrogă.

7. La articolul 193, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Debitorii prevăzuți la alin. (3) care dețin în proprietate bunuri constituie garanții astfel:
a) dacă valoarea bunurilor acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanții la nivelul acestor valori, cu respectarea prevederilor prezentului articol;
b) dacă valoarea bunurilor nu acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanții la valoarea bunurilor deținute în proprietate, cu respectarea prevederilor prezentului articol.

8. La articolul 193, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1) Debitorii prevăzuți la art. 186 alin. (4), care dețin în proprietate bunuri insuficiente pentru a acoperi valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), constituie garanții la valoarea bunurilor deținute în proprietate, cu respectarea prevederilor prezentului articol.

9. La articolul 193, alineatul (20) se abrogă.

10. La articolul 194 alineatul (1), după litera r) se introduce o nouă literă, lit. s), cu următorul cuprins:
s) să se achite obligațiile fiscale prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. f), nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acestei decizii.

11. La articolul 195, alineatele (2), (4) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Contribuabilul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eșalonare la plată într-un an calendaristic sau, după caz, fracție de an calendaristic. Pentru obligațiile fiscale prevăzute la alin. (11), alin. (11^1) și la art. 194 alin. (1) lit. h) și i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eșalonare la plată ori de câte ori este necesar. Prin cerere se poate solicita modificarea deciziei de eșalonare la plată prin includerea tuturor obligațiilor fiscale ce reprezintă condiție de menținere a valabilității eșalonării la plată la data depunerii cererii.
.......................................................
(4) Pentru obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eșalonare se efectuează cu menținerea perioadei de eșalonare deja aprobate, cu excepția situației în care valoarea garanțiilor constituite de debitori este mai mică de 50% față de cuantumul obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, caz în care perioada de eșalonare este de cel mult 6 luni de la data comunicării deciziei de modificare a deciziei de eșalonare la plată.
......................................................
(7) După depunerea cererii, în termen de 10 zile de la comunicarea acordului de principiu de către organul fiscal central, debitorul trebuie să constituie și garanțiile prevăzute de prezentul capitol, corespunzător condițiilor în care urmează să se modifice decizia de eșalonare la plată.

12. La articolul 195, alineatul (5) se abrogă.

13. La articolul 197, alineatul (2^1) se abrogă.

14. La articolul 200, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Debitorul poate solicita organului fiscal competent menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (2) și la art. 194 alin. (1), cu excepția cazului în care eșalonarea a fost pierdută ca urmare a nerespectării condiției prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. k), o singură dată într-un an calendaristic, sau fracție de an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanției de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea tuturor obligațiilor fiscale care au făcut obiectul eșalonării la plată, după caz. Cererea se soluționează prin emiterea unei decizii de menținere a valabilității eșalonării, cu păstrarea perioadei de eșalonare deja aprobate.

15. La articolul 209^1 alineatul (6), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
f) obligațiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis de recuperat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat;

16. La articolul 209^1 alineatul (6), după litera g) se introductrei noi litere, lit. h)-j), cu următorul cuprins:
h) obligațiile fiscale care reprezintă accize;
i) impozitele și contribuțiile sociale obligatorii cu reținere la sursă sau reținute prin stopaj la sursă, astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 47 din Codul fiscal;
j) taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc.

17. La articolul 209^4 alineatul (1), după litera o) se introduc două noi litere, lit. p) și q), cu următorul cuprins:
p) să se achite obligațiile fiscale prevăzute la art. 209^1 alin. (6) lit. h) și j) nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acestei decizii;
q) să se achite obligațiile fiscale prevăzute la art. 209^1 alin. (6) lit. i) nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării acestei decizii.

18. La articolul 209^5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Debitorul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eșalonare la plată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, la care poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare. Pentru obligațiile fiscale prevăzute la alin. (8) și (9) și la art. 209^4 alin. (1) lit. h) și i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eșalonare la plată ori de câte ori este necesar. Prin cerere se poate solicita modificarea deciziei de eșalonare la plată prin includerea tuturor obligațiilor fiscale ce reprezintă condiția de menținere a valabilității eșalonării la plată la data depunerii cererii, cu excepția celor pentru care art. 209^4 alin. (1) nu prevede posibilitatea debitorului de a solicita eșalonarea la plată.

19. La articolul 209^5, alineatul (5) se abrogă.

20. La articolul 209^7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Pe perioada pentru care au fost acordate eșalonări la plată pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată, cu excepția celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează și se calculează dobânzi. Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, cu excepția eșalonărilor acordate pentru obligațiile fiscale rezultate din titlurile de creanță emise de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, pentru care dobânzile se calculează conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.

21. La articolul 209^10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Debitorul poate solicita organului fiscal menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (2), precum și la art. 209^4 alin. (1) lit. a)-j) și l), o singură dată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, dacă depune o cerere în acest scop, înainte de stingerea în totalitate a obligațiilor fiscale care au făcut obiectul eșalonării la plată. Cererea se soluționează, în termen de 5 zile lucrătoare, prin emiterea unei decizii de menținere a valabilității eșalonării, cu păstrarea perioadei de eșalonare aprobate inițial.
22. La articolul 209^12, alineatul (1) se abrogă.
Articolul II
Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 11, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Debitorul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de înlesnire la plată într-un an calendaristic sau, după caz, într-o fracțiune de an calendaristic. Pentru obligațiile bugetare prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. g) și h) și alin. (8) al prezentului articol, debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de înlesnire la plată ori de câte ori este necesar. Printr-o cerere se poate solicita modificarea deciziei de înlesnire la plată prin includerea tuturor obligațiilor bugetare ce reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirii la plată la data depunerii cererii.
2. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
(1) Debitorul poate solicita organului fiscal competent menținerea unei înlesniri la plată a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condițiilor prevăzute la art. 9 alin. (3), precum și la alin. (2) al prezentului articol, cu excepția cazului în care înlesnirea a fost pierdută ca urmare a nerespectării condiției prevăzute la art. 9 alin. (3) lit. j), o singură dată într-un an calendaristic sau într-o fracțiune de an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de stingerea tuturor obligațiilor bugetare care au făcut obiectul înlesnirii la plată. Cererea se soluționează prin emiterea unei decizii de menținere a valabilității înlesnirii, cu păstrarea perioadei de înlesnire deja aprobate. În această situație planul de restructurare se menține.

Articolul III

(1) Prevederile art. I se aplică pentru cererile de eșalonare la plată, precum și pentru cererile de modificare/ menținere a eșalonării la plată, depuse după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) În cazul eșalonărilor la plată aflate în derulare sau care și-au pierdut valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevederile art. I pct. 11 referitoare la modificarea art. 195 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și pct. 14 se aplică și pentru debitorii care depun ulterior acestei date cereri de modificare/menținere a eșalonării la plată. Pentru debitorii care au depus/depun cereri de modificare/menținere a eșalonării la plată, în cursul anului 2023, prevederile art. I pct. 11 referitor la modificarea art. 195 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și pct. 14 se aplică astfel:
a) în cazul în care debitorul a depus o singură cerere de modificare/menținere a eșalonării la plată, aprobată de organul fiscal, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2023 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din anul 2023, acesta mai poate depune o singură cerere de modificare/menținere a eșalonării la plată;
b) în cazul în care debitorul a depus două cereri de modificare/menținere a eșalonării la plată, aprobate de organul fiscal, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2023 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din anul 2023, acesta nu mai poate beneficia de o nouă modificare/menținere a eșalonării la plată;
c) în cazul în care debitorul depune prima cerere de modificare/menținere după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din anul 2023, acesta poate beneficia doar de această modificare/menținere a eșalonării la plată.
(3) În cazul eșalonărilor la plată aflate în derulare sau care și-au pierdut valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cererile de modificare/menținere a eșalonării la plată care sunt nesoluționate la această dată se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii cererii. În acest caz, după aprobarea cererii de modificare/menținere debitorul nu mai poate depune o nouă cerere de modificare/menținere a eșalonării la plată în cursul anului 2023.
(4) În cazul eșalonărilor la plată, în formă simplificată, aflate în derulare sau care și-au pierdut valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevederile art. I pct. 18 și 21 se aplică și pentru debitorii care depun, ulterior acestei date, cereri de modificare/menținere a eșalonării la plată.
Pentru debitorii care au depus/depun cereri de modificare/menținere a eșalonării la plată, în perioada de valabilitate a acesteia, prevederile art. I pct. 18 și 21 se aplică astfel:
a) în cazul în care debitorul a depus o singură cerere de modificare/menținere a eșalonării la plată, aprobată de organul fiscal, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din eșalonarea la plată, acesta mai poate depune o singură cerere de modificare/menținere a eșalonării la plată;
b) în cazul în care debitorul a depus două cereri de modificare/menținere a eșalonării la plată, aprobate de organul fiscal, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din eșalonarea la plată, acesta nu mai poate beneficia de o nouă modificare/menținere a eșalonării la plată în formă simplificată;
c) în cazul în care debitorul depune prima cerere de modificare/menținere a eșalonării la plată în formă simplificată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din eșalonarea la plată, acesta poate beneficia doar de această modificare/menținere a eșalonării la plată.
(5) În cazul eșalonărilor la plată în formă simplificată aflate în derulare sau care și-au pierdut valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cererile de modificare/menținere a eșalonării la plată, nesoluționate la această dată, se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii cererii. În acest caz, după aprobarea cererii de modificare/menținere debitorul nu mai poate depune o nouă cerere de modificare/menținere a eșalonării la plată, în formă simplificată, în perioada de valabilitate a acesteia.
(6) Prevederile art. I pct. 20 se aplică și în cazul:
a) eșalonărilor la plată în formă simplificată aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, caz în care organul fiscal, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, reface graficul de eșalonare, pe care îl comunică contribuabilului. Până la data comunicării graficului de eșalonare refăcut, ratele datorate sunt cele din graficul de eșalonare existent;
b) eșalonărilor la plată care și-au pierdut valabilitatea și pentru care există în curs de soluționare, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cereri de menținere a eșalonării la plată sau pentru care debitorul depune cerere de menținere a eșalonării la plată ulterior acestei date, caz în care organul fiscal reface graficul de eșalonare, pe care îl comunică contribuabilului odată cu decizia de menținere a eșalonării la plată în formă simplificată;
c) cererilor de eșalonare la plată în formă simplificată depuse și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(7) Prevederile art. I pct. 3 și 16 se aplică și cererilor de modificare a eșalonărilor la plată depuse după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin care se solicită modificarea deciziei de eșalonare la plată pentru obligațiile fiscale de natura celor prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. f) și art. 209^1 alin. (6) lit. h)-j) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(8) În cazul eșalonărilor la plată aflate în derulare sau care și-au pierdut valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv în cazul celor modificate ulterior acestei date, pentru care debitorii nu dețin bunuri în proprietate, dobânzile se datorează, se calculează și se comunică pentru obligațiile fiscale principale eșalonate la plată, după finalizarea eșalonării la plată sau, după caz, la data pierderii valabilității eșalonării la plată.

Articolul IV

(1) Prevederile art. II se aplică pentru cererile de restructurare a obligațiilor bugetare, precum și pentru cererile de modificare/menținere a înlesnirii la plată, depuse după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) În cazul înlesnirilor la plată acordate în procedura de restructurare a obligațiilor bugetare, aflate în derulare sau care și-au pierdut valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevederile art. II se aplică și pentru debitorii care depun ulterior acestei date cereri de modificare/menținere a înlesnirii la plată. Pentru debitorii care au depus/depun cereri de modificare/menținere a înlesnirii la plată în cursul anului 2023, prevederile art. II se aplică astfel:
a) în cazul în care debitorul a depus o singură cerere de modificare/menținere a înlesnirii la plată, aprobată de organul fiscal, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2023 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din anul 2023, acesta mai poate depune o singură cerere de modificare/menținere a înlesnirii la plată;
b) în cazul în care debitorul a depus două cereri de modificare/menținere a eșalonării la plată, aprobate de organul fiscal, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2023 și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din anul 2023, acesta nu mai poate beneficia de o nouă modificare/menținere a înlesnirii la plată;
c) în cazul în care debitorul depune prima cerere de modificare/menținere după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru perioada rămasă din anul 2023, acesta poate beneficia doar de această modificare/menținere a înlesnirii la plată.
(3) În cazul înlesnirilor la plată acordate în procedura de restructurare a obligațiilor bugetare aflate în derulare sau care și-au pierdut valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cererile de modificare/menținere a înlesnirilor la plată care sunt nesoluționate la această dată se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii cererii. În acest caz, după aprobarea cererii de modificare/menținere debitorul nu mai poate depune o nouă cerere de modificare/menținere a înlesnirii la plată în cursul anului 2023.
------------------

6/29/2022

Modificari aduse unor acte normative din domeniul fiscal si vamal

 OUG 85/17/06. 2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal , publicat in mo Of 594/17/06/2022

extrase

---------------------------------------------------------

Articolul I

Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul capitolului I se modifică și va avea următorul cuprins:

Capitolul I Instituirea unor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2021

2. La articolul 1, alineatele (1), (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) În scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și a unităților administrativ-teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2021 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii.

...............................................................................................

(3) Sunt obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2021 și obligațiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 ianuarie 2022 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 decembrie 2021.

(4) Restructurarea obligațiilor bugetare se aplică și pentru obligațiile bugetare principale și accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum și pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 ianuarie 2022 până la data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 3 alin. (3).

(5) Nu formează obiect al restructurării următoarele obligații bugetare:

a) obligațiile bugetare care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidența art. 167 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;

b) obligațiile bugetare stabilite prin acte administrative care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condițiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ încetează după data aprobării planului de restructurare și comunicarea deciziei de înlesnire la plată, debitorul poate solicita includerea în înlesnirea la plată a obligațiilor bugetare ce au făcut obiectul suspendării sau luarea altor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înștiințare de plată privind obligațiile bugetare individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum și deciziile referitoare la obligațiile accesorii aferente;

c) obligațiile bugetare principale și accesorii care reprezintă ajutor de stat de recuperat, acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, cele care reprezintă fonduri europene sau fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, precum și cele care reprezintă taxe vamale, accize și taxă pe valoarea adăugată pentru care administrarea, cu excepția inspecției fiscale și a executării silite, revine Autorității Vamale Române;

d) obligațiile bugetare rămase de plată ca urmare a unei restructurări acordate în temeiul prezentei ordonanțe, pentru care a eșuat planul de restructurare potrivit art. 13 alin. (1).

3. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa în perioada 8 august-31 octombrie 2019, în perioada 1 februarie- 30 septembrie 2020, în perioada 1 noiembrie 2020- 30 septembrie 2021, precum și în perioada 20 iunie 2022- 31 ianuarie 2023 inclusiv, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent. Debitorii care înregistrează obligații de natura celor prevăzute la art. 1 alin. (2^1) depun notificarea în perioada 20 iunie 2022- 31 ianuarie 2023 inclusiv, sub sancțiunea decăderii și cu respectarea cerințelor prevăzute de prezentul alineat.

4. La articolul 4, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Măsura de anulare a unor obligații bugetare principale poate avea loc pentru maximum 50% din totalul obligațiilor bugetare principale, în condițiile alin. (6)-(9), și nu poate avea ca obiect obligații bugetare principale și accesorii prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c) și d).

5. La articolul 4 alineatul (6) litera b) punctul (i), literele aa) și bb) se modifică și vor avea următorul cuprins:

aa) obligațiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2022 și data depunerii solicitării de restructurare;

bb) obligațiile bugetare principale și accesorii prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c) și d) înscrise în certificatul de atestare fiscală emis potrivit art. 3 alin. (3);

6. La articolul 4 alineatul (6) litera b) punctul (ii), litera bb) se modifică și va avea următorul cuprins:

bb) obligațiile bugetare principale și accesorii prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c) și d) transmise organului fiscal în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală și data comunicării deciziei de înlesnire la plată;

7. La articolul 6 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) emite decizie de amânare la plată a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor datorate de debitor aferente obligațiilor bugetare principale care constituie obiect al restructurării la plată, cu excepția obligațiilor accesorii aferente obligațiilor bugetare principale prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c) și d), care trebuie plătite potrivit art. 4 alin. (6) lit. b) pct. (i) și (ii). Se emite această decizie și în situația în care obligațiile bugetare principale prevăzute la art. 1 alin. (1), (3) și (4) sunt stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;

8. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Pentru obligațiile bugetare ce formează obiect al restructurării, cu excepția obligațiilor bugetare principale prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. c) și d), nu se datorează și nu se calculează obligații de plată accesorii de la data aprobării planului de restructurare.

9. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Solicitarea de restructurare prevăzută la art. 5 se poate depune până la data de 31 iulie 2023, sub sancțiunea decăderii.

10. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:

Articolul 22^1

Restructurarea obligațiilor bugetare în cazul organelor fiscale locale

(1) Debitorii prevăzuți la art. 1 își pot restructura obligațiile bugetare restante la data de 31 decembrie 2021 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii, existente în evidența organului fiscal local, în vederea recuperării, în condițiile prezentului capitol.

(2) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) se aprobă prin hotărâre a autorităților deliberative existente la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Articolul II

(1) Pentru debitorii care au depus solicitări privind restructurarea obligațiilor bugetare potrivit art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, acestea se soluționează potrivit legislației în vigoare la data depunerii solicitării sau debitorii pot opta, prin depunerea în termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) din aceeași ordonanță a unei noi cereri adresate organului fiscal competent, pentru refacerea planului de restructurare cu obligațiile bugetare restante la 31 decembrie 2021, în condițiile respectivei ordonanțe, astfel cum a fost modificată de prezenta ordonanță de urgență. Dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. În acest caz, în baza cererii, organul fiscal emite un nou certificat de atestare fiscală, care cuprinde obligațiile bugetare restante la data de 31 decembrie 2021 și neachitate la data emiterii acestuia.

(2) Pentru debitorii care au depus notificarea privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare, potrivit art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au depus solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare, potrivit art. 5 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, organele fiscale emit, din oficiu, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, un nou certificat de atestare fiscală care cuprinde obligațiile bugetare restante la data de 31 decembrie 2021 și neachitate la data emiterii acestuia, în condițiile respectivei ordonanțe, astfel cum a fost modificată de prezenta ordonanță de urgență, pe care îl comunică debitorului. Dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. Depunerea unei noi notificări, după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu mai produce efecte. În situația în care s-a început executarea silită, aceasta se suspendă de la data depunerii solicitării de restructurare.

(3) Pentru debitorii care depun notificarea privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare, potrivit art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dar nu depun solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare, potrivit art. 5 din același act normativ în termen de 6 luni de la data depunerii notificării, începe sau continuă, după caz, executarea silită. Dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, aprobată prin Legea nr. 216/2021, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. Depunerea unei noi notificări în perioada de 6 luni sau după expirarea acestui termen nu mai produce efecte. În situația în care solicitarea de restructurare este depusă după începerea executării silite, aceasta se suspendă de la data depunerii solicitării de restructurare.

Articolul III Articolul 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La alineatul (2), literele a) și b) vor avea următorul cuprins:

a) introducerea în/sau scoaterea din țară, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă sunt depășite limitele cantitative prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul produselor accizabile supuse marcării, sau dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 de lei, în cazul produselor accizabile nesupuse marcării, și mai mare de 40.000 de lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în/sau scoaterea din țară, de două sau mai multe ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă prin fiecare introducere sau scoatere din țară nu sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la lit. a), însă cumulat, sunt depășite aceste limite;

2. Alineatul (3) va avea următorul cuprins:

(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin. (2) lit. a).

Articolul IV Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 331, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) Prevederile alin. (2) lit. c)-f) și i)-l) se aplică până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv.

2. La articolul 351, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:

(1^2) Se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 sau 3.2.1 din anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu băuturile fermentate cu o concentrație alcoolică pe volum de sub 8,5% vol.

3. La articolul 450, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1) Constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție potrivit dispozițiilor art. 449 alin. (2) lit. k) se fac și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române, de către ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române și de polițiștii locali.

4. La articolul 452 alineatul (1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

h) deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri;

5. La articolul 452 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:

h^1) săvârșirea de mai multe ori în decursul unui an calendaristic a faptelor prevăzute la art. 449 alin. (2) lit. k), dacă prin cumulare se depășesc limitele cantitative prevăzute la lit. h);

6. La articolul 452 alineatul (2), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

b) cu închisoare de la un an la 5 ani, cele prevăzute la lit. b), e) și i)-k);

c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, cele prevăzute la lit. a), c), d), h), h^1) și l).

Articolul V

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1-5, art. 6 alin. (1), (2^1) și (3)-(4^1), art. 7 alin. (1), (3)-(5) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2015, cu completările ulterioare.

Articolul VI

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, sumele aferente plății premiilor suspendate în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (7), precum și cele prevăzute la art. 7^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2015, cu completările ulterioare, se achită de către Ministerul Finanțelor în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale.

Articolul VII Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. IV intră în vigoare de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția pct. 1 și 2 care intră în vigoare la data de 1 iulie 2022.


---------------------------------

9/21/2021

Procedura de restructurare a obligatiilor bugetare

 OMFP 764 din 5.07. 2021 modifica si completeaza OMFP 2810/2019, aproba Procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 iulie 2020.

OMFP 764/2021 a fost publicat in Monitorul Oficial nr 880/14.09.2021.

Iata extrase din OMFP mai sus mentionat:

"Articolul I Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.810/2019 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 iulie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 29 august 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:

ORDIN pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante

2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1 Se aprobă Procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante, prevăzute la cap. I din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

3. Titlul anexei se modifică și va avea următorul cuprins:

PROCEDURĂ de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante

4. În anexă, la articolul 1 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020, nestinse până la data emiterii certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal central, precum și obligații bugetare accesorii.

5. În anexă, la articolul 1 alineatul (5), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) nu au posibilitatea să achite obligațiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020 și nici obligațiile bugetare accesorii;

6. În anexă, la articolul 3 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) să nu se afle în procedura insolvenței potrivit legii la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare. Debitorul care se află în procedura insolvenței până la data la care are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția de restructurare prevăzută la art. 3 alin. (1) din ordonanță și dorește restructurarea obligațiilor bugetare poate notifica organul fiscal cu privire la intenția sa, cu condiția ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să iasă din procedura insolvenței;

7. În anexă, la articolul 3, alineatele (2)-(2^2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(2) În vederea accesării măsurilor de restructurare, debitorul depune la organul fiscal competent notificarea privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare, prevăzută în anexa nr. 29, până la data prevăzută la art. 3 alin. (1) din ordonanță, sub sancțiunea decăderii. Aceasta poate fi depusă astfel:

a) la registratura organului fiscal central competent;

b) prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

c) prin mijloace electronice de transmitere la distanță potrivit art. 79 din Codul de procedură fiscală.

(2^1) Notificarea poate fi retrasă oricând de către debitor la cererea acestuia, prin bifarea căsuței corespunzătoare din notificarea prevăzută în anexa nr. 29, fără ca debitorul să piardă dreptul de a depune o nouă notificare până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (2), urmând ca organul fiscal competent să comunice acestuia decizia prin care se ia act de retragerea notificării, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17.

(2^2) În situația în care debitorul dorește concomitent atât retragerea notificării inițiale, cât și depunerea unei noi notificări, aceasta se poate realiza printr-o singură notificare, prin bifarea căsuței corespunzătoare din notificarea prevăzută în anexa nr. 29, depusă la organul fiscal competent, aplicându-se în mod corespunzător prevederile alin. (2^1).

8. În anexă, la articolul 3, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) După întocmirea planului de restructurare și a testului creditorului privat prudent, debitorul depune la organul fiscal competent o cerere prin care solicită restructurarea obligațiilor bugetare, la care anexează planul de restructurare și testul creditorului privat prudent. Modalitatea de depunere a cererii este cea prevăzută la alin. (2). Modelul cererii privind aplicarea dispozițiilor referitoare la restructurarea obligațiilor bugetare este prevăzut în anexa nr. 30.

9. În anexă, la articolul 3 alineatul (7), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) obligațiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și data depunerii cererii;

10. În anexă, la articolul 4 alineatul (3), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

f) obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, și data de 31 decembrie 2020 inclusiv.

11. În anexă, la articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Debitorul depune la organul fiscal competent solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare, prevăzută în anexa nr. 30, împreună cu planul de restructurare și testul creditorului privat prudent.

12. În anexă, la articolul 5, alineatul (1^2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1^2) În situația în care debitorul dorește concomitent atât retragerea cererii inițiale, cât și depunerea unei noi cereri, aceasta se poate realiza printr-o singură cerere, prin bifarea căsuței corespunzătoare din cererea prevăzută în anexa nr. 30, depusă la organul fiscal competent, aplicându-se în mod corespunzător prevederile alin. (1^1).

13. În anexă, la articolul 7, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) Pentru menținerea înlesnirii la plată a cărei valabilitate a fost pierdută, pentru modificarea înlesnirii la plată, precum și pentru orice alte operațiuni privind procedura de acordare și de urmărire a derulării înlesnirilor la plată se aplică în mod corespunzător prevederile Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016, cu modificările și completările ulterioare. Modelele formularelor utilizate pentru aplicarea acestor prevederi sunt cele cuprinse în anexele nr. 19-28 și anexa nr. 30.

14. În anexă, după articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 11^1, cu următorul cuprins:

Articolul 11^1 Restructurarea obligațiilor bugetare în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspunderea

(1) Restructurarea obligaților bugetare se acordă și pentru debitorii prevăzuți la art. 1 alin. (1), cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Codului de procedură fiscală sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, sau potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv legii penale.

(2) În situația debitorilor prevăzuți la alin. (1), notificarea/ cererea de restructurare a obligațiilor bugetare se depune la organul fiscal în raza căruia aceștia își au domiciliul fiscal potrivit Codului de procedură fiscală, cu indicarea debitorului principal și a cuantumului obligațiilor bugetare pentru care le-a fost atrasă răspunderea, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 3-11.

(3) Pentru analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute la cap. I din ordonanță, în vederea restructurării obligațiilor bugetare pentru care s-a atras răspunderea potrivit legii, organul fiscal care administrează obligațiile fiscale ale persoanei răspunzătoare solicită, cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare de la primirea notificării/cererii de restructurare, organului fiscal care administrează obligațiile fiscale ale debitorului principal situația obligațiilor bugetare pentru care s-a atras răspunderea solidară, restante, defalcate pe tipuri de obligații.

(4) În vederea restructurării obligațiilor bugetare, organul fiscal care administrează obligațiile fiscale ale debitorului principal analizează situația fiscală a acestuia și emite certificatul de atestare fiscală prevăzut la art. 4, care va cuprinde numai obligațiile menționate la alin. (3), pe care îl transmite, până cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare de la primirea solicitării, organului fiscal care administrează obligațiile fiscale ale persoanei răspunzătoare.

(5) În vederea restructurării obligațiilor bugetare pentru persoanele răspunzătoare, organul fiscal competent în administrarea acestora aplică în mod corespunzător art. 4 alin. (11) și (12). Astfel, o copie a deciziei de restructurare a obligațiilor bugetare este comunicată și organului fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului principal.

(6) Schimbul de documente prevăzut la alin. (3)-(5) se realizează pe cale electronică, urmând ca acestea să fie transmise în original, în vederea arhivării la dosarul fiscal în cel mult 30 de zile de la emiterea acestora.

(7) La acordarea facilității pentru obligațiile pentru care s-a atras răspunderea potrivit legii, pentru analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute la cap. I din ordonanță, organul fiscal care administrează obligațiile fiscale ale persoanei răspunzătoare are în vedere numai obligațiile ce îi revin acesteia, respectiv atât cele datorate ca urmare a atragerii răspunderii, cât și celelalte obligații bugetare înregistrate în evidența acestuia, dar nu și pe cele ce revin debitorului principal.

(8) După comunicarea deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare, o copie a acesteia se transmite și organului fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului principal.

(9) Organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale datorate de persoana răspunzătoare urmărește îndeplinirea condițiilor de menținere a valabilității înlesnirilor la plată a obligațiilor bugetare, prevăzute de ordonanță. Ori de câte ori se sting, total sau parțial, sume înscrise în decizia de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare, procedează astfel:

a) înștiințează organul fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale datorate de debitorul principal cu privire la cuantumul sumelor stinse;

b) transferă sumele recuperate în contul deschis la unitatea de Trezorerie a Statului la care este arondat organul fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale datorate de debitorul principal.

(10) Cu sumele transferate potrivit alin. (9) lit. b), organul fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale datorate de debitorul principal stinge obligațiile fiscale restante ale debitorului, aplicând în mod corespunzător prevederile art. 165 din Codul de procedură fiscală, iar în evidența în care urmărește recuperarea obligațiilor pentru care s-a atras răspunderea solidară le diminuează în mod corespunzător.

(11) Ori de câte ori organul fiscal competent în administrarea obligațiilor fiscale datorate de debitorul principal stinge, inclusiv cu sumele transferate potrivit alin. (9) lit. b), total sau parțial, obligațiile pentru care s-a atras răspunderea solidară, acesta înștiințează organele fiscale competente în administrarea obligațiilor fiscale datorate de persoanele răspunzătoare, cu privire la sumele astfel stinse.

15. În anexă, anexele nr. 1, 2 și 4-18 la procedură se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-17 la prezentul ordin.

16. În anexă, după anexa nr. 28 se introduc două noi anexe, anexele nr. 29 și 30, care vor avea cuprinsul prevăzut în anexele nr. 18 și 19 la prezentul ordin.

Articolul II.Anexele nr. 1-19 fac parte integrantă din prezentul ordin."


6/06/2020

Noi masuri fiscale

OUG 90/2020 aprobata in data de 27 mai 2020  si publicata in monitorul oficial nr 459/20 mai 2020 aduce modificari OG 6/2019 privind instituirea unor facilitait fiscale, precum si pentru modificare a  altor acte normative. Iata continutul OUG 90/2020:
Art. I. -
Ordonanta Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Titlul capitolului I va avea urmatorul cuprins:
CAPITOLUL IInstituirea unor masuri de restructurare a obligatiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020"
. La articolul 1, alineatele (1), (3) si (4) vor avea urmatorul cuprins:
(1) In scopul revitalizarii si evitarii deschiderii procedurii insolventei, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu exceptia institutiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si a unitatilor administrativ-teritoriale, aflati in dificultate financiara si pentru care exista riscul intrarii in insolventa, isi pot restructura obligatiile bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 si neachitate pana la data emiterii certificatului de atestare fiscala, precum si obligatiile bugetare accesorii.
(3) Sunt obligatii bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 si obligatiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie dupa data de 1 aprilie 2020 aferente perioadelor fiscale de pana la data de 31 martie 2020, precum si obligatiile fiscale principale scadente in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice si fiscal-bugetare si data de 31 martie 2020 inclusiv.
(4) Restructurarea obligatiilor bugetare se aplica si pentru obligatiile bugetare principale si accesorii stabilite de alte organe decat organele fiscale, precum si pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale dupa data de 1 aprilie 2020 pana la data eliberarii certificatului de atestare fiscala potrivit art. 3 alin. (3)."
3. La articolul 3, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:"
(1) Debitorul care doreste sa isi restructureze obligatiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligatia de a notifica organul fiscal competent cu privire la intentia sa in perioada 8 august-31 octombrie 2019, precum si in perioada 1 februarie-30 septembrie 2020, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligatiilor bugetare, si se adreseaza unui expert independent in vederea intocmirii unui plan de restructurare si a testului creditorului privat prudent."
4. La articolul 4 alineatul (6) litera b) punctul (i), litera aa) va avea urmatorul cuprins:
aa) obligatiile bugetare scadente in perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2020 si data depunerii solicitarii de restructurare;".
5. La articolul 4, alineatele (7) - (9) vor avea urmatorul cuprins:"
(7) In cazul debitorilor care au inclusa in planul de restructurare masura de anulare a unui cuantum de maximum 30% inclusiv din totalul obligatiilor bugetare principale, pe langa conditiile prevazute la alin. (6) lit. b), debitorul trebuie sa achite si 5% din cuantumul obligatiilor bugetare principale care fac obiectul inlesnirii la plata, astfel cum este definita la alin. (2) lit. a), pana la data depunerii solicitarii de restructurare prevazute la art. 5.
(8) In cazul debitorilor care au inclusa in planul de restructurare masura de anulare a unui cuantum cuprins intre 30% si 40% inclusiv din totalul obligatiilor bugetare principale, pe langa conditiile prevazute la alin. (6) lit. b), debitorul trebuie sa achite si 10% din cuantumul obligatiilor bugetare principale care fac obiectul inlesnirii la plata, astfel cum este definita la alin. (2) lit. a), pana la data depunerii solicitarii de restructurare prevazute la art. 5.
(9) In cazul debitorilor care au inclusa in planul de restructurare si masura de anulare a unui cuantum cuprins intre 40% si 50% inclusiv din totalul obligatiilor bugetare principale, pe langa conditiile prevazute la alin. (6) lit. b), debitorul trebuie sa achite si 15% din cuantumul obligatiilor bugetare principale care fac obiectul inlesnirii la plata, astfel cum este definita la alin. (2) lit. a), pana la data depunerii solicitarii de restructurare prevazute la art. 5."
6. La articolul 22, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
(1) Solicitarea de restructurare prevazuta la art. 5 se poate depune pana la data de 15 decembrie 2020, sub sanctiunea decaderii."
Art. II. -
(1) Debitorii care au depus notificari privind intentia de restructurare a obligatiilor bugetare pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta pot depune cererea de restructurare potrivit art. 22 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la data de 15 decembrie 2020. In acest caz, organul fiscal competent elibereaza, din oficiu, un nou certificat de atestare fiscala in termen de cel mult 10 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, pe care il comunica debitorului.
(2) Pentru debitorii care au depus solicitari privind restructurarea obligatiilor bugetare aflate in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, acestea se solutioneaza potrivit legislatiei in vigoare la data depunerii solicitarii sau debitorii pot opta prin cerere adresata organului fiscal competent, in termen de 10 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, pentru refacerea planului de restructurare cu obligatiile bugetare restante la 31 martie 2020 si depunerea unei noi cereri in termenul prevazut la art. 22 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 6/2019, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. III. -
(1) Termenul prevazut la art. VII alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice si fiscal-bugetare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 230 din 21 martie 2020, se proroga pana la data de 25 iunie 2020 inclusiv.
(2) Termenul prevazut la art. XIII alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 48/2020 privind unele masuri financiar- fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 319 din 16 aprilie 2020, se proroga pana la data de 25 iunie 2020 inclusiv.
Art. IV. -
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2020 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, se modifica si se completeaza si va avea urmatorul continut:
1. La articolul XVII, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
1) Sumele neutilizate din bugetul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei pe anul 2019, care au fost constituite in baza prevederilor art. 2 alin. (31) si (32) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 160/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se fac venit la bugetul de stat, in cont de venituri deschis pe numele Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, la capitolul 41.01. «Operatiuni financiare», la subcapitolul 41.01.08. «Disponibil din excedentele anilor precedenti ale institutiilor reorganizate», iar eventualele sume virate eronat la alte subdiviziuni de venituri ale bugetului de stat se transfera la acest capitol de catre Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri pe baza de ordin de plata."
2. Dupa alineatul (1) se introduc cinci noi alineate, alineatele (11)-(15), cu urmatorul cuprins:
(11) Se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice, la propunerea Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, sa majoreze veniturile bugetului de stat, precum si, la o pozitie distincta, creditele de angajament si creditele bugetare prevazute in bugetul acestuia cu suma virata potrivit alin. (1).
(12) Se autorizeaza Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri sa detalieze influentele aprobate potrivit alin. (11) in buget si in anexele la acesta si sa le comunice Ministerului Finantelor Publice, in termen de 5 zile lucratoare de la majorarea bugetului.
(13) Pana la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele ramase neutilizate determinate ca diferenta intre veniturile incasate potrivit alin. (1) si platile efectuate se vireaza de catre Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri din contul de venituri ale bugetului de stat in care au fost incasate intr-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.
(14) Sumele virate in contul prevazut la alin. (13) se transfera in primele 5 zile lucratoare ale anului urmator de catre Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri in contul de venituri ale bugetului de stat prevazut la alin. (1), urmand procedura prevazuta la alin. (11) si (12), si se utilizeaza in anul urmator cu aceeasi destinatie.
(15) Din sumele virate potrivit alin. (1), Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri finanteaza programe/proiecte de eficienta energetica, precum si de reducere a emisiilor de CO2.

 

10/25/2016

Contabilitatea cheltuielilor

Evidenta contabila a cheltuielilor  se tine,ca si in cazul veniturilor,pe categorii de  cheltuieli,dupa felul lor  si anume:
1.Cheltuieli de exploatare
2.Cheltuieli financiare
3.Cheltuieli extraordinare

!.Cheltuielile de exploatare cuprind:
-cheltuielile cu materiile prime si materialele consumabile
-cheltuielile cu obiectele de inventar date in folosinta
-cheltuieli cu materialele nestocate
-cheltuieli cu utilitatile(energie electrica,apa)
-cheltuieli cu marfurile si ambalajele
-cheltuieli cu serviciile prestate de terti.
-cheltuieli cu redevente,locatii de gestiune si chirii
-cheltuieli cu primele de asigurare
-cheltuieli de protocol,reclama si publicitate
-cheltuieli cu comisioanele si onorariile
-cheltuieli cu studiile si cercetarile
-cheltuieli postale si de telecomunicatii
-cheltuieli cu transportul de bunuri si persoane
-cheltuieli cu deplasari,detasari si transferari
-cheltuieli cu colaboratorii
-cheltuieli cu personalul(salarii,asigurari sociale,etc)
-alte cheltuieli de exploatare cu ar fi:cheltuielile cu pierderi din creante si debitori diversi;cheltuieli cu activele cedate;cheltuieli cu creantele prescrise;cheltuieli cu donatiile.







</head><body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Contabilitatea cheltuielilor<h2>