Se afișează postările cu eticheta srl. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta srl. Afișați toate postările

8/26/2016

Documente inregistrare SRL-debutant la Registrul Comertului

1. Cererea de înregistrare (original);
2. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei (original);
3. Dacă este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii, prevăzut de art. 39 din Legea  nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (original);
4. Actul constitutiv (original);
5. Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de  sediu social
6. Certificatul emis de administraţia financiară competentă, care certifică faptul că  pentru   imobilul cu destinaţie de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă  asupra aceluiaşi imobil, cu titlu oneros  sau gratuit (obtinut prin oficiul  registrului  comerţului);
7. Declaraţia pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condiţiilor referitoare la sediul social, în cazul în care, din certificatul emis potrivit pct. 7  rezultă că sunt deja înregistrate la administraţia  financiar aalte acte care atesta   înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil cu destinaţie de sediu social.
8. Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă,
 ( formular-tip, original);
9. Dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor subscrise de asociaţi la  capitalul social (copii);
10. Actele privind proprietatea pentru aporturile în natură subscrise şi vărsate la constituire; în cazul  imobilelor, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate
11. Declaraţiile date pe propria răspundere, după caz, de către fondatori/administratori/cenzori sau persoane fizice reprezentante ale persoanei juridice numită administrator sau cenzor, din care să rezulte că îndeplinesc conditiile legale pentru     detinerea acestor calitati(original)                          
                                                                         
12. Declaraţiile date pe propria răspundere de către fondatori, din care să rezulte  că, anterior datei înmatricularii societăţii în registrul comerţului nu a mai deţinut şi nu deţine calitatea de acţionar, asociat sau membru al organelor de conducere din   cadrul unei întreprinderi constituite în spaţiul economic european (original);
13. Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor sau auditorilor  persoane fizice (copie)
14. Specimenele de semnătură ale reprezentanţilor societăţii (original);
15. Certificatele de cazier fiscal pentru asociaţii sau reprezentanţii legali ai societăţii comerciale, care au  domiciliul/ reşedinţa/sediul în România sau pentru persoanele  fizice sau juridice străine, care au această  calitate şi sunt înregistrate fiscal în România sau, după caz, declaraţia autentică pe propria răspundere a  persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este  inregistrata fiscal in  România din care să rezulte că nu are datorii fiscale, în original şi, după caz, traducerea realizata de un traducator  autorizat a cărui semnătură să fie  legalizată de un notar public
16. Declaraţia-tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau de administrator i din care să rezulte că persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi  protecţiei muncii pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2 - original).
17. Dacă este cazul:
- avizele prealabile prevăzute de legile speciale (copie);
- împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele  desemnate să   îndeplinească formalităţile legale (original).











<head><body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Documnte inregistrare SRL-debutant la Registrul Comertului<h2>


7/25/2016

Despre actul constitutiv al firmei

<p>
In conformitate cu legea 31 /1990 privind societatile comerciale, republicata , cu modificarile  ulterioare  actul constitutiv al unei firme( societati) trebuie sa cuprinda  in mod obligatoriu  urmatoarele date:
a)Actul constitutiv al societatilor in nume colectiv ,in comandita simpla sau cu raspundere limitata  trebuie sa cuprinda:
-datele de indentificare ale asociatilor;la societatea in comandita simpla se vor arata si asociatii  comanditati.
-forma, denumirea si sediul social.
-obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si activitatii principale.
-capitalul social;se mentioneaza aportul fiecarui asociat in numerar sau in natura si modul evaluarii;
-la societatile cu raspundere limitata se va mentiona si numarul si valoarea nominala a partilor sociale   precum si numarul si valoarea partilor socialeatribuite fiecarui asociat pentru aportul sau.
-asociatii care reprezinta si administreaza societatea sau administratorii neasociati,
datele lor de indentificare ,puterile ce li s-au conferit si daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau separat.
-in cazul SRL daca sunt numiti cenzori sau auditor financiar , datele de indentificare ale acestora.
-partea fiecarui asociat la beneficii si pierderi.
--sediile secundare daca acestea se infiinteaza o data cu societatea.
- durata societatii
-modul de dizolvare si lichidare al societatii .
b) Actul constitutiv al societatilor pe actiuni si al societatilor in comandita pe actiuni  va cuprinde:
-datele de indentificare ale fondatorilor ; la societatea  in comandita pe actiuni se mentioneaza  asociatii comanditati.
-forma, denumirea si sediul social
-obiectul de activitate; se precizeaza activitatea principala.
-capitalul social subscris si cel varsat iar in cazul cand societatea are un capital autorizat , cuantumul acestuia.
-natura si valoarea bunurilor constituite ca aport in natura, numarul de actiuni acordate pentru acestea si numele sau, dupa caz, denumirea persoanelor care  le-au adus ca aport.
-numarul si valoarea actiunilor specificand daca sunt nominale sau la purtator.
- in cazul existentei mai multor categorii de actiuni, numarul, valoarea nominala si drepturile conferite fiecarei categorii de actiuni.
-orice restrictie cu referire la transferul de actiuni.
- datele de indentificare ale primilor membri ai consiliului de administratie .
puterile conferite administratorilor, si dupa caz, membrilor directoratului, daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau separat.
-datele de indentificare ale primilor cenzori
-clauze privind conducerea, administrarea, functionarea si controlul gestiunii  societatii de catre organele statutare, numarul membrilor consiliului de administratie.
- durata societatii
- modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor.
-sediile secundare,daca se infiinteaza o data cu societatea..
- numarul actiunilor comanditarilor in societatea in comandita pe actiuni.
-cuantumul total sau estimativ al cheltuielilor pentru constituire.
- modul de dizolvare a societatii.

Datele de indentificare  pentru asociati/actionari  in cazul tuturor tipurilor de societati vor fi:
a) pentru persoanele fizice : numele, prenumele, CNP, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia.
b) pentru persoanele juridice: denumireea , sediul,nationalitatea, numarul de  inregistrare la  registrul comertului, C.U.I.

Informatiile prezentate in acest articol le puteti completa cu cele pe care le-am evidentiat in   precedentele articole despre  fiecare tip de societate in parte.








</head>
<body>
<h1> fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Despre actul constitutiv al firmei</h2>



4/12/2016

Cheltuielile de constituire

Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de infiintarea sau dezvoltarea  unei entitati.
In aceasta categorie intra taxe si alte cheltuieli de inscriere si inmatriculare ,cheltuieli privind emisiunea si vanzarea de actiuni si obligatiuni precum si alte cheltuieli de acesta natura,legate de infiintarea si extinderea activitatii entitatii.
Cheltuielile de constituire intra in categoria imobilizarilor necorporale si se amortizeaza.
Exemplu: Sa zicem ca infiintam o societate cu raspundere limitata (SRL)
Cheltuielile cu inscrierea si inmatricularea la Registrul Comertului sunt in valoare de 250 lei              ( conform HG 902/2012)
Consideram ca am mai platit si la notar un onorariu de 150 lei.
In ambele situatii am efectuat plata in numerar .
Contul de imobilizari necorporale in care se reflecta cheltuielile de constituire este  201   si poarta exact aceasta denumire "Cheltuieli de constituire"
1. Inregistram cheltuielile notariale
                            201=5311 150 lei
2.Inregistram cheltuielile de la Registrul Comertului( taxele petru cererea de inregistrare, si toate operatiunile de inmatriculare si autorizare a functionarii)
                            201=5311  250 lei.
Acest lucru inseamna ca avem cheltuieli de constituire in valoare de 400 lei.
3.In luna urmatoare inmatricularii calculam amortizarea lineara pentru aceste  cheltuieli.
Amortizam in 2 ani. acesta insemnand 400 lei: 24 luni= 16,67 lei amortizare  lunara.
   Amortizarea in prima luna
             6811=2801  16,67 lei.
Acest articol contabil il vom inregistra lunar, pana la amortizarea completa.
4.Scoaterea din evidenta a cheltuielilor de constituire se va efectua prin articolul
                      2801=201.
Tot asa vom inregistra in cazul unei societati pe actiuni, la emisiunea de actiuni , la  vanzarea de actiuni sau emiterea de obligatiuni, inclusiv cheltuielile efectuate cu publicitatea emiterii  de actiuni sau obligatiuni.





</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Cheltuielile de constituire<h2/>

1/29/2016

Capital social minim pentru SRL

Un raport International Business Report 2015 arata ca in anul  2014 in Europa, cele mai multe inmatriculari in registrele comertului nationale au fost de societati cu raspundere limitata  si persoane fizice autorizate.
La nivel european in anul 2014 s-au inmatriculat 1273178  de societati cu raspundere limitata si s-au inregistrat 1327001persoane fizice autorizate.
Probabil ca se inregistreaza mai multe SRL -uri decat societati pe actiuni si datorita faptului ca de regula, capitalul social  minim impus prin lege pentru SRL este mai mic decat cel impus pentru S.A.
Daca vreti sa va infiintati un SRL intr-o tara europeana,iata cateva date extrase din raportul mai sus mentionat, care fac  referire la capitalul social minim pentru in SR, in diferite tari europene:
-in Romania capitalul social minim este de 200 lei
-in Belgia capitalul social minim pentru o societate cu raspundere limitata este de 18550 euro
-in Estonia capital social minim pentru o societate cu raspundere limitata este de 2500 euro
-in Spania va faceti un SRL cu 3000 euro capital social minim
-in Albania aveti nevoie de 25000 euro ca sa va inmatriculati o societate cu raspundere limitata.


11/04/2015

Societatea Europeana

Va ganditi sa va infiintati o societate europeana?
Aflati aici care sunt avantajele dar si ce conditii trebuie sa indepliniti si  care sunt modalitatile de  infiintare a unei SE.
Societatea Europeana(SE) este o societate pe actiuni  avand la baza legislatia europeana.

Avantajele infiintarii unei societati europene:
-se pot face afaceri in mai multe tari UE, grupate  sub o singura denumire.
-mobilitate mare in cadrul pietei unice europene adica se poate transfera sediul social al SE dintr-o  tara UE in alta, fara a se dizolva societatea si  infiinta  alta in alta tara UE.
-exista un cadru legal pentru operatiuni transfrontaliere.
O asemenea societate poate angaja personal in  mai multe tari, fara sa fie nevoie sa infiinteze filiale in tarile respective.

Conditiile care trebuiesc indeplinite pentru infiintarea  unei SE:
-forma juridica va fi S.A.(societate pe actiuni)
-capitalul social de minimum 120.000 euro
-sediul social si cel central trebuie sa se afle in aceeasi tara.
-societatea europeana are personalitate juridica.

SE se poate constitui prin:
-fuziunea a cel putin doua societati pe actiuni stabilite in cel putin doua tari UE
-infiintarea unui holding pentru societatile pe actiuni  sau societatile cu raspundere limitata care au sedii inregistrate in tari UE sau filiale in tari UE diferite de tara in care au fost inregistrate, cu o vechime de cel putin 2 ani
-infiintarea unei filiale comune a cel putin doua societati pe actiuni sau societati cu raspundere limitata,in conditiile mentionate si in paragraful  anterior.
-transformarea unei S.A.in S.E. daca are sediu intr- tara UE si filiala in  in alta, de cel putin doi ani. 





6/03/2015

Stimularea investitorilor individuali (business angels)

Legea 120/2015 publicata in monitorul oficial nr 382 din 2 iunie 2015 stabileste modul in care persoanele fizice pot de veni  investitori individuali (business angel)  beneficiaza de  facilitati fiscale ca urmare urmare a obtinerii de parti sociale  in microintreprinderi si intreprinderi mici prin majorarea capitalului social dar si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o societate ca sa poata beneficia de asemenea investitii.
Pentru ca intr-o societate sa se poata investi conform acestei  legi,societatea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-sa fie constituita conform Legii 31/1990,cu modificarile si completarile ulterioare,republicata ,ca societate cu raspunde re limitata(SRL)
-sa fie intreprindere autonoma in conformitate cu prevederile Legii 346/2004(legea IMM-urilor)
-sa nu se afle in incapacitate de plata, in insolventa sau in faliment.
-sa nu fi fost deschisa procedura de lichidare
Exista  restrictii si in privinta obiectului de activitate al intreprinderii,in sensul ca NU pot beneficia de prevederile Legii 120/2015 societatile care au obiect de activitate in domeniile:
-bancar
-asigurari si reasigurari si piata de capital
-intermedieri financiare ,orice alte activitati din domeniul financiar
-tranzactii imobiliare,inchirieri active imobiliare,intermedieri imobiliare,dezvoltare imobiliara
-jocuri de noroc si pariuri.
-productie si comercializare de otel
-productie si comercializare de carbune
-constructii de nave maritime si fluviale
-productie si comercializare de armament,explozibil,munitie,alcool,tutun.
-substante aflate sub control national,plante,substante si preparate psihotrope si stupefiante
-consultanta in orice domeniu.
Intr- o postare viitoare va voi explica si ce conditii trebuie sa indeplineasca investitorii,ce prevederi trebuie sa existe in actul constitutiv cu privire la deciziile ce trebuiesc luate in cadrul unei asemenea societati.


5/13/2015

Operatiuni la Registrul Comertului -statistici

Conform unor statistici ale ONRC ,efectuate la implinirea a  25 de ani de la infiintare, in toata acesta perioada(decembrie 1990-martie 2015)s-au efectuat 2.601.090 inmatriculari,13.825.680 mentiuni,1.130.334 radieri.
Un numar de 15.486.895 persoane fizice si juridice au detinut/detin calitati,functii in cadrul profesionistilor inmatriculati.
In aceeasi perioada s-au efectuat 333.000.000 de inregistrari privind obiectul de activitate,4.957.023 de sedii sociale,profesionale sau secundare.
Din firmele active in acest moment 64% sunt srl-uri si desfasoara in special activitati de comert,constructii si transporturi.
Durata medie a unui srl este de 9 ani,9 luni si 22 de zile.
Pentru PFA,durata medie de activitate este de 5 ani,8 luni si  16 zile.
Majoritatea srl -urilor(63%) au asociat unic,de regula barbat,din mediul urban,cu varsta medie intre 40-49 ani.


3/29/2014

Acte necesare inregistrarii la Registrul Comertului a unei agentii,reprezentante sau a unui punct de lucru de catre o societate

Daca doriti sa  infiintati un sediu secundar ,altul decat o sucursala (punct de  lucru,agentie, reprezentanta) veti gasi aici lista cu documentrele care trebuiesc  depuse la oficiile teritoriale ale Registrului Comertului.,asa cum prevede Lg 31/1990 la art 43.

1. Cerere de înregistrare (original);
2. Hotărârea adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor,dupa caz, decizia  asociatului unic daca este SRL cu asociat unic, decizia consiliului de administraţie,directoratului, în cazul în care este abilitat în acest sens (original);
3. Dovezile privind sediile secundare (copii);
4. Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim  de locuinţă, conform cu  de Lg .. 230/2007 ( formular-tip, original);
5. Dacă este cazul:
- avizele prealabile prevăzute de legile speciale (copie);
- împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
6. Declaraţia - tip pe propria răspundere, în original, semnată de asociaţi sau administratori/membrii ai directoratului, din care   să rezulte, după caz, că:
- persoana juridică nu desfăşoară la sediul secundar activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1);
- persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar,  protecţiei mediului şi protecţiei muncii,
pentru  activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2).
7. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
- taxa de registru;
- tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.



</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Acte necesare inregistrarii la Registrul Comertului a unur sedii secundare<h2/>

3/11/2014

Programul "Tineri Debutanti"

Denumirea completa a programului este programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii  microintreprinderilor de catre tineri si se adreseaza intreprinzatorilor tineri avand ca scop orientarea lor pentru accesarea finantarilor nerambursabile.
OUG 6/2011 stabilieste conditiile in care microintreprinderile infiintate si conduse de catre intreprinzatori  tineri beneficiaza de anumite facilitati.
HG 96/2011 aproba normele metodologice pentru aplicarea OUG 6/2011.
OUG mai sus mentionata cuprinde Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri,prin care se acorda facilitati pentru microintreprinderile nou infiintate conduse de tineri care desfasoara pentru prima data activitate economica prin intermediul unei societati cu raspundere limitata (SRL).
Finantarea prin acest program este de fapt ajutor de stat de tip schema minimis si se  acorda cu respectarea criteriilor prevazute in normele CE si in legislatia romaneasca   in domeniu.
Ajutorul se acorda si se monitorizeaza de catre Departamentul pentru IMM-uri,Mediul de Afaceri si Turism.
Obiectivele programului
-dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor
-stimularea si sprijinirea  demararii si dezvoltarii firmelor nou infiintate
 -facilitarea accesului tinerilor la sursele de finantare
Bugetul alocat programului pentru anul 2014 este de 21.000.000 lei.
Lansarea programului a avut loc pe data de 10.03.2014 ora 10 si va ramane activ pana la epuizarea bugetului.
Cine beneficiaza de program - persoanele fizice (intreprinzatori debutanti)care indeplinesc cumulativ,la data inscierii conditiile urmatoare:
a)au capacitate deplina de exercitiu ,varsta de pana in 35 ani impliniti cel mai tarziu  in  ziua inregistrarii SRL-ului.
b)anterior datei inregistrarii SRl nu au mai detinut si nu detin calitatea de actionar sau   asociat al unei intreprinderi constituite in Spatiul Economic European .
c)infiinteaza pentru prima data un SRL conform Lg 31/1990 si OUG 6/2011.
d)declara pe propria raspundere ca indeplineste conditiile de la lit b)
e)nu a mai beneficiat de finantare in cadrul acestui program.
Pentru a putea fui eligibila pentru program firma nou infiintata de intreprinzatorul debutant trebuie sa indeplineasca cumulativ si urmatoarele conditii:
-este SRL-D
-este microintreprindere(lg 346/2004)
-este infiintata de catre un tanar debutant ,ca asociat unic sau cel mult cinci intreprinzatori debuntanti  asociati.
-este administrata de asociatul unic sau unul sau mai multi adminsitratori dintre asociatii debutanti.
-are in obiectul de activitate cel mult cinci grupe de activitate,prevazute in codul CAEN
Exista si grupe de activitate care nu sunt eligibile pentru acest program,ele sunt prevazute expres in OUG 6/2011.
Pentru a obtine finantare prin acest program microintreprinderile infiintate de un intreprinzator debutant trebuie sa mai indeplinesca unele conditii:
1.sa notifice in scris Oficiul Teritorial opentru IMM si cooperatie in termen de 10 zile de la infiintare  pentru a fi luat in evidenta.
2.sa angajeze cu contract de munca pe perioada nedetermina,cu norma intreaga,,
cel putin doi salariati si sa ii mentina in activitate pana pierderea calitatii de microintreprindere apartinand unui debutant.
3.sa reinvesteasca anual,cel putin 50% din profitul realizat in anul fiscal precedent.
4.sa depuna la OTIMMC teritorila situtiile financiare semestriale si anuale.
Daca nu stiti cine se incadreaza la microintreprinderi va invit sa cititi articolele mele  Microintreprinderea si Microintreprinderile-modificari ale Codului Fiscal.
Am spus ca acest program intra in categoria schemelor de minimis,daca vreti sa stiti mai multe despre minimis cititi articolul intitulat chiar asa Minimis





</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Programul Tineri Debutanti<h2/>

12/27/2012

Acte necesare infiintarii societatilor in comandita simpla, in nume colectiv si cu raspundere limitata


</head.>
<body>
<h1>fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2 Acte necesare infiintarii societatilor in nume colectiv,in comandita simpla  si cu raspundere 
limitata<h2/>

<p>Documentele  cerute de oficiile Registrului Comertului  pentru inregistrarea in
registrul comertului, inregistrarea fiscala si autorizarea functionarii societatilor in
nume colectiv, societatilor in  comandita simpla si cu raspundere limitata.:

- cerere de inregistrare ( original)
- dovada verificarii disponibilitatii /rezervarii firmei
-in cazul SRL cu asociat unic  dovada verificarii calitatii de asociat unic intr-un SRL
 sau dovada  verificarii privind indeplinirea conditiei ca SRL cu asociat unic sa nu fie
asociat unic in alt SRL.
-actul constitutiv in original
-dovada de spatiu cu destinatie de sediu social( contract de inchiriere , de cesiune, etc);
pana la data de 23. nov 2012 se cerea un certificat de la administratia fiscala de
care apartine sediul  social  din care sa rezulte ca nu a mai fost inregistrata alta
 firma cu sediul la aceeasi adresa  ( pentru  acelasi spatiu); dupa data de 23 nov
2012 legislatia s-a modificat, Registrul Comertului va cere si va  obtine acest
certificat de la administratia  financiara in numele dvs.
-declaratie pe propria raspundere in forma autentica, in cazul in care, la administratia
financiara sunt depuse si alte documente care atesta instrainarea dreptului de
 folosinta   asupra spatiului   respectiv.
- dovezile referitoare la varsarea aportului subscris in numerar( extrase de cont, foaie
 dw  varsamant)  in copie.
-actele privind proprietatea pentru aporturile in natura subscrise si varsate la
constituire ;pentru   imobile se depune certificatul constatator al  sarcinilor de care
 sunt grevate.
- declatatiile pe propria raspundere ale fondatorilor/administratorilor/ cenzorilor
din care  sa rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru aceste calitati( original)
-copii ale actelor de indentitate ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor, auditorului
persoane  fizice.
-specimene de semnatura ale reprezentantilor societatii( in original)
-certificate de cazier fiscal  pentru asociatii sau reprezentantii legali ai societatii care au
domiciliul/resedinta/sediul in Romania sau pentru persoane fizice sau juridice straine
care au  aceasta calitate si sunt inregistrate fiscal in Romania; declaratie in forma
 autentica a persoanei  fizice cetatean strain in nume propriu sau ca reprezentant al
persoanei juridice straine care nu este inregistrata fiscal in Romania; din declaratie
trebuie sa rezulte ca  nu are datorii fiscale.
- declaratie pe propria raspundere semnata de asociati sau de administrator din care
 sa rezulte ca firma indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica
 in domeniul sanitar, sanitar veterinar,protectiei mediului si protectiei muncii( declaratie tip).
Daca este cazul se mai depun si:
-actele de inregistrare ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor persoane juridice
romane  sau straine.
-hotararea organului statutar privind participarea la constituirea societatii a fondatorilor
 persoane  juridice romane sau straine.
- mandatul pentru persoana abilitata sa semneze actul constitutiv in numele si pe seama
fondatorului  persoana juridica ramana sau straina.</p>


12/21/2012

Taxe si tarife pentru operatiuni la oficiile registrului comertului


In septembrie 2012 a aparut HG 902 privind aprobarea taxelor si tarifelor pentru operatiuni la ONRC si oficiile locale ale registrului  comertului.
 La data intrarii in vigoare a acestei hotarari se  abroga HG 113/2010 .
In anexa 1 a HG 902/2012  sunt prevazute urmatoarele tarife:
a)cerere de inregistrare in registrul comertului persoane juridice( cuprinde autorizare constituire, inmatriculare, autorizare functionare prin declaratie pe propria raspundere)  =250 lei
b)cerere de inregistrare pentru PFA,,intreprinderi individuale, intreprinderi familiale ( cuprinde inmatriculare,autorizare functionare prin declaratie pe propria raspundere) =90 lei.
c) cereri de mentiuni simple ( adica cereti efectuarea unei singure mentiuni la registrul  comertului)  indiferent de obiectul ei.
EX:cerere de verificare disponibilitate/rezervare denumire firma,declaratii diverse,cerere de radiere, cerere de mentiune operatiune unica,cerere de depunere mentionare acte, cerere depunere situatii financiare, cerere eliberare duplicat,etc  =45 lei.
Acest tarif la mentiuni simple este valabil atat pentru persoane juridice( firme) cat si  pentru PFA, intreprinderi individuale(II) si intreprinderi familiale(IF).
d)cereri de mentiuni complexe ( doua sau mai multe operatiuni):in acest caz tarifele difera - pentru persoane juridice=220 LEI
- pentru PFA,II,IF          =4 lei + 0,20 lei/pagina certificata
In anexa 2 a mai sus mentionatei hotarari  sunt prevazute tarifele pentru eliberarea de informatii de  la registrul comertului astfel:
-cerere de informatii punctuale firma= 8 lei /firma
- cerere de informatii extinse firma=24 lei/ firma
cererede eliberare raport istoric despre firma   =250 lei/firma.





Va sugerez sa cititi  in completare si articolul despre taxele si impozitele nefiscale
Comasarea taxelor si tarifelor nefiscale

</head>
<body>
<h1>http://fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Taxe si tarife pentru operatiuni la oficiile Registrului Comertului<h2/>

12/14/2012

Societatea cu raspundere limitata-caracteristici

<p>Voi enumera cateva dintre caracteristicile societatii cu raspundere limitata:

-obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social
-asociatii in SRL raspund numai pana la limitata capitalului social subscris
-ca regula societatea va avea minim 2 asociati Numarul maxim este de 50 asociati; insa la SRL spre deosebire de celelalte tipuri de societati prin exceptie de la regula,societatea cu raspundere limitata se poate constitui si prin actul de vointa al unei  singure persoane.
SRL se constituie astfel :1) in cazul in care exista mai multi asociati prin contract de  societate si statut 2 ) in cazul in care este doar asociat unic  se constituie prin statut.
- contractul si statutul pot fi incheiate si sub forma unui inscris unic denumit act constitutiv": in cazul cu asociat unic statutul poate purta si denumirea de act constitutiv.
-actul constitutiv se incheie sub semnatura privata si se semneaza de asociati.
- obligativitatea autentificarii intervine doar in cazul in care se subscrie ca aport si un  imobil.
capitalul social minim este de 200 ( doua sute)de lei .
-capitalul social se divide in parti sociale egale care nu pot fi mai mici de 10 lei(zece).
-atunci cand  avem SRL cu asociat unic,acesta are drepturile si obligatiile ce revin  adunarii    generale a asociatilor.
-daca asociatul unic este si administrator , acestuia ii revin si obligatiile prevazute pentru aceasta   calitate.
-valoarea aportului in natura in cazul SRL cu asociat unic se stabileste prin expertiza.
-o persoana fizica sau juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate  cu  raspundere limitata.
-o societate cu raspundere limitata nu poate avea ca asociat unic o alta societate cu raspundere limitata cu asociat unic.
-aporturile in numerar sunt obligatorii.
-cota parte din profit se plateste fiecarui asociat sub forma de dividend.
-hotararile asociatilor se iau in adunarea generala prin votul reprezentand majoritatea asociatilor si partilor sociale.
-pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv este necesara  unanimitatea  voturilor.
-fiecare parte sociala da dreptul la un vot
-un asociat nu poate exercita dreptul sau la vot in deliberarile referitoare la aportul sau  in natura sau la actele juridice incheiate intre el si societate.
-asociatul unic nu poate avea calitatea de salariat.
-administratorii raspund personal si solidar pentru orice dauna pricinuita societatii in exercitarea atributiilor.
<p>






</head>
< body>
<h1>fin8conta.blogspot.com<h1>
<h2>Societatea cu raspundere limitata-caracteristici </h2>
<p>