Blog despre firme.Operatiuni financiar contabile de la A la Z inclusiv monografie contabila, despre taxe si impozite , despre resurse umane(contracte de munca , revisal, state de plata , contributii sociale) caracteristici firme, despre infiintari firme, contracte comerciale, etc
4/29/2026
Actualizare accize la tigarete
7/03/2024
Formularul 120 Decont privind accizele
Presedintele ANAF a emis Ordinul 130 in data de 14 iunie 2024 pentru aprobarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare a formularului 120 "Decont privind accizele", act
normativ care a fost publicat in M.OF. 606/28 iunie 2024.
Art. 1.Se aprobă modelul și conținutul formularului 120 „Decont privind accizele“, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2 Formularul prevăzut la art. 1 se completează și se depune potrivit instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3 Caracteristicile de editare, modul de difuzare, utilizare și păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt prezentate în anexa nr. 3.
Art. 4 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art.5 Formularul prevăzut la art. 1 se utilizează începând cu declararea obligațiilor anuale aferente anului fiscal 2024.
Art. 6 Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
----------------------------
Anexa nr. 1*)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Anexa 2- Instructiuni de completare a formularului 120
_I. Depunerea decontului
1. Decontul privind accizele se completează și se depune anual de către operatorii economici, plătitori de accize, potrivit titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.
2. Decontul privind accizele se completează cu ajutorul programului de asistență și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
3. În cazul în care contribuabilul/plătitorul corectează decontul depus, decontul rectificativ se întocmește pe același model de formular, înscriind „X“ în spațiul special prevăzut în acest scop.
II. Completarea decontului
4. Secțiunea A „Date de identificare a contribuabilului/plătitorului“
4.1. În caseta „Cod de identificare fiscală“ se completează codul de identificare fiscală atribuit conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.
În prima căsuță se înscrie prefixul RO, în cazul în care contribuabilul este înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.
4.2. În situația îndeplinirii de către succesorii persoanelor/entităților care și-au încetat existența a obligațiilor fiscale aferente perioadei în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal, se bifează rubrica „Declarație depusă potrivit art. 90 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală“ și se completează codul de identificare fiscală al succesorului în rubrica din formular prevăzută în acest scop. La rubrica „Cod de identificare fiscală“ se înscrie codul de identificare fiscală al entității care și-a încetat existența.
4.3. În rubrica „Denumire“ se înscrie denumirea contribuabilului/plătitorului.
4.4. Rubricile privind adresa se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului/plătitorului.
5. Secțiunea B „Date privind accizele“
Se înscriu sumele cumulate pentru anul de raportare, fiind cuprinse și accizele aferente produselor provenite din import.
6. Secțiunea C „Date privind deducerile din accizele datorate“
Se înscriu sumele cumulate, reprezentând deducerile din accizele datorate pentru anul de raportare, în conformitate cu prevederile legale, care se aplică pentru produsele din producția internă, pentru produsele provenite din achizițiile intracomunitare, precum și pentru produsele provenite din import, respectiv contravaloarea marcajelor aferente produselor accizabile supuse marcării, exclusiv TVA, pentru care se calculează acciza datorată în perioada de raportare, potrivit prevederilor titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și celor ale titlului VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.
7. Secțiunea D „Date de identificare a împuternicitului“
7.1. Se completează în cazul în care obligațiile de declarare se îndeplinesc de către un împuternicit, conform Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
7.2. În caseta „Cod de identificare fiscală“ se înscrie codul de identificare fiscală al împuternicitului, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.
7.3. În rubrica „Nume, prenume/Denumire“ se înscriu, după caz, denumirea sau numele și prenumele împuternicitului.
7.4. Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al împuternicitului.
Anexa nr. 3 CARACTERISTICI de editare, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului
1. Denumire: „Decont privind accizele“ (formularul 120)
2. Caracteristici de editare: se utilizează echipament informatic pentru completare și editare. Formularul se completează și se editează cu ajutorul programului de asistență asigurat gratuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.
3. Se utilizează la declararea anuală a accizelor.
4. Se completează și se depune de către contribuabilii/plătitorii de accize.
5. Circulă în format electronic.
6. Se arhivează la organul fiscal competent.
-------
6/13/2024
OUG 59 din 2024 modifica si completeaza Codul fiscal
OUG 59 /6 iunie 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și alte măsuri fiscale a fost publicata în MONITORUL OFICIAL 534 /7 iunie 2024.
Iata care sunt modificarile si completarile:
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Articolul I
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 345, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alin. (3^1)-(3^4), cu următorul cuprins:
(3^1) Deplasarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, la art. 352, art. 353 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e) din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se efectuează numai în momentul în care antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.
(3^2) Livrarea produselor prevăzute la art. 354 alin. (1) din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele destinatarului înregistrat, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente.
(3^3) Deplasarea produselor prevăzute la art. 354 alin. (1) din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se efectuează numai în momentul în care destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.
(3^4) În situațiile prevăzute la alin. (3^1) și (3^3), deplasarea produselor accizabile de la antrepozitul fiscal ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare este însoțită de avizul de însoțire, în care se înscrie mențiunea accize plătite.
2. La articolul 345, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(4) Plata accizelor prevăzute la alin. (3) și (3^2) se efectuează de către furnizor ori de către cumpărător. În situația în care plata este efectuată de către cumpărător în numele furnizorului, aceasta trebuie efectuată în contul, aparținând furnizorului, deschis la unitățile Trezoreriei Statului.
(5) Livrarea produselor prevăzute la alin. (3) din antrepozitele fiscale sau din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați și livrarea produselor prevăzute la alin. (3^2) din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați se fac numai pe baza comenzii cumpărătorului.
3. La articolul 375 alineatul (1), litera f) se abrogă.
4. La articolul 435, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Nu intră sub incidența alin. (3) antrepozitarii autorizați pentru locurile autorizate ca antrepozite fiscale, destinatarii înregistrați și destinatarii certificați, pentru locurile declarate pentru recepția produselor accizabile.
5. La articolul 452 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) nerespectarea prevederilor art. 345 alin. (3)-(3^3);
6. La articolul 452 alineatul (1), litera c^1) se abrogă.
7. La articolul 452 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, cele prevăzute la lit. a), c), d), h), h^1), l), m) și n).
Articolul II
Începând cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii iulie 2024, suma de 200 lei/lună reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor pentru care nu se datorează impozit pe venit și care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii, prevăzută la art. LXXIII alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se majorează la nivelul de 300 lei/lună.
Articolul III
Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data de 20 iunie 2024.
Articolul IV
În vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin candidatura României pentru asigurarea sediului Centrului european de competențe în domeniul Securității cibernetice și ale altor norme europene sau a înțelegerilor încheiate cu instituțiile europene, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării încheie un contract de închiriere multianual, iar costurile aferente închirierii, precum și costurile aferente amenajării, serviciilor și echipamentelor de securitate, ale întreținerii și funcționării spațiului sunt asigurate din bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort.
----------------------------------------------------------
4/20/2023
Modificari si completari in domeniul fiscal
OUG20/2023din 5.04.2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale a fost publicata in Monitorul Oficial 290/6.04.2023.
Iata ce modificari si completari legislative cuprinde OUG 20
-----------------------------
3/05/2019
Nivelul accizei la tigarete
OMFP 1719 din 25 februarie 2019 aproba nivelul accizei specifice la tigarete pentru perioada urmatoare.
Conform art 1 al acestui ordin, nivelul accizei la tigarete pentru perioada 01 aprilie 2019- 31 martie 2020 se stabileste la 366.147 lei /la 1000 de tigarete.
4/03/2018
Actualizarea nivelului accizei la tigarete
in conformitate cu prevederile art. 343 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
8/03/2016
Accizele
Produse accizabile-produse supuse reglementarilor privind accizele (cod fiscal,in principal) EX; alcool si bauturi alcoolice, tutun prelucrat, produse energetice si electricitate, unele produse considerate a fi de lux.( dupa cum stiti de la 1 sept.2013 s-au reintrodus accizele pentru blanuri, se platesc accize pentru aur-exceptie fac verighetele, se platesc accize pentru unele ambarcatiuni de lux.).
Productia de produse accizabile =fabricarea acestor produse , procesate sau transformate sub orice forma.
Persoana fizica sau juridica, autorizata de autoritatea competenta sa produca, sa transforme, sa detina, sa primeasca sau sa expedieze produse accizabile in regim suspensiv de accize intr-un antrepozit fiscal este antrepozitar autorizat.
Antrepozitul fiscal=locul unde antrepozitarul autorizat produce,transforma, detine sau expediaza in regim suspensiv de accize produsele accizabile.
Regimul fiscal=regimul aplicat producerii , transformarii,detinerii sau deplasarii de produse accizabile .
Import de produse accizabile- intrarea pe teritoriul Comunitatii Europene de produse accizabile.
Exigibilitatea accizelor-acestea devin exigibile in momentul eliberarii pentru consum in statul meu al Comunitatii in care se face eliberarea pentru consum.
Declaratii privind achizitii si livrari intracomunitare.
Detinatorii inregistrati si reprezentantii fiscali au obligatia de a transmite autoritatii competente o situatie lunara privind privind achizitiile si livrarile de produse accizabile , pana la data de 15 inclusiv a lunii urmatoare celi la care se refera situatia.
Cam atat pentru astazi.
In perioada urmatoare voi reveni cu articole despre accize, specificand in mod concret ce conditii si ce formalitati trebuiesc indeplinite pentru a deveni antrepozitar autorizat, dar si despre nivelul si modalitatea de calcul a accizelor pentru fiecare categorie de produse accizabile- alcool si bauturi alcoolice, tutun, aur si alte produse de lux, produse energetice.
</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Accizele<h2/>
3/09/2016
Configuratia codului de accize pentru locatie
Codul este format tot din 13 caractere- RO12345JJAANN unde:
RO- este codul ISO al tarii
12345 -secventa numerica pentru indentificarea antrepozitarului autorizat,utilizatorului final, operatorului economic autorizat pentru produse accizabile nearmonizate,operatorului economic autorizat pentru distributie si comercializare produse accizabile engro.
JJ-secventa ce reprezinta codul judetului unde se afla antrepozitul sau locatia utilizatorului final sau operatorului economic autorizat\
AA reprezinta:
1)pentru antrepozite fiscale -tipul antrepozitului si anume:
- PP pentru productie
-DD -de depozitare
2)pentru utilizatorul final -UF cu semnificatia de locatie de tip utilizator final
3)pentru operatorul economic autorizat pnetru poduse accizabile nearmonizate-AN cu semnificatia de locatie de produs eaccizabile nearmonizate
4)pentru operatorul economic autorizat sa distribuie si sa comercializeze angro produse accizabile-EN cu semnificatia de locatie pentru produse accizabile comercializate angro
NN-secventa numerica ce reprezinta:
a) pentru antrepozitul fiscal -numarul antrepozitului fiscal al unui antrepozitar in cadrul judetului
b)pentru utilizatorul final numarul punctului de lucru autorizat in cadrul judetului
c)pentru operatorii economici autorizati pentru produse supuse accizelor nearmonizate numarul locatiei antrepozitului in cadrul judetului.
d)pentru operatorii economici autorizati pentru distributie angro produse accizabile-numarul punctului de lucru autorizat in cadrul judetului.
12/22/2013
Modificari ale Codului Fiscal
1.Aplicarea sistemului TVA la incasare devine optionala de la 01.ianuarie 2014.
2.Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la incasare persoanele impozabile cu sediul in Romania care in anul calendaristic precedent au avut o cifra de afaceri de maximum 2.250.000 lei.
Persoanele care sunt eligibile si anul precedent nu au aplicat sistemul TVA la incasarecare opteaza pentru sistemul TVA la incasare aplica sistemul incepand cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul urmator.
Art 134 alin(3) se modifica in sensul ca exigibilitatea taxei intervine la data incasarii contravalorii totale sau partiale a facturilor, nu se mai plateste obligatoriu la 90 de zile de la data emiterii ,daca nu a fost incasata.
O persoana impozabila care aplica sistemul TVA la incasare si nu a depasit plafonul poate renunta la aplicarea sistemului oricand in cursul anului ,prin depunerea unei notificari la organul fiscal compentent, intre 1 si 25 ale lunii,cu exceptia primului an in care afost aplicat acest sistem. .
Radierea persoanei din registrul celor care aplica sistemul se opereaza incepand cu prima zi a perioadei fiscale urmatoare.
Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului persoanele care fac parte dintr-un grup fiscal ,cele care nu sunt stabilite in Romania,persoanele care au depasit plafonul.
Aici am cuprins doar modificarile referitoare la sistemul TVA la incasare.
Daca vreti sa stiti ami multe despre acest sistem va invit sa cititi si articolul Sistemul TVA la incasare,binenteles tinand cont de aceste modificari.
Ordonata 111/2013 abroga Legea 148/2012, publicata in monitorul oficial 509/2012 privind inregistrarea operatiunilor comerciale prin mijloace electronice .
Prevederile OUG 102/2013 se modifica in sensul ca punctele 59-62 de la articolul 1 intra in vigoare incepand cu 1aprilie 2014.(fac referire la majorarea accizelor pentru carburanti).
</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Modificari ale codului Fiscal.<h2/>
11/05/2013
La final de negocieri cu FMI
Printre vestile bune am retinut:
-salariul minim brut pe tara garantat in plata se va majora de la 800 la 850 lei incepand cu ianuarie 2014,iar de la 01.iulie 2014 va creste la 900 lei.
-pensiile vor fi indexate cu 3,76% din ianuarie 2014
-s-a stabilit un fond de crestere a salariilor bugetarilor in anul 2014:nu va fi o crestere egala pentru toti bugetarii,ci o crestere orientata spre anumite categorii de bugetari.(s-au nominalizat aici profesorii si medicii)
- din semestrul al II-lea al anului 2014 va scadea CAS-ul cu 5%.(am dedus ca este vorba de contributia angajatorului).
Din pacate, in paralel cu aplicarea acestor modificari vor exista si unele cresteri de impozite si se vor introduce unele noi.
Aici voi enumera:
-se vor indexa accizele in functie de rata inflatiei.
-se va introduce un impozit pentru constructiile speciale(altele decat cele cu regim de locuinta);sunt vizate in special constructiile apartinand agentilor economici.
-vor creste redeventele la resursele minerale cu exceptia celor la petrol si gaze.
-se va introduce o acciza de 7 eurocenti la litrul de combustibil(indiferent ca este vorba de benzina sau motorina)
</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>La final de negocieri cu FMI<h2/>
9/27/2013
Obligatiile platitorilor de accize
Platitorii de accize sunt raspunzatori pentru calcularea corecta,depunerea la termenul legal a declaratiilor de accize si plata la termenul legal a accizelor la bugetul de stat.
Antrepozitarii autorizati pentru productie sunt obligati sa depuna la autoritatea competenta o situatie care sa contina urmatoarele informatii:stocul de materii prime si produse finite la inceputul perioadei de raportare,achizitiile de materii prime,cantitatea fabricata in timpul perioadei de raportare,stocul de produse finite si materii prime la sfarsitul perioadei de raportare si cantitatea de produse finite livrate.
Antrepozitarii autorizati pentru depozitare sunt obligati sa depuna la autoritatea competenta o situatie care sa cuprinda:stocul de produse finite la inceputul perioadei de raportare,achizitiile si livrarile de produse finite in cursul perioadei de raportare,stocul de produse finite la sfarsitul perioadei de raportare.
2.Declaratiile de accize
Orice platitor de accize are obligatia de a depune lunar la autoritatea competenta ,o declaratie de accize,pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei la cares e refera declaratia , indiferent daca datoreaza accize sau nu in luna respectiva.
Exceptie:destinatarul autorizat care primeste doar ocazional produse accizabile,are obligatia de a depune declaratie de accize pentru fiecare operatiune in parte.
3.Termenul de plata a accizelor este pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care accizele devin exigibile.
Exceptii:
a)pentru furnizorii autorizati de energie electrica sau gaz natural ,termenul de plata este data de 25 a lunii urmatoare celei in care a avut loc facturarea catre consumatorul final.
b)in cazul importului unui produs accizabil,care nu este plasat intr-un regim suspensiv,momentul paltii accizelor este momentul inregistrarii declaratiei vamale de import(DVI).
</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Pbligatiile platitorilor de accize<h2/>

